anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 24.10.2020

Datul in spectacol: Chiar asa, domnule Cornisteanu?!

GALERIE
O scrisoare pierduta TNI
  • O scrisoare pierduta TNI
- +

Prima „noutate“ servita la inceput de an de Teatrul National „Vasile Alecsandri“ Iasi (TNI) este un spectacol pe ale carui afis si coperta a programului de sala scrie „stagiunea 2013-2014“! Nu e o eroare de redactare ori de tipar, productia a fost bugetata in sezonul anterior, dar amanata, din mai multe motive, pentru cand o fi. A fost 8 ianuarie 2015! De altfel, la TNI se poate orice, doar ca nu spre binele artei si al publicului!

Tot sentimentul revenirii in trecut l-am avut urmarind montarea ieseana a lui Mircea Cornisteanu cu O scrisoare pierduta, copie fidela a versiunii realizate de regizor la teatrul unde este si manager, Nationalul „Marin Sorescu“ din Craiova, in 2012! Mircea Cornisteanu merge mai departe, asumandu-si pentru „dulcele targ“ creatia decorurilor imaginate in Banie de Clara Labancz. Artista scenograf, cel mai probabil, habar nu are de situatie! Despre problemele de deontologie profesionala in practica de mutare a unei viziuni regizorale pe o alta scena sau chiar pe mai multe, cu alti actori, pentru alt onorariu voi scrie un articol mai amplu. Deocamdata, zabovesc analitic asupra valorii mediocre a duplicatului de la Iasi cu O scrisoare pierduta.

Mircea Cornisteanu a mers in abordarea scenica pe un drum foarte batatorit de indelungata si deasa umblatura artistica: perpetua actualitate a lui Caragiale. Aceeasi tara, acelasi tip de politicieni, aceleasi istorii de alcov, aceleasi santaje, aceleasi clisee, aceleasi spectacole! Regia interpretativa a clasicei piese ramane la primul nivel de hermeneutica teatrala, cel mai la-ndemana. „Inovatiile“ sunt caznite, n-au profunzimea si subtilitatea care-ar face din regizor un co-autor ce releva potentialitati textuale inedite, imbogatind opera dramatica. Stradania creatoare nu a produs decat o suita de déja vu-uri, spectacolul oferindu-ne, exact ca la Craiova, interventii artistice de suprafata.

Totul incepe intr-un spatiu scenic ambiguu: in centru e un birou - presupui al prefectului, privind la mobila masiva, faxul, dosarele, dar poate fi si al lui Trahanache -, flancat de plante decorative in ghivece uriase; in stanga, un grup statuar figurativ fara rost scenic, caci mai degraba incurca traseele actorilor. Pe parcurs, actiunea se mai muta: intr-un perimetru neutru, pentru momentul discursurilor; acasa la Trahanache, cand apare si-un gard urias; in piata publica, la final. Prin aceste perimetre se perinda personaje oarecum remodelate caracterial. Noul croi regizoral n-are insa sclipire, iar efectul e saracirea dramaturgica a figurilor din scena.

Spectacolul n-are ritm, n-are surpriza, e o comedie de situatii si caractere la care nici nu razi, intrucat nu scapa din plasa platitudinilor tipice show-urilor de divertisment de televiziune. E static, la propriu - se sta pe scaune, se bea mult (de ce?), se pierd timpi pretiosi coborand cortina, de pilda, pentru a masca schimbarea decorului - si la figurat, ca dinamica a ideilor de transpunere scenica. Unicul element de relativa modernitate e proiectia video reprezentand fatada unui imobil elegant, in prima parte, si, ulterior, intrarea intr-un parc, proiectie care-i anunta vizual pe cei ce urmeaza sa patrunda in scena. Doar ca aportul estetic al multimediei conteaza pe functia ei primara, simplista, de localizare a actiunii prin imagine preponderent statica. Si nici de prea buna calitate tehnica nu e, lumina plina din scena afectandu-i claritatea. De dragul proiectiei, Mircea Cornisteanu a renuntat la ecleraj, element de expresie care ar fi ajutat la construirea vizualitatii scenice. Cand se filmeaza in timp real, pentru reuniunea politica, publicul rateaza momentul teatral, furat de chipurile si gesturile celor din stal, loje si balcon mutati via video in fundalul scenei. Si de cei cativa interpreti ce traverseaza sala si raman in primul rand de fotolii, intr-o tentativa de anulare a celui de-al patrulea perete si de incluziune a publicului. Multiplicarea planurilor nu numai ca n-ajuta, dar strica de-a binelea, ingreunand receptarea, unul dintre tablourile de substanta caragialesca fiind anulat de ambitia regizorala de-a folosi tehnici la moda! Discutabila estetic e si prezenta fizica a cameramanului in spatiul de joc, „personaj“ inutil sub aspectul logicii artistice, ratacit printre eroii cunoscuti de toata lumea. Categoria „inutil artistic“ se largeste prin inventarea altei prezente suplimentare: bodyguard-ul lui Agamita Dandanache. Un Dandanache cum inca, recunosc, n-am mai vazut: o persoana cu handicap locomotor, plasat intr-un scaun cu rotile, imbracat ca un om al strazii!  

