Dar Dumnezeu rămâne

Azi, pe când mă gândeam ce subiect să abordez pentru rubrică, am găsit, întâmplător sau poate că nu, aceste rânduri în mesageria Facebook: „Sunt asistent universitar la o facultate cu profil tehnic. Anul trecut am divorțat și am trecut prin momente grele. Am pierdut custodia copilului, iar lucrul acesta m-a adus în pragul nebuniei. Singura mea alinare a fost Dumnezeu, mergeam în fiecare duminică la slujbă. O fac și acum. Însă, trebuie să recunosc, nu am vorbit cu nimeni despre asta. Nu e confortabil, cel puțin în cercul meu de prieteni, să fac asemenea mărturisiri, știți și dumneavoastră cum privesc unii biserica și credința… M-ar fi crezut deplasat că merg la biserică, că nu țin cont de sfaturile lor, deși, la drept vorbind, sfaturile lor m-au agresat mai mult decât m-au ajutat… Nu s-a potrivit nimic cu situația mea. Vreau să vă întreb doar atât: credeți că Dumnezeu vindecă? Credința vindecă? Mersul la biserică vindecă? Trăiesc într-o iluzie? Sunteți psiholog și aș vrea să știu cum vă poziționați vizavi de credință și puterea divină, de Dumnezeu. Cum îi priviți pe oamenii care își pun nădejdea în Dumnezeu și nu accesează, de pildă, serviciile dumneavoastră?”

Pe de o parte, vedem că a devenit o regulă ca unii oameni să încalce spațiul personal al altora, libertatea și interesele, dorințele, necazurile și visele lor și, în același timp, să pretindă că fac totul în beneficiul celuilalt. Ipocrizie pură? Când intri în viața altcuiva, o faci pentru tine – am mai scris despre asta – nu pentru acea persoana în a cărei viață ai intrat cu bocancii în rol de salvator. „Vreau să te ajut”, „Fă cum îți spun eu, te sfătuiesc de bine”, „Vreau să-ți deschid ochii”. Ce vrei să spui? De ce ai face asta? Cine ți-a cerut? Putem, pur și simplu, să le oferim ajutorul celorlalți doar când cer ceilalți acest lucru. A devenit o regulă, să iei în mâini viața altcuiva, să i-o judeci, să i-o întorci pe toate fețele, să-i oferi sfaturi, să îl „deștepți”, să mori, practic, de grija lui. Ceea ce ar trebui să stea la baza bunului-simț ar fi acela că fiecare decide pentru sine, este treaba lui cum își ordonează viața, este o chestiune de alegere a lui personală.

Când nu vrei durere și suferință, ci vrei bucurie și iubire, și în același timp îți dai seama că nu totul în lumea asta depinde de voința ta, oamenii nu se gândesc la cel care le-a oferit ajutorul cu forța și la sfaturile care oricum nu îi folosesc, se vor gândi la Dumnezeu, pentru a găsi un sens și motive mai profunde pentru ceea ce se întâmplă în viața lor. Oamenii merg de obicei la biserică ca să-l roage pe Dumnezeu nu pentru că au o viață lipsită de griji, ci pentru că ceva în viața lor nu funcționează așa cum și-ar dori. Nu le merge în căsnicie, au un copil bolnav, un părinte care zace la pat, nu își găsesc de lucru etc. Deci, dacă o persoană are nevoie cu adevărat de ceva, va fi interesată, va învăța, va aprofunda, va încerca să înțeleagă cum să se apropie de Dumnezeu, forța supremă, pentru ca astfel să poată primi răspunsuri adecvate la problema lor. Cei mai mulți dintre cei care trec pragul cabinetelor de psihologie sunt oameni care își pun nădejdea în această forță supremă înainte de a-și pune nădejdea în psiholog. „Să vă ajute Dumnezeu să-mi rezolvați problema” mi-a spus un client la prima ședință. Cred că principalul lucru pe care Dumnezeu ni-l spune constant, folosind limbajul circumstanțelor vieții și al unor gânduri și sentimente obsesive care apar în noi, este că trebuie să luptăm pentru viață, pentru liniște interioară, pentru bine, pentru a înțelege viața corect, pentru bucurie, pentru dezvoltare, pentru fericire, și atunci vom fi cu Dumnezeu. Vom trăi după regulile Sale și vom merge pe calea Lui. Atunci ne vom îndeplini scopul, sau orice altceva pentru care am venit aici. Așadar, indiferent de religia pe care o are, în cele din urmă, omul, în esența lui, e sigur că, prin Dumnezeu, va obține fericirea pe care o merită. Importantă este credința lui.

Oamenii au nevoie de răspunsuri care să conducă la înțelegerea a tot ceea ce se întâmplă, pentru a se echilibra și a merge mai departe în dezvoltarea lor, pentru a nu stagna, trăind doar după cum știau să trăiască. Dacă nu ar fi existat idei și gânduri strălucite ale unor oameni, am fi trăit tot în peșteră, mâncând rădăcini și lovindu-ne unii pe alții în cap cu bâtele. Dar, după cum vedem, numeroase gânduri mărețe și puternice ale unor oameni talentați și raționali ne-au condus pe mulți dintre noi la înțelegerea faptului că este posibil să trăim diferit de cum trăiam, este posibil să trăim mai bine. Iar omenirea a atribuit de a lungul mileniilor aceste idei și gânduri care au salvat-o nu omului, ci grijii dumnezeirii pentru ființă. Apoi a apărut progresul științific și tehnologic, care a început să îmbunătățească calitatea vieții noastre, cultura a început să se dezvolte, au început să fie promovate concepte și ideologii precum umanismul, etica, liberalismul, menite să facă viața oamenilor mai bună, mai confortabilă, mai dreaptă. Și gândurile despre Dumnezeu, ca o minte superioară, ca un creator, ca o putere superioară, o putere dreaptă, s-au dovedit, de asemenea, a fi foarte importante pentru oameni, pentru dezvoltarea lor. Datorită acestor deschideri, o persoană a început să se gândească la sensul vieții, la comportamentul său, la bine și la rău, la tiparele a ceea ce i se întâmplă, la ce se va întâmpla după ce se va termina această viață. Ideea de Dumnezeu, care la rândul ei nu a apărut de nicăieri, ne-a oferit multe lucruri utile. Să nu uităm că primii psihologi au fost cei care au propovăduit credința. Gândul a mers într-o anumită direcție și viața oamenilor a început să se schimbe, în mare parte în bine. La urma urmei, adevăratele învățături despre Dumnezeu îndeamnă la pace și non-violență, iar o astfel de atitudine față de viață produce în mod firesc un efect pozitiv. Și se dovedește că, cu cât înțelegi mai mult din rolul lui Dumnezeu în umanitate, cu atât trăiești mai bine, pentru că știi, cunoscându-te prin Dumnezeu, exact ce așteptări ai de la viață, cum să depășești situațiile de criză.

Putem identifica câteva motive principale pentru care oamenii simt nevoia prezenței lui Dumnezeu în viața lor. Unii, după părerea noastră, se îndreaptă către credință și Dumnezeu pentru a-și găsi scopul în viață sau pentru a înțelege ceea ce se întâmplă în jurul lor. Omul, de regulă, este debusolat, mai ales în societatea în care ne e dat acum să trăim. Nu e mulțumit cu o viață în care trebuie pur și simplu să-și satisfacă nevoile instinctive și, mai mult, se gândește de ce toate astea, la ce bun lucrurile, greutățile care i s-au dat? Așadar oamenii se gândesc la o putere superioare, divină, la o inteligență superioară, pentru a găsi răspunsuri la întrebările lor. Apoi, oamenii se gândesc la Dumnezeu în momentele de criză și suferință, când au dureri, când sunt speriați, când sunt în pericol, când vine năpasta peste ei, când sunt singuri și simt că nimeni nu îi poate ajuta, toată speranța este doar în puterea divină. Așa că se îndreaptă cu gândul către această putere. În acest sens, credința în Dumnezeu poate fi o mare alinare pentru oameni și îi poate ajuta să treacă peste momentele dificile. Cineva îi vede, cineva le contorizează suferința, cineva îi va alina într-o bună zi. Pentru că Dumnezeu, spunem, e sensibil și e drept, nimic nu va lăsa neplătit în viața pe care ne-a dat-o. Putem adăuga la cele două motive principale și căutarea lui Dumnezeu, credința în El, încrederea și protecția, atunci când vrei să știi că nu ești singur, că Dumnezeu este mereu cu tine în orice situație te-ai afla. Acest fapt conferă siguranță multora dintre noi. Pentru unii oameni, credința și Dumnezeu sunt văzute ca forțe de încredere și protectoare într-o lume în care totul se poate schimba și nimic nu poate fi complet sigur. Prietenii se duc fiecare pe drumul lor, vremurile se schimbă, dar Dumnezeu rămâne. E loial atâta timp cât tu îi ești loial.

În căutarea comunității, oamenii se îndreaptă adeseori către o anumită credință, către religie. Comunitățile religioase pot ajuta la găsirea de noi prieteni, pot ajuta o persoană să se dezvolte într-un anumit fel, în special spiritual, și ea poate găsi astfel sprijin în momentele dificile. Aici vorbim deja despre dorința de a aparține unui grup care crede într-o forță semnificativă, divină. Și, de asemenea, dorința de a înțelege lumea și principiile morale, un fel de dezvoltare culturală, spirituală, care este imposibilă fără cunoașterea lui Dumnezeu. Pentru unii oameni, credința și Dumnezeu îi ajută să înțeleagă sensurile mai profunde ale vieții și să acționeze în conformitate cu principiile morale pe care le acceptă. Una este să recunoști regulile oamenilor, care pot fi schimbate și încălcate pentru a satisface interesele egoiste ale indivizilor, și alta este să recunoști legile lui Dumnezeu, regulile Sale, care sunt aceleași pentru toți și gândite pentru o societate corectă și echitabilă.

Aceasta este doar o scurtă listă cu motivele care îi fac pe oameni să simtă nevoia prezenței lui Dumnezeu în viața lor. Cu siguranță, cunoașteți mai multe, fiecare știe de ce simte nevoia prezenței Lui în viața sa. Dar cele mai importante sunt, credem noi, primele două. În general, ca persoană care a studiat psihologia, aș spune că procesul de cunoaștere a lui Dumnezeu este o terapie excelentă. Îți poți îmbunătăți considerabil sănătatea mintală dacă arăți interes pentru acest subiect. Dar pentru a face acest lucru, credem că nu este necesar să devii neapărat o persoană religioasă, care ține tradițiile ca la carte, așa cum cred mulți. „Nu pot avea o relație directă cu Dumnezeu fiindcă nu cunosc ca alții Psalmii sau fiindcă nu am reușit să studiez Evanghelia după Matei. Sau nu cunosc Vechiul Testament sau nu am citit Sutrele”, vor spune mulți. Dar ai timp să citești și să studiezi, nu te va opri nimeni să o faci. Este important mai întâi să ne gândim cu atenție la ce este Dumnezeu și cum ne poate influența El viața. Iar fiecare îl găsește pe Dumnezeu așa cum știe mai bine, nu sunt reguli stricte în descoperirea lui.

