Actuala națională a României nu a reușit să egaleze performanțele predecesorarelor ei, care au fost în primele opt echipe din Europa în 1972, 1984 și 2000 și din lume, în 1994. Tricolorii au cedat în aceatsă seară în fața Olandei, în optimile de finală ale competiției, și au rămas în primele 16 formații ale continentului.
Eșecul cu olandezii are drept cauze nespecularea tuturor armelor cu care ne puteam impune, arme prezentate în această dimineață de Ziarul de Iași.
Noi ne-am bazat doar pe noroc, prezent în destule faze, nu doar la bara lui Virgil sau la ocazia în care olandezilor li s-a anulat un gol pentru câțiva centimetri, și fani, incredibili și în această seară. Nu și pe mijloacele pur fotbalistice, la care am pierdut clar.
Iată explicațiile eșecului cu Olanda
-
Grupul nu a mai bătut individualitățile
Forța grupului nostru nu a mai reușit să anihileze diferențele uriașe de valoare individuală, actuala națională tricoloră, poate cea mai modestă din ultimii 50 de ani din punct de vedere al cotelor jucătorilor, fiind incapabilă să speculeze deficiențele unei trupe care a rulat prost la acest turneu final, dar care are jucători de la nume mari precum Inter, Milan, Liverpool ori City.
Acest lucru s-a simțit pregnant, în special după 0-1, când olandezii au schimbat cursul jocului, bun pentru noi în primele 15 minute. De atunci, tricolorii au fost dominați mental și fotbalistic, nereușind să aibă șut pe poartă sau corner până în prelungirile primului act, în condițiile în care, de pildă, batavii au avut zece cornere.
Nici pauza nu a adus trezirea, Olanda dominând cu autoritate și actul doi și câștigând incontestabil.
-
Gafele individuale
La fel cum s-a întâmplat cu Belgia și Slovacia, am luat goluri foarte ușor, organizarea tricolorilor, alt atu important până acum, lăsând de dorit.
La primul gol, până la gafa impardonabilă a lui Niță, nu trebuie uitat că Simons a fost uitat complet liber între linii, în spatele lui R. Marin, Mogoș a fost depășit extrem de ușor de Gakpo, iar M. Marin nu a dublat.
La al doilea, Drăgușin a greșit impardonabil, iar la al treilea am fost total dezorganizați pe contraatac.
-
Experimentele nereușite ale lui Iordănescu
Deciziile selecționerului legate de flancul stâng, care au stârnit controverse majore și înainte de startul turneului în condițiile în care Iordănescu a luat un singur fundaș stânga, și acela de conjunctură, Bancu, în lotul de 26 au fost decontate acum. Băgați fundași stânga, Mogoș și Burcă nu au fost în largul lor, iar Racovițan, intrat pentru a acoperi alunecarea lui Burcă în stânga, a fost ultima piesă dintr-un domino care a dezechilibrat defensiva noastră. Care a clacat însă decisiv pe celălalt flanc, drept, unde au acționat Rațiu, incapabil să-l strunească pe Gakpo, nedublat de o altă rezervă la club, Drăgușin.
Dincolo de amărăciunea înfrângerii severe, la scor de forfait, actuala națională nu trebuie luată la pietre. Ea și-a depășit condiția, oferind momente extrem de intense românilor, multora, să nu ne ferim de cuvinte mari, redeșteptându-le patriotismul, care e sufocat lent de toate lucrurile anapoda din țară.
Publicitate și alte recomandări video