Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Ministrul Sănătății susține că nu există nicio criză de medicamente antitermice în România, argumentând că există fabrici în țară care produc mare parte din medicamentele necesare. Pe de altă parte, oamenii se plâng că merg din farmacie în farmacie pentru a putea cumpăra medicamente pentru combaterea febrei și nu le găsesc.
”Am vorbit cu colegii mei care dețin farmacii și, da, există o discontinuitate de aprovizionare pe medicamente antitermice. Dar să știți că acest lucru se întâmplă și în Franța, și în Germania, și în alte țări cu un sistem medical mult mai bine pus la punct decât la noi. În toată Uniunea Europeană, și nu numai, sfârșitul anului trecut și debutul acestui an a venit cu o explozie de îmbolnăviri de cauză virală. Farmaciile s-au aprovizionat după ”modelul” ultimilor doi ani, când cazurile de Covid-19 au primat iar incidența virozelor așa zis normale, de sezon, a fost foarte mică. Să nu uităm că toată lumea purta mască, iar copiii au făcut școală on-line. Apropo de copii, unde la acest moment sunt nevoi mari de antitermice, să stiți că în ultimii doi ani, în contextul Covid menționat, foarte multe farmacii au rămas cu medicamentele sub formă de suspensii antitermice pe rafturi. Medicamente în care au investit sume importante”, a explicat Conf. Dr. Gabriela Tătărîngă, farmacist primar, Președinte al Colegiului Farmaciștilor din Iași.
Potrivit ministrului Sănățății, Alexandru Rafila, o altă explicație ar fi preferința multor persoane pentru anumite mărci comerciale, deși există alte medicamente cu aceeași substanță activă și cu aceeași formulă.
“Chiar dacă denumirea comercială, de multe ori, este atractivă şi oamenii cunosc mai bine una dintre aceste denumiri, important este ca populaţia să aibă disponibilitate la medicamente care conţin în mod similar substanţa activă, în acelaşi dozaj sau pe aceeaşi cale de administrare şi, cu siguranţă, împreună cu dânşii, vom găsi cele mai bune soluţii, încât să nu discutăm despre discontinuitatea acestor produse pe piaţă”, a menționat ministrul Sănătății.
Declarațiile vin în contextul în care multe persoane au semnalat că nu găsesc în farmacii anumite medicamente antitermice și antivirale necesare în această perioadă de viroze.
Discontinuitățile au fost semnalate în primul rând de părinți, iar una dintre cauze este legată de deficiențe de disponibilitate la nivel mondial a materiilor prime (substanță activă, excipienți) și a materialelor (recipiente, mensuri, lingurițe etc) utilizate în fabricație, potrivit Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER).
”Într-adevăr, substanța activă pentru aceste medicamente vine, în majoritate, din Asia. În acest context, să nu uităm situația medicală în context Covid a Chinei, un importator important care a produs mai puțină substanță activă. Dacă ei ne trimiteau, de exemplu, substanță activă pentru 5.000 de tone de paracetamol, pe fondul îmbolnăvirilor Covid și restricțiilor din țara lor, ne-au trimis 3.000 de tone. Este clar că apare un deficit. Iar cererea este tot mai mare în această perioadă. Și, din păcate, o cerere care nu întotdeauna se justifică. Oamenii s-au speriat când au văzut numărul în creștere al virozelor și atunci, au avut sau nu nevoie, au cumpărat medicamente antitermice. Unii și-au făcut rezerve, să aibă la nevoie. Multe dintre acestea vor expira, vă spun sigur. În septembrie, anul trecut, în cadrul campaniei de colectare a medicamentelor expirate s-au strâns cantități foarte mari de antitermice cu data de valabilitate depășită”, a adăugat Conf. Dr. Gabriela Tătărângă.
Indiferent de explicații, autoritățile sunt de acord că situația îmbolnăvirilor din această perioadă trebuie ținută sub control.
Astfel, Ministerului Sănătăţii a anunțat că va asigura cantităţi suplimentare de medicamente antitermice şi antiinflamatorii de tipul ibuprofenului şi paracetamolului.
De altfel, Ministerul Sanatății a dat publicităţii o nouă listă cu produse similare acestora, precum și medicamente similare Tamiflu, care conţin aceeaşi substanţă activă.
”Avem variante pentru Tamiflu. Substanţa activă se numeşte oseltamivir şi există mai multe produse, nu doar Tamiflu”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.
”Stocurile pe care le-am cerut chiar azi dimineaţă sunt de peste patru milioane de comprimate la nivel naţional, de oseltamivir. Nu, nu este o penurie, iar pentru celelalte am elaborat şi un ordin de ministru care limitează exporturile pentru o perioadă de şase luni. Lista este în transparenţă decizională de dinainte de Revelion, iar după ce am pus această listă am notificat Uniunea Europeană”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
El a menţionat că este necesar şi un aviz de la UE pentru ca acest ordin să fie publicat.
“Trebuie să primim un aviz din partea Uniunii Europene încât acest ordin să poată să fie publicat, ca să putem să trecem cu bine lunile ianuarie şi februarie, care sunt luni problematice, care duc la consumuri mult mai mari de substanțe antitermice, antiinflamatorii şi chiar antivirale de tip oseltamivir”, a explicat Alexandru Rafila.
Cuvinte cheie: + medicamente, antitermice, farmacii, dr. Tătărîngă
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Incendiu la locomotiva unui tren cu 22 de vagoane pline cu biocombustibil lichid
Unde investeşti în criză. „Refugiu” în imobiliare, aur şi economisire. Afacerile care aduc bani
O nouă tehnologie de terapie antiinflamatorie ce i-a entuziasmat pe toți specialiștii lumii MSK (P)
Un județ din România, pe locul 5 în lume la categoria cele mai ospitaliere zone turistice
Proces celular care poate duce la moartea sau regenerarea celulelor stem
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.