Benedict Spinoza credea că Dumnezeu este natura și cauza a tot ceea ce există. Și există oameni care aderă la această definiție a lui Dumnezeu. Sunt unul dintre ei. Un astfel de Dumnezeu nu trebuie dovedit, deoarece natura există. E o altă chestiune dacă să fii sau nu de acord cu asta. Aceasta este treaba personală a fiecăruia. Așadar, când vorbesc despre Dumnezeu, nu vorbesc despre o entitate spirituală care trebuie dovedită pentru ca toată lumea să fie de acord că Dumnezeu există sau, pur și simplu, trebuie să creadă în el, ci vorbesc despre o lege complet definibilă și vizibilă a universului sau un set de legi în care văd o manifestare a unei inteligențe ridicate, supreme, deoarece acestea funcționează impecabil, au sens. Dumnezeu este legea vieții, diavolul este legea morții, a păcatului. Asta e tot, pe scurt, în două cuvinte. Și cu o astfel de idee despre Dumnezeu și diavol, cu o astfel de înțelegere a influenței lor asupra vieților noastre, unora le este mai ușor să navigheze prin această lume. Nu face rău, fă un bine care are sens și este ușor de înțeles în consecințele sale, respectă alte reguli simple ale vieții și vei fi cu Dumnezeu, vei trăi conform regulilor corecte, pentru care vei fi răsplătit într-un anumit fel. Nu putea fi mai simplu. Nu este nevoie de ritualuri, nimic complicat, trăiește doar în așa fel încât să nu faci rău altor oameni.

De ce au oamenii nevoie de Dumnezeu dacă au știință, în care nu trebuie să creadă orbește, nu-i așa?, pentru că ea dovedește totul? Există doar psihologi, cercetători, matematicieni, specialiști în fizică cuantică! Pentru că știința nu le oferă oamenilor toate răspunsurile de care au nevoie la numeroasele lor întrebări despre această viață și această lume. Mai mult, pentru alinare spirituală, unii oameni au nevoie pur și simplu de o înțelegere mai largă și mai profundă a existenței. De aceea religia este pentru mulți o necesitate, nu tratează, în multe situații, unii oameni mai rău decât psihologia și psihiatria și, noi, psihologii, trebuie să acceptăm această soluție, vindecarea altora prin credință și nu în cabinetele noastre. Comunicând cu oamenii, auzind de la ei o varietate de probleme pe care le întâmpină, am observat că această conștientizare a existenței unei puteri divine, a unei inteligențe superioare este, pur și simplu, necesară pentru o persoană care gândește. O persoană rațională se întreabă inevitabil despre sensul a tot ceea ce observă, a tot ceea ce se întâmplă în viața sa. Inclusiv reflecția asupra sensului vieții sale, pentru a înțelege de ce este așa cum este și cum ar trebui să fie. Și fără o idee despre forța divină care a creat această lume, cu tot ce există în ea, inclusiv pe noi, acest lucru nu se poate face, oamenii nu-și pot răspunde la întrebări. Profesorul meu de psihologie transpersonală, dr. Ion Mânzat, avea o vorbă: „Pe mine m-a creat Dumnezeu, sunt o creație superioară, dacă tu crezi că te tragi din maimuță, e problema ta. Și maimuțele trebuiau să aibă urmași.” Am spus că această conștientizare a existenței lui Dumnezeu este necesară unei persoane care gândește. Gândirea apare atunci când vrei să-ți înțelegi viața și pe tine însuți, în esența ta.

Sigur, ca psiholog am un scop: să ofer ajutor specializat celor care mi-l cer, să-i ajut să își descopere singuri puterea, potențialul, soluția salvatoare, calea care li se potrivește. Dar întotdeauna în munca mea, în înțelegerea celor care vin cu încredere în cabinetul meu, solicit, la rându-mi, în intimitatea mea, o îndrumare, un ajutor și o protecție divină. Cred, cu convingere, că știința și credința în Dumnezeu se țin de mână atunci când vorbim despre oameni, despre sensul vieții lor, despre dezvoltarea lor personală, despre echilibrul sufletului uman.

Cristina Danilov este psiholog și scriitor

Publicitate și alte recomandări video