
De ce unii câștigă mai mulți bani din economii, iar alții pierd? Ce bănci oferă cele mai mari dobânzi la depozite

Pentru cei care au câțiva bani deoparte și se gândesc să îi pună la bancă, alegerea instituției financiare și a tipului de dobândă pot influența destul de mult câștigurile.
„Ziarul de Iași” a analizat ofertele principalelor bănci din România pentru a vedea unde sunt cele mai avantajoase depozite și dacă este mai rentabil să optăm pentru dobânda lunară sau pe cea încasată la scadență. De exemplu, dobânda lunară poate părea mai atractivă, dar, pe termen lung, dobânda încasată la scadență poate aduce câștiguri mai mari.
Banca Transilvania se remarcă prin cele mai bune dobânzi la toate scadențele (1, 3, 6, 12 luni), fiind cea mai avantajoasă alegere pentru economii pe termen scurt (până la un an). Pe de altă parte, pentru economii pe termen mediu și lung, titlurile de stat oferă câștiguri mai mari decât orice depozit bancar. În plus, veniturile sunt neimpozabile, ceea ce le face cu atât mai atractive față de dobânzile bancare, unde se reține un impozit de 10% pe câștig.
Ce bancă oferă cele mai bune dobânzi?
Comparând ofertele băncilor pentru depozitele la termen, Banca Transilvania se situează în fruntea clasamentului la toate scadențele, urmată de BCR și Raiffeisen.
Pe termen scurt, la 1 lună, cea mai bună dobândă este la Banca Transilvania (4,2%), urmată de Garanti (4,1%). BRD oferă doar 3%, mult sub media pieței. La 3 luni, cel mai avantajos depozit este tot la Banca Transilvania (4,7% la scadență), urmată de Raiffeisen (4,4%) și Garanti (4,25%).
La 6 luni, cea mai bună dobândă este oferită tot de Banca Transilvania (4,95%), urmată de BCR (4,6%) și Garanti (4,4%). Raiffeisen nu are ofertă pentru această perioadă. La 12 luni, liderul rămâne Banca Transilvania (5,2%), urmată de BCR (5%) și Raiffeisen (4,9%).
Ce e mai rentabil: dobândă lunară sau la scadență?
Dacă ne uităm la date, dobânda încasată la scadență este întotdeauna mai mare decât cea lunară, iar diferența poate fi consistentă. De exemplu, la Banca Transilvania, un depozit pe 12 luni are 4,95% dobândă lunară, dar 5,2% la scadență. La BCR, diferența este și mai vizibilă: 4,2% dobândă lunară versus 5% la scadență (12 luni).
Asta deoarece dobânda se încasează lunar, iar banii nu mai sunt reinvestiți automat, ceea ce reduce câștigul total. Așadar, pentru cine vrea să obțină mai mult, este mai avantajos să aleagă dobânda la scadență.
Alternativa Tezaur – randamente mai mari și fără impozit
Pe de altă parte, titlurile de stat din programul Tezaur oferă randamente mai mari decât orice bancă: 6,8% pentru 1 an; 7,5% pentru 3 ani, respectiv 7,8% pentru 5 ani. În plus, veniturile sunt neimpozabile, spre deosebire de depozitele bancare, unde câștigurile sunt taxate cu 10%. Programul Tezaur este deschis până pe 4 aprilie 2025.
Publicitate și alte recomandări video