Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

De ce pe noul buletin electronic este afișat “GEN” în loc de “SEX”. MAI explică

GALERIE
mai
  • mai
- +

Cătălin Giulescu, chestor al Direcției pentru Evidența Persoanelor, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că buletinul electronic, care are și funcție de document de călătorie, are steagul UE, conform regulamentului adoptat în întregul bloc comunitar, dar și stema României. De asemenea, reprezentantul MAI a precizat că steagul României împreună cu stema sunt elemente vizuale pe cartea simplă de identitate, care nu are funcția de suport electronic. Totodată, Giulescu a explicat că proiectul de HG prin care a fost reglementat noul card electronic de identitate s-a aflat în dezbatere publică încă din 17 octombrie 2020.

„În ceea ce privește cartea electronică de identitate, de la momentul respectiv în transparență decizională s-a precizat explicit în anexă că acest document, pentru proiectul pilot, va conține mențiunea gen. Dar tot proiectul la momentul respectiv, acum HG, stabilește că sunt două opțiuni: feminin și masculin. Nu există niciun fel de altă intervenție.

Pe de altă parte, având în vedere că actul de identitate are ca funcție principală stabilirea identității persoanei și legitimarea dar are și o funcție secundară – este document de călătorie. În aceste condiții, suntem obligați să respectăm regulamentul UE 1157/2019. Acest regulament stabilește niște condiții esențiale. În primul rând, niște elemente de identificare vizuală stabilite de Uniune, respectiv steagul UE pentru acest document cu care cetățenii își pot exercita dreptul la liberă circulație. (...)

Pentru identificarea națională am păstrat stema națională. Pe documentul de identitate simplu observați steagul României și stema națională.

Proiectul de document cu steagul UE a fost lansat în proiectul pilot, cealaltă simplă urmează să o lansăm probabil în următoarele 4 luni”, a afirmat Cătălin Giulescu.

Aflați amănunte de pe digi24.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri