Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

De ce ar trebui să le fie ruşine domnilor rectori

GALERIE
pulspuls Dancila
  • puls
  • puls Dancila
- +

Două vorbe pe azi, dacă tot e uichend şi lumea universitară e mai relaxată, din nou despre lista celor 45 de rectori din ţară care au semnat ruşinoasa scrisoare de susţinere a colegului lor semianalfabet funcţional de la Suceava pentru funcţia de ministru al Educaţiunii. 

Nu ne intereseaza acuma că au semnat rectorii de la universităţi ca acelea din Târgovişte, Oradea, Arad, Severin sau Reşiţa, ci ne referim la cei din marele centru universitar Iaşi, ca să fim clar înţeleşi. Şi da, ştim, fiecare rector semnatar din Iaşi, dacă-l întrebi, zice că are motivele lui: unul că are de terminat nu'ş ce clădire şi dacă nu semna nu mai primea mălaiul, altul că are de acreditat cutare şi cutare program important, şi câte şi mai câte motive. Dar, domnilor rectori, credem că altceva trebuia să aveţi în vedere în primul şi-n primul rând, mult înaintea faptului că aveţi de terminat cine ştie ce coşmelie: instituţiunile vechi de zeci sau sute de ani pe care le reprezentaţi azi temporar au fost în tot acest îndelungat timp adevărate bastioane ale integrităţii morale şi rigorii ştiinţifice, temelii adânc înfipte în oraş şi în regiune ca repere morale ultime în perioade tulburi ca acum, dar şi în altele mult mai agitate. Ce-aţi făcut semnând acea mizerie este că le-aţi distrus şi pe acesta, motivând cu o roabă de mortar pe care, iaca na!, dacă venea madam Cati ea nu ar fi dat-o... Aşa că să nu vă mai auzim o vreme cu pretenţiunile morale, că nu vă mai credem!

PS: Alaltăieri, IPS Teofan i-a dăruit la învestire o biblie mare şi roşie noului şef al Brigăzii 15 din Copou, apoi, aşa cum se face, i-a întins acestuia inelul la pupat. Refuz total, însă, din partea lui domn colonel. Hopaa! Papistaş, sau mai rău?

Scrutaţi, analizaţi şi comparaţi: e vreo legătură?

Domnilor, haideţi dom'le, şi tu amice gazetar vechi CeTePe, ce naiba: cum să compari tu, başca la Teve, frumoasa coafură a stimabilei doamne premier Vasilica Viorica Dăncilă cu freza unui pavian? Auzi aicea: pavian... Ce, spuneţi şi 'mneavoastră, stimaţi telespectatori: au acestea vreo legătură? Uitaţi-vă şi voi (atenţie: pavianul e ăla din dreapta)!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri