
Când nu îl vor mai vota ieșenii pe Mihai Chirica? O explicație surprinzătoare a victoriei primarului Iașului

Ideea e că oamenii care nu-l mai vor pe Chirica sunt, în cea mai mare parte, oameni care ar duce-o bine mersi și cu el și fără el, iar ei știu asta. Abia când aceștia vor simți că o duc mai prost decât înainte, abia atunci vor face tot posibilul să producă o schimbare reală la vot, inclusiv la primărie. Până atunci, vor vota relaxați, că oricum nu prea contează cine iese.
A trecut deja o lună de la realegerea lui Chirica în fruntea Iașului și n-am scris niciun rând despre asta, nici aici la ziar, nici altundeva. N-am făcut-o pentru că victoria lui Chirica n-a fost o surpriză și dacă ceva nu te surpinde parcă nici nu merită efortul de-a scrie despre acel ceva.
Îmi amintesc că ultimul text pe care l-am scris despre alegerile locale de la Iași a fost cu circa o lună înainte de data lor, deci cu vreo două luni în urmă și că ideea lui era următoarea: Oamenii nu vor schimbare cu adevărat, decât atunci când le ajunge cuțitul la os, iar în cazul Iașului, nu se poate vorbi despre așa ceva. Oricât de incompetent și corupt ar fi văzut Chirica de către majoritatea ieșenilor, aceștia nu simt nevoia unei schimbări urgente. Iașul e un oraș curat și sigur, două lucruri care contează enorm pentru starea de spirit a unei comunități, iar alternativele nu sunt nici pe departe nemaipomenite, de să zici că e musai s-o votezi pe vreuna. Cam asta era ideea textului care ducea spre concluzia-prognoză că Chirica va rămâne primar și după votul de pe 9 iunie.
Ce n-am scris atunci și merită spus acum, pentru un plus de înțelegere a ceea ce avea să se întâmple la vot, dar cu bătaie mai lungă, e că în Iași cei care vor schimbarea primarului (majoritatea covârșitoare, mai exact) și mare parte dintre ei au și votat în sensul ăsta, o duc atât de bine încât nici nu le pasă cu adevărat cine conduce orașul. Nu că nu au nemulțumiri, că sigur au, măcar din cele legate de trafic și poluare sau de problema parcărilor, ci că nu le simt cu adevărat de nesuportat.
Să luăm problema traficului, tema cea mai dragă opozanților politici ai lui Chirica, în speță useriștilor. Stau într-o zonă unde traficul „infernal” e o realitate de necontestat. Eu merg pe jos cât pot de mult și nu de puține ori, la orele de vârf, pe unele porțiuni de drum viteza mea de deplasare e mai mare decât a mașinilor. Dar ceea ce observ, dincolo de asta, e că lumea de la volan nu e nici pe departe atât de stresată sau nervoasă pe cât ar crede cei care „atacă” politic tema asta. Vorbesc aici de o majoritate, nu iau în calcul excepțiile, situațiile de urgență.
Sigur că a devenit de bonton să te plângi de trafic, cum a devenit de bonton să te plângi în general de orice, dar asta nu înseamnă că, pentru cei mai mulți, traficul e o dramă. Nu, nu e o dramă decât dacă trebuie să ajungi de urgență la spital și nu poți s-o faci pentru că ești blocat prin cine știe ce intersecție. În rest, statul la volan în trafic e destul de comod. Mersul pe jos, dacă nu ești din ăla ca mine căruia a ajuns să-i placă să facă asta, e mult mai dificil, fie și dacă te gândeși la starea multor trotuare, la faptul că sunt și astea, multe din ele, ocupate de mașini sau la noxele pe care le inspiri, lucru de care cei de la volan sunt scutiți. Chiar și mersul cu autobuzul sau cu tramavaiul e mai incomod, că poate nu prinzi loc și stai înghesuit sau nimerești într-unul mizerabil sau fără aer condiționat.
În general, temele care-i interesează cu adevărat pe mulți dintre cei care nu-l agreează pe Chirica țin mai degrabă de un surplus de confort, de imagine și de statut social. Nu de muchie de cuțit. O sală mare de concerte, un stadion nou, frumos și măreț, o polivalentă, bazine olimpice, grădinițe și școli ceva mai aproape de casă, parcare la scara blocului.
În fine, ideea e că oamenii care nu-l mai vor pe Chirica sunt, în cea mai mare parte, oameni care ar duce-o bine mersi și cu el și fără el, iar ei știu asta. Abia când aceștia vor simți că o duc mai prost decât înainte, abia atunci vor face tot posibilul să producă o schimbare reală la vot, inclusiv la primărie. Până atunci, vor vota relaxați, că oricum nu prea contează cine iese.
Publicitate și alte recomandări video