Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

De ce îl acoperă șefii pe polițistul care a "învârtit" afacerea Cheșcu? Dedesubturi neștiute!

GALERIE
PolitiaLocalaIasi_LiviuZanfirescu&MihaiChiricabloc, chescu
  • PolitiaLocalaIasi_LiviuZanfirescu&MihaiChirica
  • bloc, chescu
- +

Ancheta DNA în dosarul „Flux” a devoalat o situaţie neverosimilă la Poliţia Locală. Un angajat al instituţiei este ţinut în braţe de conducere cu toate că implicarea sa în dosar arată grave nereguli în modul în care şi-a pus semnătura pe acte urbanistice. Poliţistul local Adrian Hriţcu a făcut recepţia blocului Flux, apoi a amendat investitorul, pentru ca, în final, să se numere printre semnatarii primului certificat de edificare a construcţiei care confirma că imobilul ar fi respectat autorizaţia de construire. Deşi întreaga afacere a ajuns la DNA, acest ultim act, emis în iulie 2017, nu ar fi provocat efecte juridice, dar important este conţinutul său, întrucât arată că investitorul a intenţionat să intabuleze blocul cu 16 luni înainte de emiterea celorlalte documente problematice de la nivelul Primăriei. Procurorii au descoperit actul în timpul percheziţiilor.

 

”Ziarul de Iaşi” vă prezintă detalii cu privire la modul în care s-a făcut recepţia blocului Flux în 2014 şi, apoi, a fost emis primul certificat de atestare a edificării.

Primul certificat de edificare a construcţiei Flux a fost emis în 7 iulie 2017 de către Poliţia Locală, la doar o zi după înregistrarea cererii depuse de beneficiar. La acea vreme, înainte de 2018, cădea în sarcina Poliţiei Locale să emită astfel de certificate. Însă, acel act se pare că nu a provocat efecte juridice. Procurorii l-au găsit în arhiva instituţiei, odată cu realizarea percheziţiilor.

Hriţcu centrează, dă cu capul şi îşi dă autogol

Interesant este conţinutul: poliţiştii locali semnatari au confirmat că imobilul ar avea doar două niveluri în subsol şi parter, iar lucrările s-ar fi făcut cu respectarea autorizaţiei de construire şi a Planului Urbanistic Zonal. Amintim că, încă din 2015, când „Ziarul de Iaşi” a publicat imagini cu imobilul, se putea constata cu uşurinţă că, în fapt, erau mai multe niveluri decât cele autorizate. Certificatul a fost emis în condiţiile în care aceeaşi instituţie sancţiona anterior firma Flux pentru că a construit mai mult decât era prevăzut în autorizaţie. Surpriză: pe certificat apare semnătura aceluiaşi poliţişt Adrian Hriţcu, martor în dosarul „Flux”, el fiind şi agentul constatator care aplicase sancţiunea după ce, anterior, nu identificase probleme la recepţie. Recapitulând, cronologic situaţia se prezintă astfel: pe 17.10.2014 se face recepţia blocului (conform cu autorizaţia), pe 25.10.2014 se aplică amenda (pentru nerespectarea autorizaţiei), iar pe 7.07.2017 se emite primul certificat de edificare (conform cu autorizaţia). Pe toate aceste acte apare semnătura lui Hriţcu. Pe certificatul de edificare al Poliţiei Locale mai sunt semnăturile directorului adjunct al Poliţiei Locale (Georgel Grumeza, şef al instituţiei la vremea respectivă) şi şefa Serviciului Control Urbanism, Mihaela Tulică (cumătra primarului).

Citește și: EXCLUSIV: Surpriză, primarul nu îşi mai recunoaşte semnăturile în dosarul Cheșcu

Ce a spus poliţistul local la DNA

„(...) procesul verbal de recepţie a fost eliberat pentru porţiunea de clădire care respecta proiectul anexă şi autorizaţia de construire. Pentru ce era în plus am întocmit ulterior proces-verbal de sancţiune contravenţională”, a spus Hriţcu la audierile DNA de acum câteva săptămâni. Despre primul certificat de edificare nu a avut de comentat. Tot el, în aceeaşi declaraţie, le-a precizat procurorilor că, în activitatea curentă, admitea recepţia unui imobil doar dacă era respectată autorizaţia. Cu toate că certificatul Poliţiei nu a provocat efecte juridice, totuşi se pune întrebarea: de ce conducerea instituţiei nu a luat măsuri în tot acest timp faţă de un angajat care, în mod evident, a contribuit la emiterea unor acte care conţin falsuri? „Nu am cunoştinţă despre activitatea acestui poliţist local din acea perioadă”, a spus directorul Liviu Zanfirescu, săptămâna trecută.

