Caută 
1 MIN
În contrast cu paradigma occidentală, centrată pe formalism juridic și pe abstractizare teoretică, paradigma chineză a privilegiat echitatea și armonia, pentru a oferi o alternativă distinctă.
Aceasta a presupus adoptarea unei viziuni integratoare și holistice asupra lumii, dublată de un mod de organizare a societății bazat pe familiaritate relațională, care a favorizat un set de norme informale având ca suport nu Legea (lex), ci practica neobosită și constantă a ritualurilor și obiceiurilor specifice. Această formă de organizare a generat un tip de libertate fundamental diferit de cel din societățile occidentale, instituit și garantat de reglementări juridice. Totodată, aceasta a reușit să stabilească relații sociale de tip egocentric, în contrast cu structurile relaționale individualiste specifice modelului occidental.
China este o civilizație multimilenară, cu valori, nuanțe și caracteristici greu de decriptat de către străini. Spre exemplu, în comparație cu occidentalii, chinezii au marșat pe ideea echității în detrimentul elementelor și „instrucțiunilor” statului de drept. Astfel, cunoscutul sinolog britanic Joseph Needham (1900-1995) a afirmat următoarele: „Chinezii au avut o tradiție juridică imensă și remarcabilă, bazată pe principii cu totul diferite de cele care au predominat în Europa. În timp ce Occidentul are o înclinație spre ficțiuni juridice, asiaticii sunt mai puțin înșelați de sofismele profesionale. De-a lungul istoriei chineze a existat o rezistență față de codificare, o determinare de a judeca fiecare caz în funcție de propriile sale merite, o pasiune pentru compromis și armonie. Nu a existat aproape nici o ruptură care să divizeze societatea și pe care juriștii chinezi să nu o poată reconcilia. China antică și medievală cunoștea statul de drept, dar a preferat în mod conștient regula echității.”1
Dincolo de diferențele juridice și de gândire socială dintre civilizațiile chineză și occidentală, au existat disonanțe fundamentale privind viziunile lor filozofice asupra lumii, de la dualitatea sau dihotomia specifică europenilor, la viziunea integratoare și holistică a chinezilor. În acest sens, citatul aceluiași Joseph Needham este mai mult decât lămuritor: „Încă de la începuturile istoriei lor intelectuale, europenii au oscilat continuu între viziuni extreme asupra lumii, găsind rareori vreo sinteză. Pe de o parte era Dumnezeu, sau zeii, însoțiți de ansambluri supranaturale de îngeri, spirite, demiurgi, entelehii și altele asemenea; pe de altă parte erau atomii și vidul. Spiritualismul teologic și materialismul mecanic au purtat un război perpetuu… Ar trebui, așadar, să fie mai larg recunoscut faptul că civilizația chineză nu a participat niciodată la această scindare a gândirii. Naturalismul organic a fost philosophia perennis a Chinei. Nici confucianiștii, nici taoiștii nu aveau, în esență, nevoie de supranatural, indiferent de forma sa – dar nici jocul mecanic al atomilor nu era apreciat. Deși teorii atomiste au fost întotdeauna introduse din India și din alte părți, ele nu au câștigat niciodată o acceptare durabilă. Atunci când gândirea chineză a atins cea mai înaltă expresie a sa, în neo-confucianismul secolului al XII-lea d.Hr., aceasta a apărut sub o formă remarcabil de apropiată de viziunea generală asupra lumii a științei moderne. Nimic mai mult nu era necesar pentru construcția universului decât materie-energie, pe de o parte, și organizare (la numeroase niveluri de complexitate), pe de alta.”2
Societatea chineză a fost una structural rurală, preindustrială și non-maritimă, organizată sub forma unei piramide birocratice. La bază se găsea un număr ridicat de țărani, urmat la mijloc de un strat subțire de negustori și meșteșugari, în timp ce în vârf se situa clasa privilegiată și cea mai puțin numeroasă: cea a funcționarilor-erudiți (mandarinii).3 Din această ruralitate s-a născut și s-a consolidat mentalitatea chineză, una fundamental diferită de gândirea occidentală. Potrivit antropologului chinez Fei Xiaotong (1910-2005), cel care a pus bazele sociologiei chineze, „unitatea de izolare nu este individul, ci grupul… Deoarece agricultura nu a dezvoltat o diviziune specializată a muncii, nu este necesar ca mulți oameni să locuiască împreună în același loc. Prin urmare, atunci când vedem comunități rurale de diferite dimensiuni, putem fi siguri că multe dintre cele mai mari au fost formate din alte motive decât agricultura.”4
Această organizare a societății chineze a favorizat o societate construită pe ritualuri și obiceiuri (lisu) sau ceea ce sociologul german Ferdinand Tönnies (1855-1936) numea Gemeinschaft (comunitate), în opoziție cu modelul occidental centrat pe lege și rațiune (fali), specific tipului Gesellschaft (societate). Astfel, Fei Xiaotong precizează că „Familiaritatea este un sentiment intim care se dezvoltă din interacțiuni frecvente și repetate care au loc pe o perioadă lungă de timp. (…) Într-o societate caracterizată de acest nivel de familiaritate, atingem un nivel de libertate prin care putem face orice ne place fără teama de a încălca normele societății. Acest tip de libertate este diferit de acele libertăți definite și protejate de legi (n.a. cele specifice modelului occidental). Normele sociale dintr-o societate familiară nu se bazează pe legi, ci mai degrabă pe ritualuri și obiceiuri care sunt definite prin practică; prin urmare, a urma aceste norme înseamnă a-ți urma propria inimă și minte (xin). Cu alte cuvinte, societatea și individul devin una.”5
Spre deosebire de modelul occidental, relațiile sociale în China (renlun) prezintă o calitate egocentrică și nu individualistă, fiind asemănătoare undelor concentrice generate de o piatră aruncată în apă. Fiecare undă, indiferent de distanță, se revendică sau se raportează la același centru.6 Cu alte cuvinte, „cadrul structurii sociale este neschimbabil; ceea ce se poate schimba este doar utilizarea care i se dă cadrului.”7
Inima sus!
Bibliografie
1 Joseph Needham (1979). Within the Four Seas. The Dialogue of East and West. University of Toronto Press, Toronto, p. 21-23.
2 Ibidem, p. 26-27.
3 Étienne Balazs (1964). Chinese Civilization and Bureaucracy. Variations on a Theme, Yale University Press, New Haven and London, p. 15-16.
4 Fei, Xiaotong (1992). From the Soil. The Foundations of Chinese Society, University of California Press, Berkeley and Los Angeles, p. 40.
5 Ibidem, p. 42.
6 Ibidem, p. 65.
7 Ibidem, p. 66.
Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS I dr. habil. (echivalent prof. univ. dr. habil.) în cadrul Departamentului de Știinţe Socio-Umane din Institutul de Cercetări Interdisciplinare al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
