De ce şi-a luat zilele preotul Crauciuc în postul Crăciunului: o zbuciumată poveste de dragoste
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 21.04.2021

Gest şocant pentru prieteni şi pentru credincioşii din parohie

De ce şi-a luat zilele preotul Crauciuc în postul Crăciunului: o zbuciumată poveste de dragoste

GALERIE
Imanuel Liviu Crauciuc Cabur-preot1
  • Imanuel Liviu Crauciuc Cabur-preot1
- +

Imanuel Liviu Crauciuc Cabur a fost găsit în podul vilei sale din Galata. Apropiaţii spun că procesul de divorţ deschis de soţie l-a afectat foarte mult.  

Sinuciderea parohului bisericii din comuna Coarnele Caprei în mijlocul postului Crăciunului a şocat mediul bisericesc din Iaşi, cât şi enoriaşii localităţii unde acesta slujea de ani buni. Vestea sinuciderii parohului Imanuel Liviu Crauciuc Cabur, în vârstă de numai 42 de ani, a venit vineri dimineaţă, acesta fiind găsit mort joi seară, în jurul orei 22, în podul vilei sale din municipiul Iaşi, de pe strada Podişului, din Galata. Acesta era mort de ore bune şi nu s-a mai putut face nimic pentru a-l readuce la viaţă, iar poliţiştii au deschis un dosar penal.

"Un bărbat de 42 ani a fost găsit decedat în podul locuinţei sale din municipiul Iaşi. A fost dispusă efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă", a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi. Cel care l-a descoperit spânzurat pe preot a fost sora lui, care se îngrijorase că nu mai răspunde la telefon. De altfel, omul nu a lăsat niciun bilet scris înainte de a se sinucide, însă familia lui ştia că este supărat că soţia a plecat de acasă.

Totuşi, care fost motivele pentru care şi-a luat viaţa preotul, în condiţiile în care preceptele morale şi cele bisericeşti interzic cu desăvârşire acest lucru? Jurnaliştii "Ziarul de Iaşi" au găsit motivul principal dincolo de bârfele enoriaşilor din comună care şoşotesc despre faptul că preoteasa intrase într-o altă relație. În momentul găsirii bărbatului mort în casă, potrivit surselor "Ziarul de Iaşi", soţia sa nu se afla în casă. De fapt, soţii Raluca şi Imanuel Liviu nu mai locuiau împreună de câteva luni bune. Potrivit unor informaţii, femeia locuia la Bucureşti cu fetiţa, iar el, la Iaşi, cu băiatul său, în vârstă de 18 ani. Cei doi se aflau în proces de divorţ, despărţirea fiind cerută de către soţie, în luna august a acestui an, când divergenţele dintre cei doi au ajuns la poliţie şi apoi în faţa judecătorilor.

Femeia a cerut un ordin de protecţie judecătorilor ieşeni pe data de 7 august îndreptat împotriva soţului şi a soacrei, pe nume Veronica. Judecătorii au decis atunci ca numai Veronica să nu se apropie de casa unde locuia femeia, din municipiul Iaşi, în timp ce solicitarea împotriva soţului a fost respinsă. "Admite în parte cererea reclamantei Crauciuc Cabur Raluca în contradictoriu cu pârâţii Crauciuc Cabur Imanuel Liciu şi Crauciuc Cabur Veronica. Dispune emiterea unui ordin de protecţie în ceea ce priveşte pe pârâta Crauciuc Cabur Veronica pentur o perioade de şase luni, cuprinzând măsurile de obligare a pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de cinci metri faţă de reclamantă şi locuinţa acesteia din Iaşi, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau orice alt mod cu reclamanta. Respinge ca nefondată cererea faţă de pârâtul Crauciuc Cabur Imanuel Liviu", se arată în decizia judecătorilor. Ca urmare a acestei situaţii, pe data de 13 august, soţia preotului, Raluca, a cerut divorţul în instanţă.

Protopop: "Ştiu că erau anumite probleme de comunicare în familie"

În timpul procesului de divorţ, preotul a început să slăbească foarte tare, s-a însingurat, iar cei din apropierea lui au observat că este foarte abătut. Protopopul Victor Pâslariu, şeful ierarhic al preotului, a avut doar cuvinte de laudă la adresa sa. L-a simţit mai trist şi mai apăsat la ultimele discuţii pe linie administrativă pe care le-a avut, dar spune că nu au fost îndeajuns de puternice încât să îi dea de bănuit.

