Tranzacţie “’bombă” la Iaşi! Americanii au vândut totul pentru 3,5 milioane euro. Cine e cumpărătorul?
Terenul de aproape 11.000 mp are o forma neregulata si înconjoara, pe partea vestica si cea su (...)
citeste totmiercuri, 17.08.2022
Dacă tot este uichend, haideţi să lăsăm olecuţă deoparte sforile şi curmeiele politichiei, ca să rădem pe astăzi doar de cei din spatele lor, adicătelea aleşii noştri ca brazii.
Iar astăzi, pentru că tot a început uichendul, şi pentru că tot n-am mai vorbit de multicel despre Peni Hill, şi pentru că, în sfârşit, am promis că o să-i mai atragem atenţia din când în când dar, luaţi cu altele mai gogonate, am cam uitat de promisiune, iote că astăzi s-a împlinit sorocul şi-l trecem pe Peni drept în capul listei. Căci, la ce marfă avem mai jos, zău că merită din plin.
Ciripesc păsărelele de subt streaşina palatului cel roznovan, alea mai atente şi la alte aspecte ale vieţii publice decât boabele găsite pe jos, căci într-una din seri, să tot fie luna de atunci, Peni Hill cică s-ar fi întins cu niscai apropiaţi la un şpriţ tehnic, de seară, ca să mai discute una sau alta, dar zice-se că şi cu un anume motiv, nu contează acesta. Iar spre final, după cum ne ciripesc păsărelele alea de subt streşini, cică personagiul nostru principal a fost lovit în moalele capului de jalanie, dar şi de angoase adânci şi refulate, iar la un moment dat, printre suspine, zice-se căci a început a plânge încetişor.
A început cică să se plângă că simte că e lucrat de conspiraţionişti şi de servicii, şi că nu mai trece mult şi va ieşi din funcţie în cătuşe, taman el care a făcut atâtea pentru oraş, pentru ţară, pentru continent şi pentru omenire, că are copchilaşi de pus la casele lor, şi că nedreptatea asta e strigătoare la cer dar nu are ce face, şi câte şi mai câte, de, iote, chiar că ne oprim aicea că, nu de alta, dar ne pufneşte şi pe noi plânsul acuma ia...
Acuma, deh, o fi fost oare de la luna aşchie care a fost atunci pe cer? Să fi fost oare de la conjuncţia lui Saturn cu Jupiter? Sau, cine ştie, de la altceva mult mai aproape, chiar pe masa din faţă? Sau, Doamne-fereşte, de la ceva ce tocmai lipsea de pe masă...
Un meci trist la şpitalul de veseli. Ce rol are şeful lins de vacă?
Şi, ca să rămânem în afara politichiei, haideţi să vă mai spunem una scurtă dar vioaie la final, de la şpitalul de veseli. Acolo unde se şuşoteşte că, în frenezia concursului de manager de la final de an, cam toţi ochii iscoditori sunt pe noua famiglie pusă acolo la butoane, şi rămasă tot acolo, de fostul manager Şerbet, ăla cu freza linsă de vacă.
Da, e vorba de soţii Periniţă, ea cu toate asistentele în subordine, el adus pe post de om care să se ocupe de procesele instituţiunii, şi amândoi cică ţinând aşa de bine totul în frâu, atunci ca şi acuma, încât lumea abia aşteaptă acolo vreun gheneral care să facă şmotru cu cadrele nealiniate şi să mai răsufle ceilalţi uşuraţi. Iar motivul pentru a fi pus pe făraş, cel puţin la soţ, cică e pregătit deja de cei oropsiţi: personagiul, cu studii juridice la butic, nu a câştigat absolut niciun proces, pierzând bani publici cu căruţa. Pregătiţi deci berea şi seminţele, că se anunţă meci fain!
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Cuvinte cheie: + Peni Hill, Serbet, sotii Perinita
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ucraina ameninţă cu distrugerea podului lui Putin Pe aici fug rușii din Crimeea
Urmează 4 zile de caniculă, apoi revin ploile și scad temperaturile
Bebeluș salvat de la moarte de doi pompieri care se aflau în avion
VIDEO Accident ”spumos” la Constanța. Un TIR a pierdut mii de beri pe șosea
Un pui de leu i-a adus unui rădăuțean o amendă de 25.000 de lei
FOTO O recunoașteți? O vedetă de la noi a ajuns piele și os și este bănuită de anorexie
Un membru al Gărzii Elveţiene leşină sub privile Papei Francisc, în timpul audienţei generale
(FOTO) Două autoturisme s-au ciocnit violent pe drumul morţii: cinci persoane au fost rănite
Armata chineză trimite trupe în Rusia pentru un exerciţiu militar comun
Fost membru al Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Tokyo, arestat pentru corupţie
Haaretz: Asemănări tulburătoare între Viktor Orban şi Nicolae Ceauşescu
Peste 1.000 de genţi şi accesorii în tendinţele verii, la Bag Expo, în Palas
Expert militar apropiat Kremlinului: armata rusă foloseşte tactici din primul război mondial
Câștigătorii Campionatului Național de Volei pe Plajă Brizo 2022
Marian Godină despre Poliţia Română: ministrul Bode, „pupat în cwr” pe pagina oficială de Facebook
Cristiano Ronaldo promite că va spune în curând "adevărul" despre situaţia sa la Manchester United
Corijenţe anulate în instanţă pe motiv că elevul nu a avut acces online
Ruşii din Crimeea au abandonat casele furate de la ucraineni şi fug înapoi spre Rusia
David Popovici s-a retras din finala probei de 400 metri liber de la CE de Nataţie
Primarul PSD Iulian Preda, mare fan a lui Putin, distribuie fake news-uri care frizează ridicolul
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut pe Străpungere Silvestru
Microsatelit construit de 9 liceeni români. "Vrabia Spaţială" va fi lansată cu o rachetă Space X
CE de Nataţie: David Popovici, în finala la 400 metri liber, cu al patrulea timp
„Înţeleg că oamenii s-au săturat să citească acele poveşti oribile, dar războiul nu s-a terminat”
Un pic de stres nu-i chiar rău pentru funcționarea creierului
Cum să alegi și să gătești carnea potrivită pentru grătar (P)
Insuficiența mitrală poate trece neobservată dar poate fi și fatală
Netflix a publicat primul vizual pentru serialul regizat de Tim Burton despre Familia Addams
Gigantul suedez de mobilă IKEA a decis să-şi lichideze divizia din Rusia
Un nou drum de acces către muntele Rarău. Anunţ de ultimă oră
Om de afaceri, trimis în judecată din cauză că BMW său a ajuns într-un stâlp
Accident cumplit: bunica moartă, o mamă şi doi copii răniţi grav
Varujan Vosganian, fost senator iesean, a rămas fară permis. A plecat de la locul accidentului
David Popovici concurează astăzi la 400 m liber, la Campionatul European de nataţie
Preţurile petrolului au scăzut marţi la cele mai reduse niveluri din ultimele şase luni
Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (II) |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Radu PĂRPĂUȚĂCaua şi politicaua |
Alex VASILIUValori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.