anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Decadenţă şi istorie: ”căderea în timp” a lui Felix Aftene

GALERIE
10Pan taxidermiaafis felix aftene iunie 2014_cpan expo taxidermiataxidermia panTrofeul130x100 axp 2014
  • 10Pan taxidermia
  • afis felix aftene iunie 2014_c
  • pan expo taxidermia
  • taxidermia pan
  • Trofeul130x100 axp 2014
- +
În acest ansamblu, deopotrivă baroc, prin eclectism şi ornamentaţie, şi decadent prin asocierea între opulenţă şi decrepitudine, precum şi prin afirmarea necondiţionată a excesului, artistul contemporan apare asemenea unui simptom al timpului său.

Pereţii cenuşii, rugoşi şi patinaţi ai Muzeului de Artă din cadrul Complexului Naţional Muzeal Moldova, aflat în plin proces de renovare, inspiră vizitatorului o atmosferă decadentă. Subliniind farmecul burghez al acestei categorii estetice specifice sfârşitului de secol nouăsprezece, în mijlocul sălii de expoziţie, deschisă cu acest prilej publicului numeros, tronează o masă îmbelşugată, deasupra căreia candelabrele ruginite aruncă o lumină pe cât de vetustă, pe atât de stranie. În fundal, o soprană acompaniată de un cvartet sugerează privitorului că se află în faţa unei transpuneri scenografice a unui citat din capodopera felliniană Roma.

Această atentă punere în scenă constituie, în termenii istoricilor de artă, o enormă instalaţie, adică un ansamblu artistic tridimensional compus, în acest caz, din picturi, animale împăiate extrase din muzeul de istorie naturală, acompaniate de o lucrare video. Expoziţia exprimă neîndoielnic dorinţa de a realiza o operă de artă totală - acel Gesamtkunstwerkcăutat de Richard Wagner. Referinţele cinematografice abundente se combină cu cele din istoria artelor vizuale. Regăsim citate din Andy Warhol, Leonardo da Vinci, Francis Bacon, Gerhard Richter, Constantin Brâncuşi şi Michelangelo - şi poate din literatură (Mircea Cărtărescu?). Amplasarea acestei instalaţii în Muzeul de Artă, aflat într-un stadiu de suspendare temporară a activităţii sale, nu este întâmplătoare. Ea sugerează faptul că situaţia artei contemporane, şi în subsidiar, a istoriei şi instituţiilor menite a o conserva, precum muzeele, reprezintă un important subiect de reflecţie pentru autorul acestei instalaţii artistice - Felix Aftene, un nume binecunoscut publicului ieşean a cărui carieră internaţională pare a deveni tot mai promiţătoare.

Indubitabil, expoziţia cu titlul ”Taxidermia” deschisă în cadrul Complexului Muzeal Moldova sub curatoriatul Valentinei Druţu marchează o ruptură notabilă în practica artistică a lui Felix Aftene. Prin intermediul acestui ansamblu artistic, Aftene pare a se dezice parţial de imaginarul picturilor sale anterioare, cantonat în sfera unui suprarealism cu accente mitologice şi magice şi populat cu heruvimi hieratici, arhangheli care stau să cadă în păcat şi feciorelnice apariţii concupiscente pe fundalul negru al unei istorii care s-a oprit în loc, dar păstrând urmele unui soi de realism magic, asemenea celui practicat în literatură de Gabriel Garcia Marquez, potrivit căruia epifanii din alte lumi pot oricând să irumpă în cotidianul sordid specific societăţilor post-industriale. Astfel, în unele dintre tablourile expuse, Icari zboară sisific deasupra unor fabrici părăsite ce sugerează lagărele de concentrare, animalele împăiate se antropomorfizează şi realizează activităţi misterioase. Între acestea, limita dintre condiţia umană şi cea animală este încontinuu chestionată, producând o ambiguitate cu tente suprarealiste. Picturile expuse în cadrul acestei instalaţii sunt ele însele rezultatul unei serii de acte performative, în care artistul îşi înscenează fragmente din operele sale de tinereţe, sau realizează acţiuni artistice în cadrul Muzeului de Ştiinţele Naturii, alături de animale împăiate care asistă la aceste acţiuni cu aspect ritualic în care artistul transpune, cu ajutorul propriului corp, sculpturi şi acţiuni artistice celebre.