Citește și: Un putregai cât blocul lui Cheșcu la Poliția Locală. Comisarul Zanfirescu nu știe pe unde să scoată cămașa

Dar nici după izbucnirea scandalului, conducerea instituţiei nu a luat vreo măsură. „O răspundere penală desigur este o răspundere mult mai mare faţă de o răspundere disciplinară”, a mai spus Zanfirescu, deşi Hriţcu este doar martor în dosar, şi nu inculpat. În ceea ce priveşte amenda aplicată de Hriţcu, raportul acestuia a fost întocmit superficial astfel că sancţiunea a fost anulată în instanţă. „Flux, în calitate de investitor, a executat lucrări de construire (...) cu nerespectarea documentaţiei tehnice anexă a autorizaţiei de construire nr. 1253/2012 constând în regim de înălţime, suprafaţă construită, suprafaţă desfăşurată construită”, sunt constatările lui Hriţcu din procesul-verbal de sancţiune. Faptul că nu a detaliat care au fost încălcările a dus la anularea amenzii de către instanţă. În plus, agentul a greşit adresa sediului social al investitorului – motiv de nulitate absolută. În procesul-verbal de recepţie, întocmit cu o săptămână înainte de sancţiune, este scris scurt faptul că „se admite recepţia” fără alte constatări sau adnotări. La recepţia din 2014, Hriţcu a fost singurul reprezentant al administraţiei locale.

DNA l-a găsit pe Hriţcu la birou în timpul percheziţiilor

În vârstă de 60 de ani, Adrian Hriţcu lucrează în cadrul instituţiei încă din anul 1994, de pe vremea gardienilor publici. Iniţial, a lucrat la Ordine Publică, apoi la Pază şi Obiective, iar, din 2010, la actualul serviciu. Activitatea în teren a desfăşurat-o în perioada 2010 - 2015, ulterior ocupându-se de evidenţa documentelor în instituţie. În prezent, Hriţcu este secretar al Serviciului Control Urbanism. În ziua de 26 ianuarie, când au efectuat percheziţiile la Poliţia Locală, procurorii i-au găsit la birou pe Hriţcu şi pe şefa serviciului, Mihaela Tulică, cumătră a primarului Mihai Chirica. După preluarea documentelor, DNA l-a chemat la audieri pe poliţistul local în calitate de martor, dar, după cum s-a văzut, acesta a dat declaraţii contradictorii.

Liviu Zanfirescu

Imobilul Flux a fost intabulat în baza altui certificat

În decembrie 2018, imobilul Flux a fost intabulat în baza altui certificat de edificare, semnat de data aceasta de şefii Primăriei: se schimbase, între timp, procedura de atestare a edificării. Potrivit procurorilor DNA, au existat mai multe variante ale aceluiaşi certificat la Primărie. În primă instanţă, unul semnat de Mihai Chirica a fost utilizat de compania Flux pentru intabularea blocului, dar Oficiul de Cadastru a respins solicitarea. Ulterior, la Cadastru a fost depus un alt certificat, semnat de fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, în baza căruia s-a făcut intabularea. Ambele certificate au atestat în mod fals faptul că imobilul a fost construit cu respectarea autorizaţiei de construire. La începutul lunii ianuarie 2021, înainte de izbucnirea scandalului, funcţionari ai Primăriei au constatat că întregul dosar de edificare a construcţiei Flux lipseşte din arhiva instituţiei. În acest dosar penal al DNA, Chirica este urmărit penal pentru „fals intelectual” şi „instigare la uzurparea funcţiei”, acuzaţii similare fiind făcute şi în cazul mai multor angajaţi ai instituţiei.

Citește și: „Stăpânul Tătăraşului”, Gheorghe Cheşcu, vinde apartamente care nu există

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri