„De unde venim? Ce suntem? Încotro mergem?” (4)

Temele lansate de el în cartea Gestul şi cuvântul, anume, strămoşul omului din perspectivă evoluţionistă, fiinţa verticală fără precedesori, deşertarea fiinţei în spaţiul tehnologic, nu anulează nevoia de răspunsuri la întrebările mari. André simte dinlăuntru acest neant şi adaugă cărţii un gest inexplicabil pentru ştiinţa de a demonstra, dar plauzibil în dorinţa de a înţelege misterul fiinţei. Apelează la o personalitate antică, exclusă din viziunile pozitiviste moderne, întrucât nu aparţine ştiinţei.

Grigore din Nyssa, a trăit în secolul patru după Hristos în planeta ortodoxiei creştine, fiind unul dintre stâlpii ei teologici. S-a născut într-o familie numeroasă, foarte bogată, care a dat bisericii mulţi sfinţi: bunica, mama, sora, fraţii. Între ei unul dintre cei trei mari ierarhi, Vasile cel Mare. Viaţa lui se desfăşoară la început pe coordonate lumeşti, ca o aventură fără sfârşit. Îi plac lumea ca lume, zgomotul petrecerilor, grupurile vesele, festivităţile pompoase, vânătoarea. Studiază şi aprofundează filozofia mare greacă în cap cu Platon. Ajunge, prin ştiinţa acumulată, un savant al vremii. Devine un profesor de retorică renumit, apoi, într-o zi din sfârşitul celor multe petrecute în huzur, se botează, devine preot şi este ales episcop. Cunoaşte exilul şi prigoana pentru ortodoxie şi apoi este reaşezat în scaun. Teologii moderni îl socotesc cel mai mare cuget patristic al răsăritului.

De ce simte André nevoia să caute un punct de sprijin în lumea, total diferită, a lui Grigore? Deoarece, zice el, în Tratatul creării omului, sfântul Grigore identifică, cu o mie şase sute de ani înainte, rezultatul cercetărilor paleoantropologice desfăşurate în mai mult de o sută de ani pentru a se elibera de logica strictă a lanţului evoluţionist: aşadar, spune sfântul în tratat, este mulţumită acestei organizări că spiritul produce în noi, asemeni unui muzician, limbajul şi devenim astfel capabili să vorbim. Acest privilegiu nu l-am avea fără îndoială niciodată, dacă buzele noastre ar trebui să asigure, pentru nevoile trupului, trudnica şi umilitoarea povară a hranei. Dar mânile au luat asupra lor această povară şi au eliberat gura spre folosul vorbirii.

Se naşte, din această perspectivă, o nevoie de a apropia în spirit planete diferite cum sunt cele ale lui André consacrat ştiinţei şi Grigore consacrat lui Dumnezeu, ispititoare pentru hoinarul din lumea ideilor. Nu ştim de ce micul prinţ şi-a părăsit planeta într-un pelerinaj de cunoaştere pentru a se intoarce cu o oaie într-o cutie. A fost dezamăgit de lipsa de orizont spiritual al fiinţelor întâlnite în cale? Din nostalgie, din dorul de a se regăsi în ambianţa locului înnobilat de o singură floare? Puterea lui copilăroasă de a vedea înlăuntrul lucrurilor, elefantul înghiţit de şarpele boa, în care maturii nu văd decât o pălărie, o oaie împachetată în cutie, în care maturii nu văd decât cutia, nu-l ajută să-şi pună întrebări mari. Până la urmă este captivul unei aventuri asemeni creatorului lui, prins definitiv în pasiunea zborului în momentul când primele aparate de zbor erau păsări fragile şi nesigure. Nobil prin naştere şi fire Antoine de Saint-Exupérys-a născut o dată cu secolul douăzeci în epoca frumoasă a civilizaţiei occidentale, când ştiinţa face totul posibil, când omul îşi oferă cu generozitate viaţa spre binele comun, cum o făceau pionierii zborurilor cu aparate mai grele ca aerul. Desele accidente nu-i speriau defel. Erau obişnuiţi cu gândul că vor ajunge să moară în avion, convinşi de utilitatea sacrificiului suprem. Ultimele cuvinte ale lui Antoine, scrise în ziua morţii, 31 iulie 1944 sunt:dacă voi fi doborât, nu voi regreta absolut nimic. Dar până să fie doborât a străbătut cu pasiune cerul planetei Pământ. Astfel, micul prinţ este alter egoul creatorului.

André, Antoine şi micul prinţ sunt locuitorii spaţiului însufleţit de cultură. Pozitivismul lor evoluţionist, paleoantropologul fixează destinul cultural al omului pe metafizica axă spaţiu-timp de sute de milioane de ani, în timp ce aviatorul, cu studii de arhitectură şi desen, experimentează acest destin până la sacrificiu. Micul prinţ, personaj celebru creat în sânul acestei culturi, nu este mai mult decât nostalgia ei copilăroasă după tainele disecate una după alta de spiritul ştiinţific. Pe această cale arta devine absurdă devreme ce într-o pălărie şi o cutie toată lumea ar trebui să vadă acelaşi lucru, un elefant şi o oaie.

Pozitivismul fără finalitate al civilizaţiei occidentale, este identificat de Pascal încă din secolul şaptesprezece şi este de atunci într-o dezvoltare sinucigaşă fără logică şi morală asumate în ciuda adevărului că, spune Pascal, orice mişcare, orice număr, orice spaţiu şi orice timp ar fi, există întotdeauna un mai mare şi un mai mic: astfel încât se poziţionează toate între neant şi infinit, fiind întotdeauna infinit de îndepărtate de aceste extreme.

 Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului

Publicitate și alte recomandări video