EXCLUSIV: Blocul groazei din Copou a fost vândut pentru 530.000 de euro
Licitatia organizata ieri de compania Delgaz Grid SA, în proprietatea careia se afla imobilul, (...)
citeste totvineri, 05.03.2021
În contextul în care mulţi oameni refuză să poarte mască de protecţie, invocând diferite pretexte, medicul ieşean Răzvan Socolov a identificat câteva motive care duc la aceste refuzuri.
În primul rând, medicul susţine că, pentru unii oameni, purtarea măştii reprezintă o „capitulare în faţa autorităţii”, aceştia numind-o chiar „botniţă”. „Eu port prin specificul meseriei mască în fiecare zi. Nu mă simt «înrobit» de asta”, a spus medicul. Un alt motiv identificat de medic, şi pe care foarte mulţi oameni îl invocă atunci când vine vorba despre purtarea corectă a măştii, este că nu pot respira. „Există oameni care se panichează când simt că nu au aer proaspăt. Şi eu simt uneori aşa, mai ales la măşti gen FFP2 sau 3, sau textile. Eu, dacă pot, trag o gură de aer curat în zonă nepericuloasă şi gata, trece. Nu vă panicaţi, aşadar”, a recomandat medicul. De asemenea, dr. Socolov spune că masca poate fi considerată o limitare a contactului social, fiind dificil să recunoaştem pe cineva care poartă masca. „E greu să spunem dacă ne ascultă atent, dacă râde «pe sub mustaţă» etc. E la fel de greu şi pentru cel din faţa noastră să intuiască ce impresie ne face, deci apare o compensare, o reciprocitate”, a precizat medicul.
Concluzia este că masca trebuie să fie purtată în continuare deoarece ne protejează pe fiecare dintre noi, chiar şi indirect. „Ce alt argument mai aveţi să nu purtaţi mască atunci când spiritul vostru de conservare recunoaşte un potenţial pericol? Orgoliul? Costurile? Neîncrederea în riscul unei boli noi, la care din păcate nu avem cum să vă dăm date decât aproximative pe cele câteva luni de epidemie? Totuşi, şi la noi şi în alte părţi masca este un factor esenţial de apărare. Nici centura de siguranţă nu e comodă, dar (sper) că o purtaţi în maşină”, a concluzionat dr. Răzvan Socolov.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
O companie IT cu sute de angajaţi la Iaşi cumpără agenţia Five, cu sedii în SUA şi Croaţia
Universitățile din România schimbă strategia de examinare, după scandalul de la Drept
Prima româncă depistată cu tulpina sud-africană, o cunoscută jurnalistă TV
De ce nu au fost puse perne pneumatice în cazul tânărului care s-a aruncat de pe un cămin
Duș mobil pentru oamenii străzii din Iași. Mașina va fi sfințită de PS Iosif Păuleţ
SUA înregistrează sub 40.000 de contaminări zilnice pentru prima oară după cinci luni
Fostul baron ALDE, Ioan Ciugulea, a „ciugulit” o şpagă de 300.000 de lei
Cum au fost româncele afectate de pandemie: 58% spun că munca de acasă a fost o corvoadă
Beatrice Rancea află abia luni dacă scapă de controlul judiciar
Polițistul care a coordonat intervenția eșuată de la Onești, dus de urgență la spital
Papa Francisc a sosit in Irak intr-o vizita istorica de trei zile
Iașul urcă în clasamentul județelor cu multe cazuri noi de COVID: 143 în 24 de ore
Se înrăutățește situația. 4.342 cazuri noi și 101 decese în 24 de ore
Pacient cu arsuri, transportat la Bruxelles cu o aeronava a Fortelor Aeriene Romane
Bucureștiul a intrat în scenariul roșu. Rata de incidență COVID a urcat la 3,05
Un student din București s-a aruncat de pe cămin, după ce a amenințat că se sinucide
Un român a plecat cu bancomatul în mașină din foaierul unei bănci din Austria
Iliescu, mai radical decât Ceaușescu la cenzurat filme. Cazul „Reconstituirea”
Sindicalistul care s-a plâns că premierul l-a făcut hoț câștigă mai mult decât Cîțu
Iașul, printre județele unde se fac cele mai multe teste COVID
Zeci de profesori au murit de COVID. Numărul lor exact însă nu se știe
A murit după o oră de sport la sală fosta șefă a Inspectoratului Școlar București
Tentative de fraudă cu vaccinuri anti-Covid în valoare de 14 miliarde de euro
Udrea: Nu se pune problema în acest moment să fie un risc ca eu să plec undeva
Chuck Norris nu poate fi vaccinat anti-COVID, fiindcă nu există în lume un ac atât de tare!
VIDEO Primar din Gorj, filmat în birou vorbind despre o şpagă de 1.500 de euro
Situație critică în Republica Moldova. Spitalele Covid nu mai au locuri
Nu lucrați mâine, că veți înnebuni. Așa spune tradiția Moșilor de Iarnă
VIDEO: Morun de 140 de kilograme eliberat în Dunăre de polițiștii de frontieră
Polițist reținut după ce a participat la furtul a 300.000 de euro dintr-un seif
Două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului, depistate în România
Atenționare meteo ANM: Vremea se răcește rapid și vin ninsorile
Cazinoul din apropierea Gării Iași, devastat de un individ nervos (UPDATE)
Cum se jefuiește vistieria țării: salarii astronomice și gradații de merit unor morți
Fiica criminalului: Recunosc că tatăl meu a luat viețile a două persoane nevinovate
Ziua preot, noaptea traficant de endorfine. Ciocolata “Doamne Ajută”, vândută ca pâinea caldă
Mii de angajați din Finanțe și ANAF vor primi laptopuri pentru a munci de acasă
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi
Marele Premiu de F1 al Bahrainului, cu spectatori însă doar dacă sunt vaccinaţi
Cum este să lucrezi în IT într-o clădire modernă de birouri din Iași
17 persoane reținute în urma descinderilor la traficanții de droguri din Iași
VIDEO&FOTO: Accident în Copou. O șoferiță dintr-un BMW nu a acordat prioritate
Skoda Auto va desfiinţa 2% din locurile de muncă administrative din Cehia
Încă o comună din Iași este în scenariul roșu. Sunt șase în total
Radu POPESCU„Ajutorul” rusesc |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Alexandru CĂLINESCUDe la un martie la altul |
George PLEȘUNevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi |
Nicolae CREŢUOdiseea, „la feminin”? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.