De ce bogații investesc mai bine decât clasele mijlocii? Cum pot răbdarea, educația și curajul să transforme clasa de mijloc din România într-o forță economică activă

Răspunsul nu ține doar de bani, ci de educație financiară, mentalitate și capacitatea de a gestiona riscul.

La Iași, ca și în alte centre universitare, există oameni cu venituri considerabile — medici, magistrați, profesori sau funcționari — care aleg în continuare calea sigură a depozitelor bancare. Într-o lume în care dobânda nu mai acoperă inflația, această prudență devine o formă elegantă de stagnare.

De partea cealaltă, cei cu averi mari par să joace un alt joc: au răbdare, consultanți, diversificare și mai ales o toleranță la risc pe care clasa de mijloc o privește încă drept imprudență.

Haideți să vedem de ce și cum.

Patru chei pentru înțelegerea diferenței

„Cine nu riscă, nu câștigă.” — Proverb universal

1. Educația financiară și sofisticarea investițiilor

Cei cu avere substanțială nu sunt neapărat mai inteligenți, dar sunt mai bine informați și mai dispuși să învețe. Au acces la consultanți, la fonduri de investiții, acțiuni, obligațiuni, imobiliare sau start-up-uri.

În schimb, o mare parte dintre investitorii din Iași rămân ancorați în zona de confort a depozitelor bancare și titlurilor de stat. Această aversiune excesivă față de risc îi ține departe de randamente superioare. Prudența absolută devine, paradoxal, o formă de risc: risc de stagnare.

Paradoxul devine și mai interesant atunci când privim chiar spre elitele profesionale, cele care ar trebui să fie primele înțelegând logica piețelor.

Într-un oraș universitar cu sute de specialiști în finanțe, e curios cât de rar se transformă teoria în practică. În universități, profesorii care explică randamente și piețe financiare derivate preferă, paradoxal, dobânzile infime, practicând o formă academică de economisire a curajului. Medicii operează pe corpul omenesc, dar nu intră niciodată pe „organismul viu” al pieței. Magistrații gestionează riscuri morale, dar resping riscurile financiare, poate pentru că, în lumea lor, siguranța e deja garantată prin lege — și bine interpretată.

Desigur, unii ar spune că profesorii sau magistrații sunt prea precauți. Poate că sunt, dar măcar nu joacă la bursă cu banii contribuabililor. Iar această precauție, deși explicabilă, devine și ea o formă de blocaj: o cultură a siguranței care refuză să învețe din risc, chiar și atunci când riscul e controlat – un paradox românesc în care cei mai informați se tem cel mai mult de ceea ce cunosc.

2. Pragurile minime de acces

Investițiile cu potențial mare presupun adesea sume de intrare ridicate. Pentru micii investitori, câteva mii de lei sunt greu de mobilizat; pentru cei bogați, câteva zeci de mii reprezintă doar o testare de piață. Accesul la produse sofisticate — fonduri private, investiții alternative, companii nelistate — devine astfel un privilegiu structural.

3. Efectul timpului: compunerea câștigurilor

Răbdarea e moneda rară a lumii financiare. Cei bogați o au. Își pot permite să lase capitalul să lucreze, să capitalizeze dobânzi și dividende ani la rând. În timp, efectul de compunere transformă diferențele mici în averi mari. Pentru cei care trăiesc de la salariu la salariu, răbdarea e un lux, iar lipsa ei — o barieră.

4. Schimbarea mentalității

Reducerea acestor diferențe nu ține doar de bani, ci de educație și curaj. Acceptarea unui risc rezonabil și înțelegerea instrumentelor financiare sunt pașii prin care și clasa de mijloc poate trece de la frică la strategie. Într-o lume în care informația e la un click distanță, adevărata barieră rămâne mentalitatea.

Dan Chirleșan, profesor de Finanțe și Bănci,  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Exemplu românesc: familia Pavăl și lecția moralității – o poveste colectivă de succes

„Bogăția fără moralitate e ca o casă fără temelie.”— Pildă populară

Un exemplu de succes autentic vine chiar din Moldova: frații Adrian și Dragoș Pavăl, fondatorii Dedeman. Crescuți într-o familie modestă cu opt copii din județul Suceava, au fost educați în spiritul muncii, al disciplinei și al modestiei. Părinții lor, oameni simpli dar drepți, le-au transmis o moralitate solidă și o sete de învățătură. Au urmat cursurile Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, studiind matematica, informatica și economia. De acolo, drumul lor a fost marcat de viziune, răbdare și un curaj calculat.

Povestea Dedeman nu e doar despre doi antreprenori, ci despre o familie întreagă, crescută în spiritul muncii, disciplinei și modestiei. Dragoș și Adrian Pavăl au fost inițiatorii afacerii în anii ’90 și rămân, prin Pavăl Holding, principalii arhitecți ai strategiei de investiții (acționariat majoritar: Dragoș 60%, Adrian 40%).

De-a lungul timpului, ceilalți frați și membri ai familiei s-au implicat în operațiuni, proiecte și management, consolidând un model de guvernanță familială care îmbină competența cu încrederea.  Noua generație, inclusiv tineri implicați deja în consilii și în proiecte de investiții, continuă această viziune de dezvoltare în imobiliare, energie, agricultură și sănătate.

Lecția familiei Pavăl este limpede: răbdarea, moralitatea și viziunea pe termen lung pot transforma o origine modestă într-un model de prosperitate sustenabilă.
Dacă ar fi rămas prizonieri ai culturii depozitelor bancare, n-ar fi construit niciun lider național în bricolaj, nici un simbol al capitalismului românesc.

