De la oraşul creativ, la cel al creatorilor (I)

Întâlnirea, moderată de Oana Filip, a adus şi câteva explicaţii oferite de designerul Alex Munteanu legate de procesul prin care a fost comisionat şi dezvăluit publicului noul brand al Iaşului, ca parte dintr-un manual de identitate de oraş. Sper ca feedback-ul primit să fi fost util tuturor celor implicaţi, atât în procesul de selecţie a unor astfel de servicii, cât şi de execuţie. 

Industriile creative sunt cele care îşi au originea în „creativitatea, talentul şi măiestria indivizilor şi care au potenţialul creării de locuri de muncă şi de a genera prosperitate prin producerea şi exploatarea creativităţii, muncii intelectuale şi a ideilor, adică a proprietăţii intelectuale”. Definiţia industriilor creative şi a sectoarelor care o compun s-a schimbat în timp, după ce la finalul anilor ‘90 guvernul Tony Blair a încurajat folosirea creativităţii ca un termen umbrelă pentru o agendă dominată de cuvinte cheie precum cunoaştere, inovaţie şi antreprenoriat. 

Cea mai recentă taxonomie a Departamentului pentru Cultură, Media şi Sport din Marea Britanie, cel care în urmă cu mai bine de 20 de ani a lansat prima versiune cu 12 domenii, le-a restrâns în 2015 la doar 9. Industriile creative sunt compuse astăzi din: arhitectură; arte vizuale, performative şi muzică; muzee, galerii şi biblioteci; industria editorială; meşteşuguri; design (grafic, de produs şi fashion); film, tv, radio şi fotografie; publicitate şi marketing; IT (software şi servicii). Sunt voci care consideră că şi gastronomia ar trebui să fie pe această listă.

Clasificarea domeniilor industriilor creative de pe site-ul menţionat mai sus prezintă câteva inexactităţi: apar domenii vagi precum „cultură”, care include mare parte din celelalte, mai ales că industriile culturale se numesc acum creative. Încercarea de hibridizare dintre „ştiinţe şi educaţie” nu face parte din nici o clasificare a industriilor creative, iar arhitectura şi designul ar fi trebuit să fie categorii separate. Cu toate acestea, plaforma este pe cât de simplu de folosit (înscrierea nu durează mult şi e intuitivă), pe atât de utilă pentru crearea şi consolidarea unor reţele de creativi locali. Sau a unor comunităţi. Şi, de ce nu, cu o promovare inteligentă, realizarea unor legături între aceştia şi eventuali parteneri naţionali. 

Sintagma de „oraş al creatorilor” nu este foarte întâlnită. Un arhitect francez, Jean-Jacques Terrin, a scris o carte bilingvă (engleză-franceză) cu acest titlu, în care a vrut să demonstreze că artiştii vizuali, muzicienii, actorii sau designerii grafici, industria creativă în ansamblu, „joacă un rol vital în transformarea oraşului contemporan”. Prin prezentarea unor studii de caz din oraşe precum Berlin, Birmingham, Lausanne, Lyon, Montreal, Nantes sau Montpellier, analizate de experţi culturali şi urbanişti, Terrin aduce argumente puternice pentru importanţa activităţilor creative şi producţiei artistice în regenerarea urbană, economia oraşelor şi repoziţionarea acestora în competiţia globală pentru resurse.

Însă acestea sunt punctele tari ale oraşelor creative, noţiune (consacrată de Charles Landry în cartea The Creative City din 2000) care a creat o întreagă mişcare, atât în mediile academice, cât şi în cele economice şi ale politicilor publice. Mare parte din ideile care aveau să constituie formula de oraş creativ au apărut încă din anii ‘80, în jurul discuţiilor despre cultură, artă, programare culturală şi nevoia oraşelor de a-şi promova unicitatea. În perioada respectivă, temele principale erau proiectele artistice şi reconversia clădirilor vechi. 

Abia la mijlocul anilor ‘90 creativitatea a devenit un atribut căutat, iar industriile culturale au devenit industriile creative, deşi o oarecare ambiguitate în înţelegerea termenilor (vizibilă inclusiv pe platforma dezvoltată de creativii ieşeni) persistă până azi. În oraşele creative, nu doar artiştii şi cei care activează în economia creativă sunt surse pentru creativitate. Aceasta poate veni de la oricine abordează problemele într-un mod inventiv, fie într-o afacere sau în asistenţă socială, administraţie publică sau procese tehnice. În loc de a găsi modalităţi de a creşte cantitativ producţia, creativitatea ajută la identificarea căilor de a inova, a adăuga mai multe valoare şi a creşte calitatea vieţii locuitorilor unui oraş.

În 2007, UNESCO a identificat 13 elemente ale creativităţii oraşelor şi zonelor urbane, din care atrag atenţia susţinerea coeziunii sociale, promovarea creşterii economice, asigurarea bunăstării cetăţenilor, stimularea industriilor creative, dialogul intercultural, susţinerea inovaţiei şi creativităţii ca stil de viaţă, promovarea participării cetăţenilor în sfera publică, construirea infrastructurii culturale, cooperarea internaţională prin împărtăşirea cunoaşterii şi experienţelor. Cine nu vrea aşa ceva pentru oraşul în care locuieşte?

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi

Publicitate și alte recomandări video