Într-o vreme eram mândri că investitorii străini ne-au călcat pragul şi prin intermediul lor începusem să refacem ceea ce am distrus mai mult sau mai puţin voit. Numai că de prin 2008 încoace mândria a început să se transforme în dezamăgire. Rând pe rând s-au închis fabrici ce asigurau o sumedenie de locuri de muncă: Nokia de la Jucu, producătorul de ciocolată Kraft Food din Braşov, Coca Cola de la Iaşi, fabrica de bere Ursus din Cluj, lactate Tnuva, Colgate-Palmolive şi fabrica de medicamente Europharm Braşov, etc.
     Recent am fost informaţi că al doilea partener comercial al României, spune adio pieţei locale. Primii au fost italienii de la ENI, cea mai mare companie petrolieră din Cizmă, care şi-au vândut benzinăriile către grupul ungar MOL, iar recent a fost rândul gigantului Enel să spună „ciao” României spre stupefacţia jucătorilor din piaţă.   
     Enel a cumpărat de la stat, în 2005, companiile de distribuţie şi furnizare a electricităţii Electrica Banat şi Electrica Dobrogea. În 2008, compania a preluat şi Electrica Muntenia Sud, care alimentează cu energie Bucureştiul. Enel operează şi în sectorul energiei regenerabile din România, prin compania Enel Green Power, unul dintre cei mai influienţi jucători de pe piaţa de profil. În condiţiile în care Companiile Enel din ţară au înregistrat anul trecut venituri de 1,12 miliarde de euro şi profit de 289 milioane de euro începi să-ţi cam pui întrebarea, de ce au luat decizia de a pleca?
     E greu de aflat sau poate nu vom afla niciodată adevăratele motive ale plecării acestora, dar le putem deduce. Ştiut fiind că acest operator gestionează peste 91.000 de kilometri de reţele, taxa pe stâlp (INCREDIBIL, aplicată la valoarea iniţială a investiţiei, nu la cea rămasă de amortizat!) le-a stricat planurile de afaceri, ca să nu mai vorbim şi de celelalte taxe, taxe şi iar taxe pe care le suportăm dealtfel fiecare dintre noi. Un alt motiv care merită punctat este scăderea consumului de energie din ultimii ani. Dacă în urmă cu 9, respectiv 6 ani, când Enel a preluat cele trei filiale Electrica PIB-ul creştea ca Făt-Frumos din poveste, astfel că şi consumul de energie era mai mare, de la un an la altul, dar mai ales de când a început criza cei doi indicatori au dat înapoi ca racul.
     Cu ceva vreme în urmă, presa ne informa că autorităţile au cerut italienilor să cumpere pachetul minoritar de acţiuni pe care îl mai deţine Electrica la Enel Muntenia şi Enel Distribuţie Muntenia. În contextul în care italienii au plătit aproape 400 mil. euro în 2008 pe 50% din titluri, li s-a părut exagerată suma de 521 mil. euro cerută acum de reprezentanţii statului pe un pachet de doar 23,5%.
     Nici modificările din Codul Fiscal şi cel al Muncii nu trebuiesc trecute cu vederea, căci şi Enel ca şi orice altă firmă care se gândeşte la viitor îşi face nişte planuri. Dar poate că şi statul român are dreptatea sa ştiind condiţiile privatizării, cel puţin în cazul Muntenia Sud. Potrivit Departamentului pentru Energie, un articol din contractul de privatizare semnat în iulie 2007, prevede că «Electrica are dreptul de a vinde şi Enel are obligaţia de a cumpăra o parte sau întregul pachet de 23,57% din acţiunile fostei Electrica Muntenia Sud către Enel.» . Neajungându-se la o înţelegere amiabilă în ceea ce priveşte preţul, Statul va cere 521 mil. euro de la Enel, la Tribunalul de la Paris.
     Aşadar încurcate sunt căile Domnului în «România mereu surprinzătoare»! În ce ne priveşte, ceea ce ştim sigur e faptul că politicile economice (pe care nu le avem deoarece nu există stategii de dezvoltare – spun unii !) au fost şi sunt făcute «după cum bate vântul», iar lipsa de predictibilitate legislativă îi va goni sau îi va ţine departe pe investitori. Oare aceste exemple nu ar trebui să dea de gândit guvernanţilor?     

Ing.dr.ec Traian Dobre