"Este o situaţie destul de dureroasă, de tragică, cine ştie ce a fost în sufletul lui de a decis lucrul acesta, este foarte greu. Era căsătorit, avea doi copii, ştiu că erau anumite probleme de comunicare în familie, sunt chestiuni care ţin de realitate. Dar că ele au determinat în mod direct, implicit, gestul său, nu pot spune eu şi nu cred că poate spune nimeni. Cine ştie ce şi cum a suferit", a explicat Victor Pâslariu. Protopopul a precizat pentru "Ziarul de Iaşi" că a vorbit cu mai mulţi membri ai familiei sale şi că, din ce şi-a dat el seama din discuţiile purtate, toată lumea este surprinsă.

"Am vorbit şi cu familia, dar la un punct constaţi că este o tragedie şi atâta tot, nu poţi face mai multe. Dar mi-am dat seama că toată lumea este surprinsă, foarte surprinsă. Am vorbit ultima oară cu el cu chestiuni administrative, e greu acum să îmi dau seama dacă îl măcina ceva. Ştiţi cum e, depinde mult şi cum nimereşti omul: câteodată e mai volubil, altă dată mai grăbit, mai are o grijă, e greu să spui dacă e doar trist sau concentrat pe ce are de făcut. Mi-e foarte greu şi mie să vă spun acum", a precizat Victor Pâslariu.

"Am auzit că şi-a găsit preoteasa cu un alt bărbat"

Oamenii din sat care l-au cunoscut pe preot vorbesc despre un om blând, răbdător, care ştia cum să vorbească cu enoriaşii şi să-i ţină aproape de parohie. "Era văzut ca un preot foarte bun, extraordinar - cel puţin 11 ani de când este în sat şi nu avea nimeni, nimic să îi reproşeze", a declarat Mihai Ţibucanu, primarul din Coarnele Caprei. Totuşi, unii dintre enoriaşi, cei care locuiesc aproape de biserica pe care preotul o renovase în ultimii ani, vorbesc despre faptul că cearta dintre cei doi soţi ar fi fost cauzată de către preoteasă, care ar fi "călcat strâmb".

Preotul făceau naveta de la Iaşi la Coarnele Caprei, iar ea începuse cursurile unei facultăţi din Iaşi. "Ei au fost de mai multe ori pe la mine acasă, el era foarte jovial, nu ne vine să credem ce s-a întâmplat. El a fost duminică la biserică, a slujit, însă era foarte slab şi abătut. Nu mai era cel de altădată. Am auzit că şi-a găsit preoteasa cu un alt bărbat şi ar fi plecat cu acesta în altă parte, nu ştiu unde. Au plecat în lumea lor. Păcat că a fost un paroh foarte bun, a slujit aproape 15 ani la noi aici", ne-a spus un fost profesor care cunoştea bine familia. (Andrei DÎSCĂ, Cătălin HOPULELE)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Europa se loghează în reţea

Lucian DÎRDALA

Europa se loghează în reţea

Platforma digitală, accesibilă la adresa futureu.europa.eu (cu posibilitatea selectării limbii române), îi invită pe cetăţenii „obişnuiţi” să-şi spună părerea sau să reacţioneze la postările altora, operând asemenea unei reţele sociale.

Filmuletul zilei

opinii

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

Cristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I)

Alex VASILIU

Cristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I)

Sigur că tot talentul, pregătirea minuţioasă şi inspirată la Conservatorul din Bucureşti cu profesorul Constantin Bugeanu (din păcate, rolul său de pedagog în formarea dirijorilor afirmaţi ulterior este trecut astăzi sub tăcere...), pregătirea permanentă după absolvire l-au detaşat pe Cristian Mandeal din rândurile generaţiei sale, dorinţa de a învăţa în continuare, de a-şi înfăptui concepţia interpretativă fructificând ocaziile apărute, i-au asigurat evoluţia. 

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

pulspulspuls

Un fakenews fain la Iaşi, care să marcheze câştiguri babane

Un fakenews fain la Iaşi, care să marcheze câştiguri babane

Atenţie mare în aceste zile nu numai la ştirile politice mai şugubeţe, stimaţi telespectatori, ci şi la alea economice mai săltăreţe, că şi de-aici pot sări iepuri după care să alergi de-ţi ies ochii din cap şi tot să nu-i prinzi. 

Caricatura zilei

Fără facebook

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.