Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

De ce nopțile de vară tot mai calde sunt periculoase pentru sănătatea noastră

GALERIE
nopti, vara
  • nopti, vara
- +

Nopțile de vară sunt tot mai calde în multe locuri din lume și în timpul valurilor de căldură sunt imposibil de suportat, fiindcă în cele mai calde locuri din SUA minimele au fost de +40 de grade. Și în România au fost noaptea trecută localități în care minima nu a scăzut sub +27 de grade. Când rămâne cald și noaptea, locuințele și orașele nu au timp să se răcească, iar oamenii suportă tot mai greu căldura, mai ales din cauza umidității.

Noaptea de marți spre miercuri a fost extrem de caldă și la noi în țară. Minima a fost de +27 la Șiria (jud Arad) și Moldova Veche, de +26,5 la Dumbrăvița de Codru, +26,1 la Oravița și de +23,9 grade la Băile Herculane. Nici la Bâlea Lac nu a fost prea frig: +11,9. În sudul Europei a fost mai cald: în câteva locuri din Grecia minima a fost de +28. Chiar și în Canada valul extraordinar de căldură a generat minime nocturne de +24 de grade în locuri unde în general noaptea erau 12 - 14 grade.

Cea mai ridicată minimă din lume a fost în Qatar: +42,6 la Quriyat în 26 iunie 2018, iar duminică minima nocturnă a fost de +41,7 grade în Death Valley, California. În România au fost nopți extraordinar de calde, când la Oravița minima nu a coborât sub +29 de grade, în august 2000.

Și în nordul Europei poate fi extrem de cald noaptea: spre exemplu săptămâna aceasta au fost locuri din Finlanda și Estonia unde minimele au fost de +23 de grade.

SUA au fost afectate de un val de căldură care a făcut ca minimele să nu scadă sub +34 de grade la Phoenix și Las Vegas, sub +27 de grade la Salt Lake City și până și pe Mount Washington, la 1.909 m alt, minimele au fost de +13 grade.

Datele multianuale din SUA și din alte locuri din lume arată că nopțile de vară au devenit tot mai calde în ultimele două decenii, iar acest lucru este îngrijorător, fiindcă temperaturile crescute devin tot mai greu de suportat și au consecințe negative asupra vieții oamenilor.

În Irak, Iran și Pakistan sunt tot mai multe nopți când minimele nu scad sub 30, 33 de grade și deci chiar și orele de somn devin imposibile, mai ales că sunt pene dese de curent și nu foarte mulți își permit aer condiționat.

Corpul omenesc are nevoie de timp să se răcorească, iar acest lucru se întâmplă în somn când temperatura corporală scade, lucru necesar mai ales după o zi caniculară. Problema este mare când noaptea este atât de caldă, încât corpul nu are cum să se răcorească suficient, iar pentru oameni stresul fizic și psihic se instalează.

Corpul uman este adaptabil la multe situații, însă uneori valurile de căldură vin atât de brusc, încât nu mai este timp de adaptare, iar oamenii devin vulnerabili la o combinație de creștere bruscă a umidității și a temperaturii.

În cele mai grave cazuri, la oamenii care au probleme de sănătate organele interne pot ceda în zilele în care este simultan aer prea umed și prea cald, încât transpirația nu mai poate disipa căldura corporală.

Valurile de căldură țin uneori și mai mult de 4-5 zile și cei mai afectați sunt bătrânii, copiii foarte mici, cei care au diverse boli și cei care lucrează în aer liber (agricultură, construcții).

Temperaturile mai ridicate cresc umezeala din aer și mai multă umezeală capturează mai multă căldură aproape de suprafața Terrei, precum o pătură, iar acest lucru duce la mai multă încălzire.

Nu este o surpriză faptul că dintre toate evenimentele extreme ale vremii, valurile de caniculă sunt cele mai legate de încălzirea globală.

Sursa: hotnews.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri