Dancă: De la naştere până la deces, oamenii sunt obligaţi să completeze tot felul de formulare
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 14.04.2021

Dancă: De la naştere până la deces, oamenii sunt obligaţi să completeze tot felul de formulare

GALERIE
danca
  • danca
- +

Ionel Dancă, a transmis, vineri, că a discutat cu preşedintele Institutului Naţional de Statistică pentru a „elimina obligativitatea de a completa formulare statistice”, astfel încât să fie trimise între instituţii, fără a mai fi completate de cetăţeni. El a zis că PNL vrea „eliminarea birocraţiei”.

„Eliminăm birocraţia pusă în cârca cetăţeanului şi simplificăm viaţa românilor. De la naşterea unui copil pană la căsătorie şi deces, oamenii sunt obligaţi să completeze tot felul de formulare statistice cu informaţii care există deja la alte instituţii, la evidenţa populaţiei, la spitale sau la autorităţi locale. Am avut astăzi (vineri - n.r) o discuţie aplicată la Cancelaria Prim-Ministrului cu preşedintele INS pentru a elimina obligativitatea oamenilor de a completa aceste formulare statistice şi pentru transmiterea lor între instituţii fără a mai cere cetăţenilor să le completeze”, a scris şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, pe Facebook.

Acesta a spus că instituţiile trebuie să facă schimb de date între ele, fără ca oamenii să mai fie nevoiţi să completeze formulare, astfel, lucrurile vor fi mai simple pentru cetăţeni.

„Vă dau numai un exemplu, de ce trebuie familia unei persoane decedate să completeze un formular statistic la primărie cu datele din certificatul constatator medical şi să înnebunească cu pixul în mână să scrie ceea ce este deja menţionat în certificatul constatator în loc să fie alături de familia îndurerată? Această situaţie absurdă se repetă şi la naşterea unui copil când soţul are atâtea pregătiri de făcut pentru noul copil sau la căsătorie când tinerii căsătoriţi numai grija datelor statistice nu o au în acel moment”, a exemplificat Dancă.

zf.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Eurocanapeaua

Lucian DÎRDALA

Eurocanapeaua

Ar trebui să ne aşteptăm, cât de curând, la o exprimare publică a coeziunii (regăsite) între doamna von der Leyen şi domnul Michel. Uniunea Europeană nu îşi poate permite să ofere adversarilor ei o satisfacţie precum demisia celui din urmă şi cu atât mai puţin să apară divizată în faţa interlocutorilor externi, fie ei prieteni sau rivali.

Filmuletul zilei

opinii

Un dosar sensibil: Mircea Eliade - Radu Gyr (V)

Florin CÎNTIC

Un dosar sensibil: Mircea Eliade - Radu Gyr (V)

Cum luna martie este legată de naşterea lui Mircea Eliade (13 martie 1907) vă propun un serial care pune câteva accente pe relaţia dintre acesta şi Radu Gyr, un scriitor controversat din cauza activităţii sale politice legionare, plecând de la corespondenţa lor din 1968-1969, aşa cum este ea păstrată la Colecţiile speciale ale bibliotecii Universităţii din Chicago.

De-a joaca

Radu PĂRPĂUȚĂ

De-a joaca

Mă trezisem brusc. Visasem ceva, ce?

În amintirea lui Constantin Munteanu

Alex VASILIU

În amintirea lui Constantin Munteanu

Aparent, despre cei buni la suflet, speciali, este uşor să scrii. Dar cuvintele se aşază încet, pe măsura discreţiei celui evocat acum, la despărţire.

pulspulspuls

Tanti Veorica lansează partid. Pe cine s-ar baza de la Iaşi?

Tanti Veorica lansează partid. Pe cine s-ar baza de la Iaşi?

Atenţiune, atenţiune, stimaţi telespectatori şi simpatice telespectatoriţe: prin anumite redacţii din ţară tropăie de câteva zile un zvonuleţ tare mălăieţ, care zice că madam Veorica, fosta şefă de partidoi, ar urma să lanseze în perioada următoare o nouă construcţie politică cu care să rupă gura târgului. 

Caricatura zilei

Mutare

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.