Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

De luni temperaturile vor scădea simţitor. Când vine vremea bună

GALERIE
umbrela
  • umbrela
- +

LUNI, vremea va fi în general instabilă și se va răci faţă de intervalul precedent, devenind răcoroasă pentru această dată. Temperaturile maxime vor avea valori de la 11 grade în nordul Moldovei, până la 21 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 13 grade. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în centrul și estul țării, precum şi în zonele montane și pe arii mai restrânse, mai ales după amiază şi în prima parte a nopţii, în restul teritoriului. La munte, la altitudini mari, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Izolat cantitățile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

MARTI, vremea se va menţine în general instabilă şi va continua să se răcească. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în regiunile nordice și centrale, precum și în zonele montane, dar pe arii mai restrânse, îndeosebi în cursul zilei şi în restul teritoriului. Vor fi condiții de grindină, iar pe crestele montane înalte precipitațiile vor mai fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14...15 grade în nord şi 20...21 de grade în sud, iar cele minime se vor situa, în general, între 3 şi 11 grade.

MIERCURI, vremea se va menţine în general instabilă şi răcoroasă pentru această dată. Vor fi înnorări temporar accentuate şi ploi, mai ales averse, însoţite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în nordul, centrul şi estul ţării, precum şi la munte, dar temporar, pe arii mai restrânse şi în vest şi sud-vest. Pe crestele montane, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 grade în nord-vest şi centru şi 20...21 de grade în sud .

TENDINŢA DE JOI PANA DUMINICA. Valorile termice vor crește ușor și treptat și se vor apropia de normele climatologice specifice perioadei. Instabilitatea atmosferică se va menține mai ridicată în vestul, nordul și centrul țării.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri