anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 05.10.2022

De ce au fost majorate impozitele pe case în Valea Lupului. 30 la sută în plus

GALERIE
impozit
  • impozit
- +

Este prima creştere de impozite în ultimii 6 ani, spune primarul comunei.

În ultima şedinţă a Consiliului Local Valea Lupului, aleşii au fost de acord cu majorarea taxelor şi impozitelor cu până la 30 la sută în cazul imobilelor, respectiv cu câteva procente în rest. A fost introdusă şi o nouă taxă, pentru susţinerea activităţilor de combatere a ambroziei. Votul a trecut cu susţinerea consilierilor PNL şi PSD, cei de la USR PLUS abţinându-se.

Primarul Liviu Dulgheru ne-a explicat că e nevoie de mai mulţi bani la bugetul comunei, „ca să nu mai trebuiască să aşteptăm până la defalcările din TVA ca să plătim facturile“.

El a precizat că ultima majorare de acest fel a fost aplicată în comună cu 6 ani în urmă. Dacă plata se face până la primul termen, locuitorii primesc o bonificaţie de 10 la sută, ceea ce înseamnă că majorarea e de 20 la sută, incluzând rata inflaţiei, a mai spus primarul. În Valea Lupului, impozitul pe un apartament este în prezent de aproximativ 135-140 de lei pe an.

„Nu avem altă soluţie: din impozite, am încasat 4,6 milioane şi am cheltuit 5,4 milioane“, a motivat Liviu Dulgheru necesitatea majorării acestor impozite. „Anul ăsta avem de construit o şcoală din fonduri proprii. Suntem la început de exerciţiu financiar european, iar alocările pentru investiţii de la bugetul de stat mai durează“, a adăugat el. 

În 2019, rata de colectare a impozitelor a fost de 74 la sută, dar anul trecut, pe fondul pandemiei, a scăzut spre 52 la sută. Pentru anul în curs, primarul speră că va fi atins nivelul de 80 la sută. „Nu e pe placul tuturor, dar trebuie să facem asta“, a admis primarul din Valea Lupului.

Potrivit estimărilor Direcţiei Judeţene de Statistică, la 1 iulie 2020, populaţia comunei se ridica la 10.755 de locuitori, cu 1.300 mai mulţi decât la mijlocul lui 2019.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.