miercuri, 29.03.2023
După ce a pus umărul la salvarea de la retrogradare a Universității Cluj, Bogdan Apostu a optat pentru o aventură exotică, la nu mai puțin de 15 mii de kilometri de casă. Prin intermediul unui impresar elvețian, atacantul de 31 de ani va juca tocmai în Australia, pentru Melbourne Heart, formație ce se bate pentru promovare în primul eșalon. „În cazul în care confirm așteptările, am șanse să fac pasul spre prima echipă a orașului, Melbourne Victory, car este patronată de un roman. O să semnez un contract cu divizionara secundă până în luna septembrie, când se termină campionatul, iar din octombrie, când începe prima ligă, poate fac trecerea la cealaltă echipă. Sper să mă acomodez rapid cu clima, cu fusul orar, asta e cel mai important. Nu cunosc nivelul, nu știu exact ce mă așteaptă, dar cred că voi face față”, ne-a mărturisit fotbalistul, care speră ca până la începutul săptămânii viitoare să fie în avionul pentru Țara Cangurilor.
Apostu nu poate rămâne indiferent nici la situația gravă prin care trece „Bătrâna Doamnă”, pe care mereu a catalogat-o „formația mea de suflet”. Utist în sezoanele 2004-2005 și 2006-2007, „vârful” nu-și poate imagina cum cea mai titrată echipă din Provincie a ajuns la un pas de colaps. „Mă mir și e incredibil că UTA a ajuns în stadiul acesta. Nu-mi explic de ce orașe mai mici și cluburi neînsemnate în comparație cu UTA pot să promoveze și să se mențină în Liga 1, dar la Arad nu se poate. Părerea mea este că nu există voință din partea cuiva, altfel nu înțeleg de ce oamenii potenți financiar din Arad ocolesc acest club, acest brand. Practic, UTA a rămas brand doar din perspectiva suporterilor, în timp ce imaginea orașului Arad are de suferit din pricina problemelor nesfârșite de la club”, mai crede Apostu, care a totalizat 12 reușite în cele două campionate jucate în Calea Aurel Vlaicu.
Cuvinte cheie: + Universitea Cluj, Bogdan Apostu
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ministrul Rafila nu vede nicio problemă ca persoanele cu pensii speciale să fie şi angajate la stat
Primavara aduce o poveste patimasa cu fiecare buchet de lalele oferit (P)
Alex Ferguson şi Arsene Wenger, primii antrenori din Premier League Hall of Fame
O țară păcălită de politicieni care se laudă că au fost păcăliți (P)
Vedetă de la Antena Stars reținută după ce a fost prinsă băută și drogată la volan
Măcelarul din Rusia, Evgheni Prigojin îi mulțumește Dianei Șoșoacă pentru că sprijină Rusia
Creierul își poate reveni prin eliminarea ”deșeurilor” apărute după o hemoragie cerebrală
Tips & Tricks pentru o performanță mai bună a Windowsului (P)
Drama unei fete de 14 ani vândută de tatăl său pe 50 de lei și o ladă de bere
Cantitatea de alcool, tutun și bani pe care o puteți avea în bagaje când călătoriți în țările UE
OMS: Copiii şi adolescenţii sănătoşi s-ar putea să nu mai aibă nevoie de vaccin anti-Covid
PNL și PSD refuză să mărească indemnizația pentru creșterea copiilor (P)
Pacienții cu cancer pot fi ajutați să-și gestioneze depresia și anxietatea
Protest al sindicatelor din Educaţie, în Piaţa Victoriei. Revendicările sindicaliştilor
Simulare pentru un BAC unde absovenții de „real” iau 2 la mate'. Note sub 5 după 12 ani de română
“Să nu ucizi – medicina în luptă cu agresivitatea” de Călin Scripcaru și Silviu Labeș
Ajutorul pentru refugiații ucraineni scade de la 2100 de lei de persoană, la 2000 de lei per familie
O a doua „gaură” gigantică a apărut pe Soare. Ce se va întâmpla cu Pământul vineri
Histeroscopia: metodă modernă de diagnostic și tratament pentru afecțiuni ginecologice
Studiu de fezabilitate: şosea cu patru benzi de la ieşirea din Iaşi spre Sculeni
Câte carduri de energie s-au împărţit în Iaşi şI cum au fost folosite până acum
Donaţii de mii de euro: un ieşean a „îmbrăcat” zece echipe de juniori locale
La Iaşi se desfăşoară un concurs naţional pentru elevii cu deficienţe de auz
Un copil de patru luni, la un pas de moarte, adus cu elicopterul la Iași
Lucian DÎRDALAPenultimul obstacol pentru Finlanda |
Florin CÎNTICDe ce scriu? |
Radu PĂRPĂUȚĂMeditaţie despre europubelă |
Alex VASILIUSpectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I) |
Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.