Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

De ce nu se întorc migranţii ieşeni acasă? Iată răspunsurile date de specialişti!

GALERIE
migranti
  • migranti
- +

Efectele depopulării cauzate de migraţia economică în Occident între 1990 şi 2020 au fost subiectul celei mai recente dezbateri online organizate de Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei. În fiecare lună, ultima zi de marţi constituie momentul unei asemenea dezbateri pe câte un subiect important pentru regiune din domeniile geografie/ infrastructură, dinamică socială, educaţie, alocaţie bugetară, combaterea emigraţiei. Cea de marţea trecută a încercat să găsească răspunsul la întrebarea „De ce nu se întorc migranţii?”. „Pentru că nu avem strategii, nu avem politici în domeniu, în raport cu politici de dezvoltare”, a răspuns, concis, prof. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti, specializat în migraţie şi dezvoltare regional-comunitară. „Avem nevoie ca de apă de aceste strategii, dar şi de schimbări structurale”, a adăugat el. Profesorul a preferat să numească „exod”, în loc de migraţie, valul de plecări din România de după 1989.

 

Profesorul Dumitru Sandu a prezentat o hartă în care majoritatea judeţelor Moldovei (Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), alături de Covasna, Dâmboviţa şi Sălaj, au pierdut cel mai mult din populaţie prin plecarea locuitorilor în străinătate. Pentru Suceava şi Neamţ, profesorul a explicat că decalajul dintre nivelul de viaţă din mediul urban şi din mediul rural este mai mic, acesta fiind o cauză importantă a migraţiei. Totuşi, depopularea rurală sub impactul migraţiei rămâne o trăsătură specifică Moldovei, a subliniat el.

Dacă îmbătrânirea demografică este mai puţin concentrată în Moldova, comparativ cu alte zone din ţară chiar mai puţin afectate de fenomenul migraţiei - cum e sudul ţării între Olt şi Călăraşi/Ialomiţa, consecinţele asupra potenţialului de dezvoltare economică sunt mai accentuate în est. Plecarea masivă în străinătate se resimte cel mai mult în comunele judeţelor Botoşani, Bacău şi Galaţi, a spus profesorul Sandu. „Contează nu doar câţi pleacă, dar şi cine pleacă - tineri, oameni cu spirit antreprenorial - astfel că mai multe întreprinderi nu au mai putut să funcţioneze”, a explicat el.

Poate fi migraţia controlată?

O migraţie instituţionalizată, circulatorie, ar limita plecările definitive, a arătat profesorul. El a pledat şi pentru descentralizarea administrativă, ca să se poată lua soluţii mai repede la nivel local. De asemenea, funcţionarea instituţiilor publice, promovarea meritocratică şi reducerea corupţiei sunt motive pentru scăderea migraţiei, în special pentru cei cu studii medii şi superioare, a sintetizat profesorul Sandu ce se află în spatele ideii „vrem o ţară ca afară”. O expunere matematică pe fluxurile migratorii a fost prezentată apoi de George Ţurcănaşu, lect. dr. la Facultatea ieşeană de Geografie. Astfel, în prima parte a intervalului, cea mai mare amploare a fenomenului migraţiei s-a înregistrat în Moldova subcarpatică, în estul şi nordul Transilvaniei. Ulterior, sursa emigraţiei s-a restrâns la axa judeţelor din vestul Moldovei, prelungită însă prin Galaţi până la Tulcea, şi la trei judeţe din nordul Transilvaniei.

„Nu suntem capabili să contabilizăm numărul celor plecaţi”, a menţionat el o problemă mai veche, arătând în schimb spre numărul mare al celor care figurează în statisticile oficiale cu domiciliul în ţară, dar care sunt plecaţi demult. „Cei care vin în Moldova nu vin să stea, ci vin să plece”, a spus George Ţurcănaşu, referindu-se la moldovenii de peste Prut care „se mută” aici doar ca să recâştige cetăţenia română. El a remarcat şi decalajul de dezvoltare între Moldova şi vestul ţării, explicată prin lipsa infrastructurii moderne de transport şi prin graniţa ermetică de pe Prut, „ceea ce face ca această provincie să fie privită ca o fundătură”. De la Forum Internazionale ed Europeo di Ricerche sull'Immigrazione din Torino, antropologul Pietro Cingolani vede alte probleme. Astfel, „emigranţii români nu sunt recunoscuţi de România atunci când emigrează, nu sunt recunoscuţi de ţările în care imigrează (precum Italia) şi, când se întorc în România, sunt din nou respinşi”, a remarcat el în cadrul dezbaterii.

„Dacă ţara merge bine şi devine atractivă, se întorc. Dacă nu, nu”

În paralel cu discuţiile online, mai multe comentarii venite inclusiv din afara ţării au prezentat situaţii concrete. „Situaţia este asemănătoare economicului. Cerere şi ofertă. Dacă ţara merge bine şi devine atractivă, se întorc. Dacă nu, doar poveste, nu se întoarce nimeni”, a scris unul dintre miile de oameni care au urmărit discuţiile. Pe de altă parte, „statul român ar trebui să investească mai mult în sănătatea mentală a populaţiei”.

E greu de spus că se va schimba ceva în viitorul imediat. „Exodul resurselor umane, exodul profesioniştilor continuă. Cele mai bune echipe din lume au aproape mereu câte un român în echipă. Ei dezvoltă economia ţărilor de adopţie, pe când România se scufundă în mediocritate şi lipsă de profesionalism, în nepotism, pile şi relaţii, care ţin experţii existenţi în linia a treia, nu a doua”, remarcă, cu ceva mai mult realism, unul dintre comentariile postate.

Hărțile au fost realizate de prof. dr. Dumitru Sandu și de lect.dr. George Țurcănașu

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri