De la „liniștea” lui Ion Iliescu la „stabilitatea” lui Iohannis-Ciolacu-Ciucă

Cui pe cui se scoate: alunecând în depresie după scrutinul de duminică, m-am gândit că cel mai bun mijloc de a ieși din această stare este să citesc cartea lui Radu Paraschivescu intitulată, premonitoriu, Libertatea de depresie (Humanitas, 2024). Sunt în carte articole noi, dar și texte mai vechi din care vedem că aberațiile care circulă astăzi, nulitățile ce ocupă scena politicii, apucăturile care ne scot din minți sunt, toate, cunoscute, doar că aveau alți protagoniști. Pentru cine crede că inversarea valorilor e o meteahnă care s-a acutizat în vremea din urmă, Radu Paraschivescu amintește, oportun, că Miron Cozma este membru al Asociației Victimelor Mineriadelor și că, în februarie 2022, a fost premiat de Fundația Internațională Omenia, condusă de Minodora Ilie. Motivația acordării premiului este următoarea: „Pentru deosebite fapte de omenie și o viață întreagă pusă în slujba poporului român”. Păi nu? Vrednic este! E lungă galeria cu personaje care s-au dat peste cap pentru binele poporului. Citate elocvente din Dan Puric și Călin Georgescu vin să ne atragă atenția, o dată în plus, asupra influenței malefice a străinilor, cu excepția rușilor (zice Călin Georgescu: „șansa României este înțelepciunea rusească”). Și atunci de ce să ne mirăm că sunt persoane care se duc la ambasada Rusiei să-și exprime sprijinul față de poporul rus agresat de neo-naziștii ucraineni? Îi ține hangul o față bisericească de la malul mării: „Vladimir Putin este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte și la Ierusalim. Putin și Medvedev sunt ctitori, și am fost pe urmele lor în excursie, și m-am minunat câte jertfe au făcut, și noi îi judecăm ca pe niște răufăcători”.

Cu ce ne mai împrospătează memoria Radu Paraschivescu? Cu mega-escrocheria Caritas, despre care, în entuziasmul general al momentului, doi autori, dintre care unul se numea Dan Zamfirescu, fost lăudător delirant al lui Ceaușescu și apoi al lui Iliescu, au publicat o cărțulie intitulată Fenomenul Caritas sau mântuirea românilor prin ei înșiși. Cu ministrul Traian Igaș care, la prima lui apariție publică în calitate de membru al guvernului, a spus unei ziariste o vulgaritate îngrozitoare. Acum Igaș s-a reprofilat, este gazda parangheliilor organizate de România TV cu ocazia sărbătorii naționale, a revelionului și a altor situații când românii se bucură, chefuiesc, cântă, joacă, plini de voie bună. De Dragnea vă amintiți, firește, dar de Răzvan Cuc? De Lucian Șova? De Dan Diaconescu? De Florin Iordache, Codrin Ștefănescu, Eugen Nicolicea, Marian Oprișan, Daniel Breaz, Aurelian Pavelescu? De Gheorghe Funar? Dar de Ninel Peia? Toți aceștia au fost personaje importante, erau în parlament, în guvern, în conducerea partidelor. Dispariția lor din peisaj ne dă speranțe: înseamnă că, peste o vreme, așa se va întâmpla și cu Ciolacu, Ciucă, Rareș Bogdan, Tudose, Firea, Grapini ș.a.m.d. Până atunci, însă, au timp să facă multe prostii și mult rău.

Radu Paraschivescu ne readuce în minte și refrenul repetat obsesiv de pesediști (sau cum se chema partidul atunci) în prima parte a anilor ’90, dar și mai târziu: țara are nevoie de liniște. În consecință, oricine tulbura liniștea putea fi acuzat de atitudine iresponsabilă sau, mai rău, anti-patriotică. Ce ne cântă astăzi președintele, liderii coaliției de la guvernare, figuranții trimiși la diferitele posturi TV să ne explice cum stă treaba? Noul refren este stabilitate. E musai să ne guverneze PSD și PNL fiindcă doar așa se asigură stabilitatea. Unde mai pui că avem război la graniță, deci stabilitatea (a se citi: cârdășia PSD-PNL) e vitală și obligatorie. Radu Paraschivescu demontează acest alibi mincinos, iar cartea sa, care se citește cu o plăcere și un interes nicicând dezmințite, e un avertisment că lucrurile merg tot mai rău. Spre edificare, reproduc acest scurt pasaj: „… (…) opoziția e practic dizolvată (…). Avem, așadar, tăcere. Avem, așadar, și stabilitate. Pe lângă asta, mai mult nevrând decât vrând, avem și liniște. Și știți de care? Din aceea veche, a lui Ion Iliescu, de acum treizeci de ani. Liniștea aceea care înseamnă de fapt că nu mișcă nimeni în front. PNL-ul încârdășit cu PSD și binecuvântat de apatia cinică a președintelui Iohannis calcă în picioare tot. Nu ți se mai ard bastoane pe spinare, dar lațul se strânge (…). …cu o presă care tace asurzitor când ar trebui să urle și cu o alianță neplauzibilă altădată, dar cât se poate de reală astăzi, în așteptarea celor 80 de miliarde din PNRR, România începe să semene a stat captiv”.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video