Luați, de pildă, un covrig. În Tătărași e doar un mic dejun. În Copou, pentru un student UAIC prins între două seminare și trei restanțe, același covrig devine combustibil strategic. Prețul este același, dar valoarea nu. Pentru că nu s-a schimbat covrigul, ci omul și contextul lui. Așa cum spune un vechi proverb românesc: „Nu prețuiești lucrul, ci trebuința lui.”

Aceeași logică se vede și la taxiuri. Într-o zi însorită și liniștită, un taxi din Copou e doar o mașină galbenă. Dar când plouă torențial, e meci la stadion și autobuzele întârzie, valoarea aceluiași taxi explodează. Nu pentru că motorul pornește mai repede în vreme rea, ci pentru că nevoia noastră devine brusc mai intensă. Valoarea urmează emoția, nu metalul.

Dan Chirleșan este profesor de Monedă, Credit și Bănci la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Chiar și acolo unde statul intervine – în transport, infrastructură sau reglementare – evaluarea noastră subiectivă rămâne decisivă. Instituțiile pot influența condițiile pieței, dar nu pot dicta ce prețuim fiecare dintre noi.

Într-un registru mai serios, furnizorul de servicii funerare din Eternitatea știe prea bine că valoarea nu se exprimă doar în cifre. Acolo, fiecare decizie presupune respect, grijă, timp și o înțelegere profundă a unui moment care nu poate fi măsurat. Liniștea, discreția, demnitatea – toate se simt, nu se contorizează. În astfel de locuri, valoarea este pur subiectivă, iar orice încercare de a o reduce la tabel ar suna fals.

Piața imobiliară confirmă și ea această perspectivă. Un apartament „cu aer de Copou” sau „cu privire de Bucium” nu valorează mai mult decât unul din Nicolina sau Tătărași fiindcă are pereți mai groși sau calorifere mai performante, ci pentru că unii oameni apreciază tihna teilor, iar alții vibrația bulevardelor. Prețul este consecința; preferința este cauza. Desigur, venituri diferite și oportunități diferite pot influența aceste alegeri, însă mecanismul valorii rămâne același: fiecare decide ce contează pentru el în acel moment.

În fond, această perspectivă face legătura firească dintre marile intuiții ale economiștilor austrieci — Ludwig von Mises, Böhm-Bawerk și Hayek — și realitățile de zi cu zi din Tătărași, Bucium, Nicolina și Copou.

Adevărul pe care îl formulăm, fără să filozofăm prea mult, este simplu: nu există un „preț corect” în sine. Există doar oameni diferiți, cu priorități diferite, în momente diferite ale vieții. Valoarea nu se cântărește, nu se calculează la virgulă. Valoarea se compară. De aceea nu există doi cumpărători identici și nici două decizii economice perfect replicabile.

Așa funcționăm cu toții, chiar și fără să ne dăm seama. În fiecare zi, când alegem un traseu, un prânz, o carte, un curs la universitate, un loc de muncă sau un moment de liniște. Evaluăm. Preferăm. Decidem. Adică facem economie – în sensul ei originar, acela al alegerii sub presiunea rarității.

Poate că adevărul cel mai simplu este acesta:

Nu obiectele au valoare, ci oamenii le dau valoare.

Și poate că, în fond, educația economică înseamnă tocmai să înțelegem ce prețuim cu adevărat. Iar Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași rămâne un loc firesc în care această descoperire poate continua, pentru oricine simte nevoia să se întoarcă – măcar simbolic – la școală.

La cursurile mele îi invit pe studenți să lase ultimele rânduri libere pentru oaspeți: părinți, prieteni, vecini de bloc sau profesorii lor de liceu. Este modul meu de a spune că economia nu este o disciplină rezervată specialiștilor, ci un limbaj al vieții de zi cu zi. Nu vin mulți, dar intenția rămâne: economia merită împărtășită dincolo de granițele formale ale școlii. Ușile amfiteatrelor UAIC sunt deschise pentru oricine vrea să înțeleagă mai bine lumea în care trăiește. Iar dacă noi am primit educație de la generațiile dinaintea noastră, este firesc să deschidem, la rândul nostru, ușa către cei care vor să o înțeleagă mai bine.

Publicitate și alte recomandări video