Povestea lor are și o semnificație regională: frații Pavăl s-au născut în județul Suceava și au construit, în județul Bacău, cea mai mare companie din România. O performanță născută în inima Moldovei — o regiune ignorată decenii la rând de guvernanții de la București, dar care continuă să dovedească că viziunea, munca și disciplina pot învinge geografia și prejudecățile.

Iar familia Pavăl nu e o excepție. Moldova a dat numeroși antreprenori care confirmă aceeași tendință de perseverență și inovație. Printre ei, Dorin Umbrărescu, fondatorul Grupului UMB, lider național în construcțiile de infrastructură, și Daniel Dines, matematicianul din Onești care a fondat și listat pe Wall Street compania UiPath, primul unicorn românesc de talie globală. Două exemple diferite ca domeniu, dar unite de aceeași răbdare, disciplină și credință în munca temeinică.

Aceste povești arată că Moldova nu este doar un spațiu al decalajelor, ci o rezervă de energie economică, unde educația și moralitatea devin resurse strategice de dezvoltare.

Notă: presa consemnează că familia Pavăl are opt frați implicați, în diferite moduri, în proiecte și structuri ale holdingului; numele tuturor nu sunt făcute publice oficial.

Educația financiară la purtător – inițiativa BNR

„Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea.”— Nelson Mandela

Pentru generațiile tinere, direcția e deja setată. De aproape două decenii, Banca Națională a României derulează programe de educație financiară în școli, licee și universități.

Elevii învață ce sunt banii, cum funcționează creditul, de ce există inflație, ce poate și, mai ales, ce nu poate face o bancă centrală și cum se gestionează un buget.

Dar adevărata valoare a acestor programe este că elevii duc „cunoașterea la purtător” acasă, către părinți și bunici, devenind mesageri ai unei noi culturi financiare.

Prin programul PNRAS, educația financiară a ajuns și în școlile din medii vulnerabile. Acolo unde, altădată, copiii învățau doar cum să „se descurce”, acum învață cum să gândească economic, cum să planifice și cum să construiască. În unele cazuri, introducerea educației financiare ca disciplină opțională a redus abandonul școlar și a crescut implicarea elevilor.

Educația financiară nu mai este un lux — e o condiție a libertății personale.

Lecții din comunitate: Iașul investește în educație

„Omul cât trăiește, învață.”— Proverb românesc

Și la nivel local, lucrurile se mișcă. În zona metropolitană Iași, Comuna Miroslava a devenit un laborator viu de educație financiară: elevi, antreprenori și pensionari au participat la ateliere dedicate banilor și deciziilor economice. Copiii au învățat, prin jocuri și simulări, cum se formează prețurile, cum funcționează cererea și oferta, și de ce munca și economisirea nu sunt același lucru.

Un moment memorabil a fost târgul de educație financiară pentru copii, unde micii antreprenori au vândut jucării, coliere din lut și lavandă. A fost o lecție despre valoare, responsabilitate și încredere în sine — o formă de educație practică pe care niciun manual nu o poate înlocui.

Aceste activități arată că formarea economică a comunității nu se face doar în universități, ci și în curțile școlilor și piețele locale.

Accesul la produse financiare: o barieră reală

„Nu toți cei care au bani știu să-i înmulțească.”— Proverb românesc

Un alt obstacol este accesul inegal la produsele financiare performante. Multe dintre acestea cer investiții minime de mii sau zeci de mii de euro. Pentru familiile cu resurse limitate, e un prag greu de trecut, chiar și atunci când există dorință și înțelegere a riscului.

Totuși, apar platforme moderne, care permit investiții cu sume mici în produse altfel inaccesibile. Ele aduc o democratizare a investițiilor, reducând decalajele structurale dintre investitorii mari și cei mici.

Dar nu platformele în sine schimbă jocul, ci educația care permite folosirea lor cu discernământ.

Oportunitatea educațională

Pentru cei care doresc să aprofundeze mecanismele economice și să le aplice în viața de zi cu zi — fie în industrie, în sectorul public sau în antreprenoriat — Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași oferă programe academice solide de licență, masterat și doctorat. Aici, curiozitatea devine competență, iar gândirea critică se transformă în acțiune cu impact. Studenții sunt pregătiți nu doar să înțeleagă economia, ci să o schimbe, începând cu propria comunitate.

Concluzie

„Diferența dintre oameni nu e în câți bani au, ci în ce fac cu ei.”— Citat inspirat din Warren Buffett

Diferența dintre bogați și clasa de mijloc nu ține doar de mărimea conturilor, ci de mentalitate, răbdare și educație.

Cei care cultivă aceste virtuți transformă timpul în aliat și riscul în oportunitate.

Dacă povești precum cea a familiei Pavăl ar deveni norma, iar inițiativele educaționale ale BNR s-ar multiplica local, România ar putea trece de la cultura economisirii la cultura investiției.

Economiile aduc liniște, dar numai investițiile aduc progres.

Într-o societate matură, curajul devine prima formă de capital. Iar o comunitate care investește cu înțelepciune — în educație, în oameni, în idei — devine mai bogată nu doar în bani, ci și în încredere și demnitate.

*******************

Post-scriptum social

Dacă ți-a plăcut această analiză, te invit să o distribui și să contribui la dialogul despre educație financiară. Reflecția publică e, până la urmă, prima formă de reformă.

Publicitate și alte recomandări video