De ce ne-am radicalizat? Cifre și câteva observații

Dincolo de radicalizarea fără precedent pe care am văzut-o și trăit-o cu toții la ultimul scrutin, care parcă a împărțit țară, familii, colectivități, localități în buni și răi, cu o prăpastie căscată între tabere, dincolo și de faptul că s-au analizat pe toate fețele cauzele acestui „hiat” social fără precedent, un anume lucru pare totuși că nu s-a spus. Ba chiar două…

Pe de o parte, plecând de la realitatea, unanim acceptată acum, că la originea acestei largi radicalizări stă frustrarea socială, în toate și multiplele ei forme, avem o primă mare nelămurire. Este vorba de originea neclară a acestei frustrări foarte accentuate, care a luat amploare, paradoxal, într-un context economic foarte bun.

Pe de altă parte, ni se pare obligatoriu să aducem în discuție și deficitele sau marile lipsuri, numeroasele neajunsuri ale comunicării și ale dezbaterii online, covârșitor majoritar pe rețele sociale.

Să le analizăm pe rând!

FRUSTRAREA – Poate că pentru mulți chiar pare un paradox de neînțeles cum poate fi accentuată frustrarea socială într-un context economic atât de bun, unul pe care, fără niciun dubiu, România nu l-a mai cunoscut niciodată în istorie. Ei bine, sunt explicații. Pe scurt, a fi frustrat nu înseamnă neapărat a fi sărac. Sociologii ar putea explica mai bine acest fenomen, dar este cât se poate de real faptul că, deși acum o ducem mult mai bine decât acum 20 de ani, frustrarea socială nu a scăzut, cum poate am crede, ci a crescut. Iar aici, mai departe, pot fi din nou alte explicații.

Imaginați-vă, de exemplu, cum e posibil, lucru confirmat de studii sociologice, că în vremea comunismului frustrările ce își aveau originea în statusul social, care și acum sunt cele mai prezente în societatea românească, era foarte mici. Toți, sau marea majoritate, eram cumva săraci. Nu prea „rodeai” mari invidii, căci nici vecinul, nici colegul nu avea cine știe ce avere în plus față de tine, nu mânca cine știe ce față de tine, nu conducea nu știm ce mașini față de tine.

Lucrurile stau însă cu totul altfel acum. Diferențele economice între familiile de români s-au mărit enorm. Da, sunt studii care arată că nu stăm chiar rău la acest capitol, al diferențelor de avere, că am sta chiar mai bine decât Suedia, după unele studii. Problema mare la noi derivă din altceva: moștenirea mentalităților din comunism. Ideea de inegalitate socială actuală vine așadar și pe un alt fond: al egalitarismului moștenit din comunism. Dacă suedezul acceptă ușor, poate că nici nu-i prea pasă, că vecinul său are trei mașini la poartă și tocmai s-a întors din concediu din Bahamas, românul nostru neaoș nu va dormi noaptea de pizmă dacă vecinul său e la fel. Cauzele pot fi chiar multe, nu le mai enumerăm. O realitate, însă, rămâne: chiar dacă o ducem bine, nu suntem deloc rezilienți în a gestiona diferențele de status social dintre noi.

Un alt aspect, sesizat recent într-o amplă și inedită analiză de publicistul și traducătorul Sorin Cucerai, fost coleg de pagină de Opinii a Ziarului de Iași: există o frustrare în creștere ce își are originea în prestigiul social. Sau în lipsa lui, mai corect spus. Acest prestigiu social, cu toate beneficiile care decurg din el, aparține în totalitate și în exclusivitate clasei zise educate. Clasa de mijloc din România a crescut enorm în ultimii ani, odată cu creșterea indiscutabilă și consistentă a nivelului de trai. Clasa educată, însă, beneficiară a prestigiului social, a rămas cam la fel. Problema care apare, concluzionează Sorin Cucerai, nu e una de inegalitate, ci de inechitate. În interiorul clasei economice de mijloc avem o categorie minoritară (și din ce în ce mai minoritară) cu putere economică, dar și cu prestigiu social, și o categorie majoritară (și din ce în ce mai majoritară) cu o putere economică cel puțin similară, dar lipsită complet de prestigiu social. Iar puterea economică nu rabdă prea mult timp să fie lipsită de prestigiu social. Când ești sărac, rabzi, că nu ai încotro. Dar când nu mai ești sărac, nu mai rabzi. Inegalitatea poate fi suportată, dar inechitatea între egali, nu.

Românii din străinătate: aici discuția trebuie abordată din alt unghi. Vorbim de români care, mulți din ei, au plecat la muncă în Occident în anii în care România era, ca nivel de trai, la 20-25% din nivelul mediu al UE. Când veneau acasă în concedii, tot satul, tot orășelul, toată familia îi invidia: mașini cu numere străine, euro, cumpărau lejer case ieftine aici, apartamente. Astăzi, România este la 80% din nivelul mediu de trai din UE. Suntem deja peste Grecia, umăr la umăr cu Portugalia. Probabil că oricare din noi are un cunoscut sau o rudă care vine acum înapoi acasă, în concediu în România, cu o imensă frustrare. Cine e de vină pentru că el nu mai are respectul comunității de acasă pe care îl avea acum ceva ani, că nu mai simte diferența de status social pe care chiar o simțea atunci?

În acest condiții, pentru toate categoriile de mai sus, ce e de făcut? Dacă se poate, o revoluție specială. Poate o mare resetare socială și economică a tot ce a fost în ultimii ani. Firește, categoriile de mai sus nu sunt oameni foarte familiarizați cu analize sociologice: nici pe departe. Dar simt frustrarea, și vor să facă ceva. Atâta s-a putut acum, la ultimele alegeri: un vot anti pentru toți. Nu știm ce va fi mai încolo, vom vedea…

COMUNICAREA – O altă observație, asupra unui fenomen care pare să fi dus la radicalizarea socială majoră actuală, este legată de comunicarea și dezbaterea pe rețele sociale. Jurnalista Carmen Dumitrescu remarca un amănunt psihologic foarte important legat de acest tip de comunicare: faptul că acum ne privim unii pe alții și avem sentimentul, și unii, și alții, că ceilalți sunt smintiți, derivă chiar din această proastă înțelegere a libertății de exprimare pe Internet / Rețele sociale. Căci Internetul a construit cadrul propice pentru o lume în care oamenii nu mai trebuie să se privească în ochi unii pe alții ca să se înțeleagă, așa că regulile unei conversații normale s-au modificat și ele. Sau, altfel spus, discuția în contradictoriu, dezbaterea, cea politică cu atât mai mult, au o altă dinamică atunci când este „face to face”, la o masă să spunem, acolo unde dacă sari calul riști fie un feedback viguros, poate chiar violent, și au o altă dinamică pe Facebook, unde ne înjurăm de mama focului din tastatură știind că nu riscăm absolut nimic. Pare o observație banală, dar asta a resetat major modul de a ne armoniza social prin comunicare. Rezultatul? Radicalizare dusă la extrem. Iar rezultatele le vedem. Deocamdată, la vot…

Unde ne vom opri? Imposibil de spus. Dar putem spune cu certitudine că, în mai toate societățile occidentale, curentele iliberale, care au la origini frustrările sociale, iau amploare. Nu ne va ocoli această tendință, asta e sigur. Cât de mult ne va lovi? Asta depinde de conducătorii pe care îi vom avea între timp. Motive de optimism, însă, nu avem deloc…

Publicitate și alte recomandări video