De la Alexandru la Roznovanu

După un nou episod din „Războiul Stelelor”, Gigi Becali s-a declarat din nou ca fiind unicul continuator al Stelei și, din punct de vedere strict sportiv, are dreptate. În istoria acestei grupări nu a existat nici un punct de discontinuitate, chiar dacă a trecut de sub aripa Armatei la George Păunescu și de la Păunescu la Becali. Chiar dacă preluarea clubului de către latifundiar prezintă „bube”, certificate de justiție, echipa din Ghencea a continuat nestingherită activitatea competițională, fără să retrogradeze de pe prima scenă, aducând an de an contribuții la propriul coeficient UEFA, precum și la cel național. Justiția a împărțit palmaresul clubului în trei perioade, una aparținând de MapN, una aparținând de Becali, cele două încadrând o perioadă de „no man’s land”, în care – dacă ar fi să luăm în serios astfel de bazaconii de noaptea minții – echipa nu ar fi existat! De aceea este perfect îndreptățită inapentența forurilor fotbalistice (sportive prin extensie) la amestecul justiției civile în probleme de organizare sportivă. Din fericire sau din păcate, palmaresul acestui nume prestigios, FC Steaua, nu a fost vândut, ci stabilit prin aceeași justiție civilă. Că gruparea becaliană a pierdut dreptul de a purta numele „Steaua” este, poate, de înțeles. Dar – după cum zis-a bine satrapul mioritic – „palmaresul e istorie”.

Iată că la Iași, palmaresul Politehnicii a fost vândut ca o legătură de ceapă pe tarabă. Spre deosebire de Steaua, Politehnica a avut câteva discontinuități în istoria sa, binecunoscute, dar dacă clubul cu toate avatarurile sale, Polynx, ACSMU, Poli Unirea, CSMS ș.c.l, poate fi contestat la pedigree, fotbalul ieșean a avut continuitate. Chiar dacă a fost nevoie de unele inginerii mai bine sau mai rău ticluite, precum cea cu Tricolorul Breaza.

În DEX, definița termenului „palmares” este neclară. Stricto sensu înseamnă totalitatea trofeelor obținute de o grupare sportivă. Dacă este așa, înseamnă că tot ceea s-a lansat pe piață în afară de sigla cea mult iubită de suporteri, cu doi căluți, este un titlu național de juniori obținut prin 1993. În sens extins, noțiunea înșiruie toate rezultatele sportive, inclusiv retrogradările. Și atunci, putem vorbi de două locuri VI în prima ligă și câteva semifinale jucate de Cupa României.

Odată cu acordul la ideea palmaresului ca istorie (nu marfă), să-l lăsăm pe conu Gigi din Aleea Alexandru în lupta sa cu cavalerii tristelor figuri din Bulevardul Ghencea și să revenim în dulcele târg la Palatul nostru roznovan. Așadar, după ce conducerea Politehnicii a tot tergiversat problema recuperării însemnelor istorice ale clubului, prin închirieri repetate și propuneri bazate pe sume modice când lichidatorul judiciar a pus piciorul în prag, a apărut ca un trăsnet știrea că un investitor anonim a cumpărat sigla și palmaresul Politehnicii pentru aproximativ 85.000 de euro. Nefiind vorba de colecționari fanatici de artefacte rare, era de la sine înțeles că anonimatul nu va dăinui, fiindcă noul proprietar al istoriei fotbalului ieșean va trebui să facă ceva cu asemenea comori. Sincer, am sperat că sub această mască s-ar ascunde un binevoitor plin de bani, dornic să salveze Politehnica de brambureala în care se află de ceva (mai mult) timp. Într-adevăr firma Zecro, relativ nou înființată, s-a arătat la lumină, recunoscând că societatea a fost special constituită pentru a achiziționa brandul Politehnica Iași. Acționariatul Zecro (nume care provine de la Răzvan ZEtu, unul dintre principalii acționari, și Florin CROitoru, viitor acționar), este format din doi botoșeneni, un ieșean și un fost fotbalist al Politehnicii și are ca obiectiv declarat punerea pe roate a unei academii de juniori la Iași, condusă de Croitoru, fostul fotbalist al Politehnicii.

Dincolo de problema palmaresului la tarabă, acțiunea aceasta deschide o rază de lumină în privința viitorului Politehnicii. În primul rând, rezolvarea problemei însemnelor, care nu ar fi fost posibilă de către onor managementul clubului în vecii vecilor amin, ar dezvrăjbi grupurile de suporteri alb-albaștri de care echipa de fotbal are nevoie în vremurile prin tradiție grele. Apoi, totul va depinde de înțelegerile dintre gruparea amintită și club, amânate – logic – pentru perioada intercompetițională. Negocieri la care situația clubului la sfârșitul sezonului ar putea fi un factor decisiv. Și în urma cărora palmaresul Politehnicii ar putea reveni unicei entități îndrituite să-l dețină. Până atunci, principala preocupare a clubului și a tot ce-l înconjoară va fi tot una tradițională: salvarea de la retrogradare.

Publicitate și alte recomandări video