anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 07.08.2022

De ce nu l-a salutat Ana Maria Popescu pe Eduard Novak: „Am văzut în el tot ce era mai rău”

GALERIE
novak popescu
  • novak popescu
- +

Ana Maria Popescu (36 de ani), vicecampioana olimpică din proba de spadă, a vorbit despre momentul în care a refuzat să îl salute pe Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului.

„A fost gestul meu de revoltă. Dar nu mă definește nici ca om, nici ca sportiv. Atunci când mi-a întins mâna, am văzut în el sistemul, am văzut ce e mai rău. Sportivului Eduard Novak îi țin pumnii, chiar îmi doresc să ia aurul”, a explicat Ana Maria Popescu decizia de a refuza salutul ministrului.

„Nu vreau ca acei copii care intră acum în sălile de sport să treacă prin aceleași etape. Eu nu pot să uit acel costum îngălbenit, adidașii purtați de colegii mai mari, până și șosetele le împrumutam. Pentru că nu aveam. Și țin minte că atunci când câștigam întrebam antrenorul când o să primesc și eu un costum alb. A fost primul meu vis. Să am un costum de scrimă”, a mai spus Ana Maria Popescu.

Aflați amănunte de pe gsp.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Liga a doua, la restart

Nicolae GRECU

Liga a doua, la restart

Va fi Politehnica Iaşi una dintre protagonistele luptei pentru promovarea pe prima scenă?

opinii

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Eugen MUNTEANU

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Nu este exclus ca timpul și uzul să valideze și să impună aceste formule denominative noi, dar, deocamdată, cel puțin pentru persoanele cu o educație umanistă solidă, impresia de improvizație și oportunism persistă.

Uimitorul concurs de arhitectură (3)

arh. Ionel OANCEA

Uimitorul concurs de arhitectură (3)

Nu a trecut multă vreme de la stabilirea echipei câştigătoare a concursului internaţional de arhitectură din proximitatea pieţei Palatului Culturii. Interesul pentru soluţiile realizate s-a stins. Probabil, echipa câştigătoare UNStudio lucrează deja la proiect, la documentaţiile pentru avizare, aprobare, autorizare. Discuţii mai mult sau mai puţin constructive vor mai fi, mai ales în momentele de consultare publică a planului urbanistic zonal ce va fi realizat cu această ocazie.

Călătorie în centrul oraşului

Alexandru CĂLINESCU

Călătorie în centrul oraşului

Dacă iau ca punct de reper locuinţa din Şefan cel Mare şi trasez un arc de cerc ce are drept limite Anastasie Panu şi Pojărnicie, casa din Păcurari e cumva pandantul celei din Ştefan cel Mare. Iar această legătură e, poate, şi o chestiune de destin.

pulspulspuls

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Discuţiile de la Şcoala politică de vară de pe Bahlui, care s-a ţinut în aceste zile pe terasa unei berării boeme din târg, ar fi continuat la nesfârşit pe tema imposibilei şi, totuşi, foarte probabilei, coaliţii dintre liberali şi userişti, dacă cineva nu ar fi adus în discuţie, nu se ştie cu ce intenţii, problema vizitei în oraşul nostru a lui George Simion, liderul partidului AUR. 

Caricatura zilei

Vreme de neplajă

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.