Nu vreau să fac în continuare o teorie despre ce însemnă creştere pentru o companie şi cum managementul poate contribui la aceast lucru. Vreau doar să dau zece reguli simple, experimentate în practică, pentru o creştere sustinută şi sănătoasă.
1. În primul rând defineţi foarte clar rolul persoanelor şi proceselor cheie din organizaţie şi în special rolul pe care dumneavoastră vi-l asumaţi pentru organizaţie. Roluri confuze de tipul antreprenor-manager-angajat-administrator-finanţator-creditor al organizaţiei, toate în acelaşi timp asumate neprioritizat de către o singură persoană duce la stagnarea afacerii şi la dependenţa ei de capriciul unei singure persoane. Este ca şi cum ai vrea să mişti un vehicul din ce în ce mai mare, mai greu şi mai sofisticat cu un motor de un singur cal putere.
2. În al doilea rând, în problemele importante ale companiei, cautăţi sfat avizat de la cei mai buni specialişti. A învaţa dumneavostră cum să rezolvaţi orice situaţie cu care vă confruntaţi ia timp şi de cele mai mute ori costă scump până ajungeţi să rezolvaţi o anumită situaţie ca un specialist. Plus că epoca omului multilateral dezvolatat a apus de ceva vreme.
3. Luaţi zilnic decizii fundamentate. Nu lăsaţi ca lucrurile să se întâmple în virtutea inerţiei pentru că este calea cea mai simplă spre stagnare sau descreştere. Mediul înconjurator se schimbă din ce în ce mai accelerat, iar lipsa de reacţie la aceste schimbări este cel mai adesea contraproductivă.
4. Fiţi deschişi la tot ceea ce înseamnă o posibilitate nouă de a genera creştere însă evaluaţi aceste oportunităţi din mai multe perspective, fără a vă arunca orbeşte în orice tip de proiect care pare promiţător. În cazul în care nu veţi fi deschişi veţi rămâne mereu la linia de start a concurenţei de piaţă iar în cazul celeilalte extreme, când vă veţi arunca nefundamentat în implementarea oricărei noi idei sau proiect, veţi alerga continuu într-o cursă către nicăieri.
5. Asiguraţi-vă că sunteţi responsabili faţă de cineva în îndeplinirea rolurilor pe care vi le asumaţi în organizaţie şi asumaţi-vă în mod deschis indeplinirea acestora. În caz contrar, riscăm ca anumite proiecte sau sarcini să se amâne la nesfârşit; vom găsi de fiecare dată nişte motive excelente care să ne adoarmă conştinţa şi să ne facă să credem că intârzierea are cauze obiective.
6. Stimulaţi creativitatea şi practicile noi în organizaţia pe care o conduceţi. Einstein spunea că defineţia nebunie este “să faci acelaşi lucru şi să te aştepţi la rezultate diferite”.
7.Dezvoltaţi-vă continuu sistemul de cunoştinte şi relatii din domeniul de activitate al organizaţiei pe care o conduci. Dacă iei deciziile dintr-un birou şi laşi pe alţii să facă acest lucru, deciziile tale se vor baza pe informaţii care au trecut prin câteva filtre şi pot fi departe de adevăr.
8. Crează-ţi un “Board” de oameni capabili cu care să luaţi deciziile importante pentru firmă şi cu care să vă întâlniţi periodic într-un mediul formal. Se pare că acesta este unul din secretele succesului companiilor multinaţionale.
9. Măsoară-ţi permanent timpul petrecut făcând în mod activ ceea ce ai decis tu versus timpul petrecut pasiv ca reacţie la deciziilor celorlalţi.
10. Păstrează un raport muncă – viaţă personală cât mai echilibrat. Cele două planuri ale vieţii nostre sunt interdependente şi se condiţionează reciproc aşa că trebuie să avem grijă de amândouă pentru a face performanţă.
Publicitate și alte recomandări video