Intervențiile și demersurile mele s-au centrat pe aceste câteva obiective pe care le-am considerat prioritare. Sigur, bunele intenții, chiar dacă au fost adesea dublate de o muncă de convingere sau de natură birocratică (activitate în cadrul comisiilor de specialitate, scrierea de proiecte de modificare a unor acte legislative, declarații, interpelări, întrebări formulate în plenul Senatului), n-au avut întotdeauna succes. Am constatat cu amărăciune, din păcate de prea multe ori, că Educația, ca domeniu, încă nu este o prioritate pentru mulți dintre parlamentarii români, că nici măcar în această privință nu există consens sau unitate în acțiune.

„România educată”, marota preferată a președintelui țării, a rămas doar o biată „fantomă” discursivă. Cum poate genera o Românie educată cineva care a construit sistematic, în ultimele luni, o Românie divizată?

Mi-aș fi dorit ca la acest 1 decembrie de sfârșit de mandat să fi putut spune că avem adoptată o nouă Lege a Educației, formulată în spiritul unei reforme structurale profunde, cu metode și conținuturi de secol XXI, care să dea posibilitatea ca oferta școlii românești să se îmbine ca într-un puzzle perfect cu ceea ce piața actuală a muncii are nevoie.

Din păcate, nu cred că am mai avut o zi de 1 decembrie la fel de divizați cum suntem astăzi. Ne-am împărțit în ultimele opt luni de pandemie în specialiști și nespecialiști, în eroi și răufăcători, în prieteni și dușmani, în susținători sau nu ai vaccinării, în oameni care cred sau nu în virus, oameni care au încredere în sistemul medical și oameni care și-au pierdut pentru totdeauna încrederea în acesta, români care votează și români care nu mai merg la vot. Cumva, în lupta pentru a demonstra cine are sau nu dreptate, ne-am îndepărtat mai mult unii față de ceilalți decât s-ar fi așteptat oricine, de parcă toţi am fi stat opt luni de zile încontinuu în carantină. Și, pe deasupra, avem un președinte care-și ascunde incapacitatea de a conduce țara în condiții de criză după un acronim din care și-a făcut de-acum un leitmotiv, indiferent de situație: PSD. Un președinte care, de luni bune, incită la dezbinare, la crearea unui sentiment de ostilitate în societate, în loc să militeze pentru unitate, pentru lucrul în comun, pentru binele social, care ar trebui să primeze înainte de orice interes de partid sau electoral; despre respectarea atributului constituţional al preşedintelui de mediator între puterile statului nici nu mai poate fi vorba.

Mi-aș fi dorit ca sărbătoarea întregirii țării să ne găsească mai uniți, mai apropiați unii de ceilalți, nu doar din spirit de patriotism, ci și în planul concret, al existenței noastre ca cetățeni - în aspirații, în felul în care ne proiectăm viitorul. În fapt, pandemia aceasta a reușit să ne arate așa cum suntem, cu adevărat, a devoalat multe din defectele noastre, în special pe cele ale clasei politice. Asta nu înseamnă însă că nu mai putem spera, că lucrurile nu se mai pot schimba, iar 6 decembrie va fi un moment de cotitură. Mai sper că vom şti să facem alegerea cea mai bună, că aceia care ne vor reprezenta în Parlament vor şti să refacă unitatea.

Oriunde ne uităm în jurul nostru, desigur în ţările civilizate, există dispute între diferitele forţe politice, dar nicăieri nu se cere eliminarea unui partid. 1 decembrie 1918 a reprezentat încununarea eforturilor unei clase politice educate, care a trecut peste interesele de grup pentru a face posibilă întregirea. Iată criterii valabile şi azi: educaţia, profesionalismul, spiritul de unitate, sunt atribute pe care trebuie să le luăm în considerare la apropiatele alegeri.

Mi-aș mai dori să intrăm în celebrarea Zilei Naționale cu gândul protejării celor din jurul nostru. În 1859 și, mai apoi, în 1918, nu ambițiile personale, nu lupta pentru putere au împins elita națională să facă pașii necesari pentru unire. Avem mai multe șanse, indiferent de context, să răzbim unul lângă altul, având grijă unul de celălalt, decât să încercăm să ne purtăm singuri de grijă sau să ne învrăjbim.

Este un mesaj valabil și la mai bine de un secol de la reîntregirea României. E un mesaj pe care aș vrea să îl transmit și dincolo de Prut, unde alegere în funcția de președinte a Maiei Sandu ne-a bucurat pe toţi. Este momentul care reaprinde speranța ca România și Republica Moldova să regăsească o formă de a fi împreună, de data aceasta în Europa. Dacă 2020 a fost anul pandemiei, izolării și carantinării, ține de noi să transformăm anul următor într-unul al unității naționale.

Prof. univ. dr. ing. Doru-Adrian PĂNESCU
Senator PSD de Iași