Textul lui Caragiale traieste prin personajele sale, care reclama interpretare de clasa. Lucrul cu actorul face parte din munca regizorala, altfel se intampla ca aici, unde interpretii nu rezoneaza cu directorul de scena, jucand in registre si stiluri diferite, fiecare cum apreciaza ca ar fi mai nimerit. Cel mai de-acolo, din Caragiale, a fost Petru Ciubotaru, veteranul scenei iesene interpretandu-l, cu rabdarea necesara, pe Trahanache. Actorul isi decupeaza personajul, impunandu-l in raport cu celelalte, care par nesemnificative, golite de continut. Atentia o atrage si tandemul Farfuridi-Branzovenescu (Teo Corban, Constantin Puscasu).

Echipa manageriala de la TNI stia ca Mircea Cornisteanu va face un copy/paste cu O scrisoare pierduta. De ce a acceptat? Pentru ca o parte din regizorii-manageri de teatru se invita reciproc la colaborari. Nu pro bono, pe onorarii consistente din bani publici, ba inca si tainuite sub pretextul confidentialitatii. Pentru ca unii pun prieteniile personale mai presus de principiile de management. Pentru ca, pur si simplu, nu ii intereseaza cum arata repertoriul, ce se intampla cu actorii, cu trupa care, in absenta succesului, e derutata, blazata, frustrata artistic. Ca indeparteaza publicul, oferindu-i sezon dupa sezon spectacole proaste. Ca Nationalul iesean e cel mai slab din tara in liga lui. Raspunsul e un cumul de motive din care se evidentiaza proeminent realitatea ca directorilor de la TNI nu le pasa.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Generaţia de aur şi statul perpendicular

Nicolae GRECU

Generaţia de aur şi statul perpendicular

Hagi şi colegii săi de generaţie nu joacă așa cum cântă geometria politică.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul manelizării cântecului popular (I)

Eugen MUNTEANU

Pericolul manelizării cântecului popular (I)

Agresive şi insidioase, subprodusele culturale pe care le numim, cu un termen generic, manele ne dau măsura răspândirii îngrijorătoare a ţigănirii unei mari părţi a publicului românesc.

Iubirea de vrăjmaşi nu e un soi de love story

pr. Constantin STURZU

Iubirea de vrăjmaşi nu e un soi de love story

Aceasta e probabil cea mai grea poruncă din toată Evanghelia: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!". Completată imediat de: "faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri" (Luca 6, 27-28). Pare greu de împlinit acest cuvânt din două motive: pentru că nu înţelegem de ce ni se adresează nouă acest îndemn şi pentru că nu ştim ce înseamnă "a iubi".

Archaeus

Alex VASILIU

Archaeus

Chiar dacă nu aş fi avut posibilitatea să ascult concertul de duminică, 4 octombrie, gândurile despre Archaeus şi-ar fi găsit locul aici. Nu doar pentru că s-au împlinit trei decenii şi jumătate de când a fost înfiinţat. 

pulspulspuls

Hopa: madama senator a fost văzută prin târg...

Hopa: madama senator a fost văzută prin târg...

O ştire pozitivă pe ziua de astăzi, dacă tot e uichend: apreciem în mod deosebit efortul madamei senator şi notar de Bucureşti Iulia Scântei de a bate atâta amar de drum până la Iaşi personal, deşi putea semna o împuternicire, cum face atâtea pentru partid, ca să îşi depună aici dosarul de candidat la un nou mandat de senator. 

Caricatura zilei

Plasma

Editia PDF

Bancul zilei

COVID ne-a învatat sa ne spalam pe mâini. Sper sa apara un virus care sa ne învete sa ne spalam si pe picioare. (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.