După cum o mărturiseşte şi titlul acestei expoziţii, care s-a bucurat de un succes de public răsunător, teza centrală exprimată de artist prin intermediul unor limbaje artistice variate (sculptură, pictură, artă video şi performance) este aceea a migraţiei formei lipsită de temeiuri care, în opinia artistului, ar fi caracteristică culturii contemporane. Voit sau nu, autorul pare a asuma astfel o atitudine specifică mai curând postmodernismului deceniilor trecute, potrivit căreia lumea în care trăim este compusă din imagini mai curând decât din obiecte, din simulacre care se substituie realităţii şi fac imposibilă discernerea între imitaţie şi copie, între adevărat şi fals, între iluzie şi realitate. Potrivit acestei atitudini, formele artistice ies la rândul lor din locul pe care îl ocupau în istoria artei şi se plimbă nestingherite în cotidian.

Fără a risca prea mult, putem afirma faptul că ”Taxidermia” semnalează reintrarea în istorie a lui Felix Aftene. Sau, cum ar fi spus Emil Cioran, ea marchează ”căderea sa în timp”, momentul în care Felix Aftene se reinventează pe sine ca ventiloc, prin corpul căruia fragmente din istoria artei strălucesc pentru o clipă şi apoi se pierd în neant, afirmând absurdul condiţiei artistice contemporane. În acest ansamblu, deopotrivă baroc, prin eclectism şi ornamentaţie, şi decadent prin asocierea între opulenţă şi decrepitudine, precum şi prin afirmarea necondiţionată a excesului, artistul contemporan apare asemenea unui simptom al timpului său. Pentru artistul ieşean, acest lucru semnalează o ieşire salutară din atitudinea specifică unei conştiinţe artistice provinciale, multă vreme cantonată în afara istoriei, pe fundalul anistoric al timpului mitic. Iar incertitudinea actuală privind condiţia artistului în societate, excesul formal făcut posibil de accesul la arta occidentală a artiştilor de după 1990, precum şi lipsa de direcţie a artei contemporane par a-şi pune amprenta asupra acestui artist tot mai provocator care, parafrazând titlul uneia dintre expoziţiile sale anterioare, pare a se întreba acum: ”cine este, astăzi, artistul?”.  

Cristian Nae este profesor asociat al Departementului de Istoria şi Teoria Artei în cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ucraina, Taiwanul şi Amnesty International (I)

Alexandru LĂZESCU

Ucraina, Taiwanul şi Amnesty International (I)

Percepţiile eronate privind riscurile şi oportunităţile au avut adesea consecinţe catastrofale în istorie; decizia Chinei privind o invazie a Taiwanului va fi influenţată şi de percepţia privind consistenţa răspunsului Occidentului faţă de agresiunea Rusiei.

opinii

Slavă lui Rabelais

Nichita DANILOV

Slavă lui Rabelais

Vom intra într-o epocă în care resursele de materii vor conta la fel de mult ca şi tehnologia. Epoca energiei ieftine, după cum spunea un comisar european, a luat sfârşit. Epoca revendicărilor abia a început.

Ţara asta-i un miracol

Michael ASTNER

Ţara asta-i un miracol

Nu ştiu de ce, dar parcă-n România guvernanţii par să exclame cu toţii (în gândul lor): Păi, unde-am ajunge dacă tot poporul ar putea să se ducă fără probleme dintr-o parte în alta, pe autostrăzi şi drumuri expres şi drumuri naţionale modernizate şi decongestionate de existenţa autostrăzilor şi drumurilor expres?!

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Eugen MUNTEANU

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Nu este exclus ca timpul și uzul să valideze și să impună aceste formule denominative noi, dar, deocamdată, cel puțin pentru persoanele cu o educație umanistă solidă, impresia de improvizație și oportunism persistă.

pulspulspuls

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Discuţiile de la Şcoala politică de vară de pe Bahlui, care s-a ţinut în aceste zile pe terasa unei berării boeme din târg, ar fi continuat la nesfârşit pe tema imposibilei şi, totuşi, foarte probabilei, coaliţii dintre liberali şi userişti, dacă cineva nu ar fi adus în discuţie, nu se ştie cu ce intenţii, problema vizitei în oraşul nostru a lui George Simion, liderul partidului AUR. 

Caricatura zilei

Suspensii speciale

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.