De la prostul satului la prostul satului global

Brichetuța

După multă vreme, am găsit iar o brichetuță Bic „de iarnă “: un om de zăpadă, iar alături textul „Iarna asta mă topesc după tine”. Hai că-i haioasă, ce să mai.

 

Germania și Bisericile

Aflu de la știrile extinse de seară (tagesthemen/ temele zilei) (pe care le urmăresc a doua zi, din mediateca ARD) că Biserica Catolică germană a coborât în 2024 pentru prima oară sub 20 de milioane de membri, iar Biserica Evanghelică sub 18 milioane. În total, cele două mari confesiuni ar fi pierdut prin deces și prin „demisie” (ieșirea din Biserică) peste un milion de membri numai anul trecut.

De ce? Păi, dincolo de „ateizarea” societăților occidentale (dar nu numai…), cel puțin în Germania un motiv cât se poate de concret de a renunța la apartenența la una din Biserici este impozitul strâns automat de către fiscul german cât timp ești oficial membru în acte. Impozit care, am înțeles, diferă în funcție de land (între 2% în Bavaria și 4,5% în Saarland, dar de regulă în jur de 3%), dar reprezintă o sumă de bani pe lună pentru cine e mai strâmtorat.

A, câteva zile mai târziu am aflat de la matinalul RTL că, în paralel, cei fără de confesiune reprezintă, cu cele 39 de milioane de cetățeni germani, pentru prima oară majoritatea! Membri ai unei Biserici: 38 de milioane.

Hm, asta îmi amintește de o replică primită de fosta mea soție pe când ținea ore la o școală de meditații din Balingen. Întrebându-i pe elevi cărei confesiuni aparțin, o fată ar fi răspuns cu un grăitor:

„Ich bin nichts” (Eu nu sunt nimic.)

Noul Adult

Cică a apărut recent un nou gen literar, numit New Adult. Publicul țintă: în special femei tinere. Hm, dar bărbații tineri nu-s de interes? Pesemne preferă filmele, jocurile video, sporturile. Basca faptul că se maturizează mai târziu decât femeile. Zic și eu.

Nostalgia după daci

Invitat la emisiunea În fața ta (30.03.25), Adrian Cioroianu a spus ceva demn de reținut: anume că „nostalgia după daci ascunde pasiuni anti-occidentale”.

Nu, nu-i de mirare că dacopatia face parte din războiul hibrid al Rusiei.

Prietena urșilor și prietenul ursului

De la „Ce ne facem cu URSS-ul?” la ,,Ce ne facem cu urșii?” Halal.

Citez din memorie replica unei activiste apărătoare a urșilor: „Nu putem împușca urșii care coboară în oraș așa, pur și simplu. De unde știm că e același care a mai fost și nu prietenul lui?” Halal 2.0!

Indicii serioase

Când taman Kremlinul condamnă vreo decizie a justiției occidentale, avem măcar indicii serioase că decizia a fost corectă.

Altfel spus, când Kremlinul laudă ori critică vreo chestie din Occident (din lumea încă liberă), mie mi se aprinde numaidecât un beculeț roșu de avertizare!

I-auzi una, i-auzi două

Dau pe TVR1 și mă surprinde promoul sub sloganul „Prețuim românii” pe post de generic atunci când intră publicitatea.

Băi, fir-ar, asta e în fișa postului, a prim-postului public de televiziune! Și ar trebui ca tot programul să arate fix asta, nu să o clamezi demagogic și să o declami ca o moară stricată ori de câte ori intră publicitatea!

Cei șapte magnifici

Și ce căutăm eu pe TVR1? Păi, am revăzut la Telecinemateca „Cei șapte magnifici” în regia lui John Sturges! Filmul din 1960 e unul din westernurile copilăriei, văzut la cinematograful din sat (Apoldu de Sus)!

În fine, acum filmul a fost prezentat de răposatul Radu F. Alexandru (fie-i țărâna ușoară), o înregistrare mai veche, deci (a prezentării), acesta vorbind de „o capodoperă”. Hm, nu știu, dar nu mi s-a părut. Da, e un film bun, un clasic al genului, cu o poveste tare (de altfel, filmul e adaptarea americană a „Cei șapte samurai” de Akira Kurosawa!), cu actori unul și unul – aici a fost interesant detaliul punctat de RFA cum că doar Yul Brynner avea deja un nume la Hollywood, ceilalți șase „magnifici” făcând o carieră frumoasă după ce i-a distribuit John Sturges în filmul său: adică de pildă Steve McQueen, Charles Bronson, Robert Vaughn, James Coburn sau Horst Buchholz! A, și mai e Eli Wallach (Calvera, șeful bandiților mexicani), pe care ultima dată l-am văzut în comedia The Holiday (2007, cu Kate Winslet, Cameron Diaz, Jude Law, Jack Black) în rolul unui simpatic scenarist hollywoodian ajuns la adâncă bătrânețe. Ca fapt divers, Wallach, născut în 1915, a murit în 2014, la 99 de ani!

Pesimism

Dacă-și imaginează careva/ că totul va fi bine – așa va fi!/ Anume fix cam cât îți ia/ să scrii:/ „Totul va fi bine!”

Apropo de prezent

Oare de ce mi-am amintit într-o dimineață de primul vers al primei strofe din poemul Viitorul al lui Labiș: „Trăim în miezul unui ev aprins”? (În paranteză fie spus, uitasem, nu mai știam de unde știam versul, a trebuit să dau căutare pe net!)

În fine: da, mă, trăim în miezul unui ev aprins – aprins și de prim-prostul satului global.

Apropo, știți cum îi zice în germană prostului satului? Dorftrottel.

Mda, der globale Dorftrottel. Sau, cum ar veni, de la prostul satului la prostul satului global. Un alt fel de globalizare…

Supuși și dușmani

Anthony Albanese, premierul Australiei (Australia nu are excedent, ci deficit comercial cu SUA!), după ce Trump a introdus tarifele vamale: „This is not the act of a friend.” (Aceasta nu e gestul unui prieten.)

Naivul de el – încă nu a înțeles (nici el) că Trumpăun nu mai are prieteni: are supuși și dușmani. Atât.

Acuma să vedem câți sunt dispuși să-i fie supuși.

O vorbă săsească

Tia li’ewst en Louch ean de Wealt!, mi-a zis odată mama, cu mulți ani în urmă.

Du lebst ein Loch in die Welt!, ar fi în traducerea germană. Pe românește: Tu trăiești o gaură-n lume!

Hm, și știți ceva? Uneori fix asta-mi pare că fac.

 

Michael Astner este poet, traducător și publicist

Publicitate și alte recomandări video