Conf. Dr. Cristina Mihaela Lăcătușu, medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Clinica Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Spitalul Clinic Județean de Urgențe ”Sf. Spiridon”, Iași: ”Vă felicit pentru întrebarea și preocuparea dvs. față de propria sănătate. Probabil că un mare număr de persoane se regăsesc în problemele pe care le ridicați dvs. aici și ar putea beneficia de pe urma unor explicații.

În primul rând, trebuie să menționăm că motivele pentru care cititorii ziarului ar putea fi interesați de precizările pe care le facem aici pot fi încadrate în cel puțin două scenarii clinice diferite între ele. Unele persoane nu au fost diagnosticate până în prezent cu diabet zaharat și își doresc să interpreteze corect rezultatele care le parvin de pe urma efectuării unor analize de laborator. Există însă și persoane care au fost deja diagnosticate cu diabet zaharat și și-ar dori să știe care sunt valorile glicemice la care ar trebui să ajungă sub tratament. În rândurile următoare vom discuta doar prima dintre aceste două situații clinice, fiindcă înțeleg că acolo vă încadrați dvs. Cifrele de mai jos nu se aplică pacienților deja diagnosticați cu diabet zaharat.

Încep prin a reaminti că organismele vii, mai ales cele evoluate, așa cum este organismul uman, au o foarte bună capacitate de a-și limita fluctuațiile anumitor parametri în mediile biologice fundamentale la o gamă relativ restrânsă de valori care să asigure funcționarea organelor și țesuturilor cu un randament optim. Termenul general folosit pentru această proprietate este „homeostazie”. Printre constantele biologice controlate cu o precizie foarte bună de către corpul nostru se numără și glicemia. În prezent s-au stabilit cu mare precizie limitele între care pot fluctua valorile glicemice considerate normale, cu condiția ca determinarea glicemiei să se facă după anumite standarde de recoltare și dozare care să ne permită să ne bizuim pe rezultatele obținute.

În cadrul analizelor uzuale de laborator, valorile glicemice se determină cel mai adesea dimineața la prima oră, după o perioadă de post nocturn de minimum 8 ore. Mă voi referi doar la interpretarea unor asemenea analize și nu voi extinde discuția la celelalte circumstanțe de dozare a glicemiei. Fac de asemenea mențiunea că vom vorbi în cele ce urmează doar despre valori determinate prin metode standardizate de laborator, care permit dozări de cea mai bună precizie. Nu se vor folosi pentru identificarea sau excluderea diagnosticului de diabet zaharat sau de prediabet glicemiile determinate pe glucometru. Aceste aparate sunt utile pentru a estima o valoare aproximativă a glicemiei, dar micile erori de dozare care grevează rezultatele respective le fac improprii pentru un diagnostic de maximă precizie, când orice abatere minoră ar putea să ne îndrepte pe o cale greșită. Ei bine, dacă respectăm toate aceste condiții de dozare, glicemiile dozate din plasma venoasă recoltată dimineața la prima oră nu ar trebui NICIODATĂ să atingă - și cu atât mai mult să depășească - valoarea de 110 mg/dL. Indiferent de condiții, niște mecanisme normale de autoreglare trebuie să poată aduce până dimineața glicemia în acest interval. Intervalul dintre 110 și 125,9 mg/dL este deja caracteristic pentru una din formele de prediabet (o tulburare glicemică ce poate reprezenta o stare precursoare pentru diabetul zaharat). Analizele de acum doi ani se încadrau în acest interval. Orice valoare recoltată conform standardelor menționate mai sus și care este egală cu sau mai mare decât 126 mg/dL - și pe care o confirmăm la persoanele asimptomatice printr-o a doua determinare glicemică, pentru a nu exista nici un dubiu - semnifică, fără excepții, prezența diabetului zaharat.

Dacă cele două valori glicemice pe care le-ați menționat au fost recoltate respectând condițiile tehnice deja menționate, nu există nici un factor colateral (nici oboseala, nici oricare altul) atât de puternic încât să falsifice rezultatele respective până la nivelul menționat. Diabetul zaharat este deja o certitudine.

Diagnosticul de certitudine este unul exclusiv de laborator și nu necesită prezența simptomatologiei clinice, pe care n-ar trebui s-o așteptați să apară. De altfel, doar o mică parte dintre pacienți au simptomele clinice despre care am auzit cu toții încă din copilărie (sete, micțiuni în cantitate mare, creșterea poftei de mâncare, scădere în greutate), cei mai mulți fiind complet asimptomatici. Mitul necesității unor simptome care să confirme existența diabetului zaharat contribuie de multe ori la întârzierea diagnosticului și determină riscuri crescute legate de starea de sănătate.

Ca unică excepție de la regula acestor valori legate de dozarea glicemiei dimineața pe nemâncate sunt doar femeile însărcinate, care pot fi afectate de o tulburare glicemică asociată sarcinii ce poartă numele de diabet gestațional. Fără a intra pe moment în detalii, menționez că în cursul sarcinii homeostazia glicemică este și mai riguros controlată, astfel încât în situația respectivă ne alarmăm de la valori chiar și mai mici ale glicemiei.

Sfatul meu ar fi să vă prezentați într-un viitor apropiat la un medic diabetolog pentru a confirma diagnosticul și a începe cât mai repede tratamentul (curativ, nu preventiv). Acesta va consta atât în măsuri de optimizare a stilului dvs. de viață (schimbarea alimentației, creșterea gradului de activitate fizică etc.), cât și în tratament medicamentos. Pentru a fi eficiente, măsurile nefarmacologice presupun curajul și disponibilitatea dvs. pentru a învăța și pune în aplicare un set de reguli de autoîngrijire de acest fel. Ele nu sunt nici pe departe imposibile, dar presupun două aspecte care depășesc cu mult resursele disponibile într-o pagină de ziar: o discuție și un instructaj amănunțit efectuat de personalul medical, precum și determinarea și autodisciplina pacientului, care va trebui să aplice constant aceste reguli pentru tot restul vieții”.