Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

De ai noştri fug toţi ca dreacul de tămâie

GALERIE
puls
  • puls
- +

Nu ştim dacă aţi observat în ultimele zile cam cât de tare a decăzut Iaşul, odată cu penaliada marilor cârmaci liberali, dar haideţi să vă atragem noi atenţia la un aspect care poate v-a scăpat. 

De-un par exzamplu, în contextul apropierii congresului cu alegeri la vârful PNL, ce se pare că va fi în august sau la toamnă. Atât Orban, cât şi Cîţu bat ţara în lung şi-n lat, judeţ cu judeţ, ca să mobilizeze activul de partid. Orban a fost săptămâna trecută în Ardeal, pe aliniamentul Hunedoara şi Timişoara, apoi spre Oltenia, unde a promis câte-n lună şi-n spele.

Cîţu, şi aicea atenţie mare, a fost la Constanţa şi Cluj, iar în uichend la Suceava, unde a ţinut conferinţă alături de Flutur, la Gura Humorului, unde bucovineanul a promis că A7 va ajunge până în judeţ la el, nu numai până la Paşcani, ba chiar s-au promis şi bani pentru studiul drumului expres Suceava - V. Dornei.

În fine, altceva voiam să remarcăm: voi aţi observat că de cei doi şefi liberali de la Iaşi se feresc toţi ca dracul de tămâie, să nu cumva să fie vreunul asociat cu imaginea lor de penali? Că de vreo vizită mai de soi aicea la Iaşi, cu promisiuni şi alte cele, văleleu, nici vorbă nu mai poate fi. Rău am ajuns...

Care va fi mandatul Iaşului la congres?

Apropo de alegerile şi de congresul liberal din toamnă, o mică observaţiune s-ar impune făcută în context, după ce ieri Ludovic Orban a anunţat că în locul suspendatului Alexe de la Iaşi şef interimar de filială judeţeană va fi, până la urmă, deputatul Alex Muraru, fratele consilierului prezidenţial Andrei. Desemnarea este tare ciudată, căci din ce ştim noi de prin filială fratele Alex este un anti-orbanist cu ştate vechi.

Cu ce mandat va merge aşadar Iaşul la congres? Având în vedere că oamenii lui Alexe vor rămâne tot alături de Orban, că aşa e tradiţia şi că oricum Cîţu ia foc numai când aude de Alexe sau Chirica, şi ca urmare gruparea Alexe nici să vrea nu are unde pupa, este clar că Iaşul va fi divizat la cogres, filială pe care nu va pune nimeni nicio bază.

Nu râdeţi, că ar putea fi de plâns. Păi urmarea logică va fi aceea că după alegerile interne, când se vor împărţi recompensele prin ţară pentru rezultatul obţinut, iarăşi nu vom avea loc la masă cu bucate. Dar cu asta, hai să fim serioşi, suntem mult prea obişnuiţi noi ieşenii de ani buni, nu-i aşa?

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri