Premieră la Iaşi: de la grădiniţă până la doctorat. Vom avea prima universitate din ţară ce poate pregăti complet un tânăr
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) devine prima institutie de înv (...)
citeste totvineri, 19.08.2022
Judecatorii Curtii Constitutionale au decis miercuri ca legea care interzice fumatul in spatii publice inchise este constitutionala. Senatori din mai multe grupuri parlamentare au formulat in decembrie anul trecut o contestatie la CCR referitoare la proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului in spatiile publice inchise, sesizare dezbatuta miercuri de CCR.
Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului in spatiile publice inchise, spatiile inchise de la locul de munca, la locurile de joaca pentru copii, in unitatile sanitare, de invatamant, precum si cele destinate protectiei si asistentei copilului a fost adoptat pe 15 decembrie 2015 de plenul Camerei Deputatilor, for decizional in acest caz.
Legea va fi acum trimisa spre promulgare presedintelui Klaus Iohannis si va intra in vigoare in termen de 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, relatează HotNews.
Ce prevede legea anti-fumat
Potrivit legii adoptate de Camera Deputatilor, fumatul este interzis in "orice spatiu accesibil publicului sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperis, plafon sau tavan si care este delimitat de cel putin doi pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent".
De asemenea, legea antifumat interzice fumatul in spatiile de la locul de munca si in orice loc de joaca pentru copii, fie ca este spatiu inchis sau in aer liber.
Interdictia se aplica si in mijloacele de transport in comun, in unitatile sanitare, de invatamant, precum si cele destinate protectiei si asistentei copilului, de stat si private.
Legea interzice si comercializarea produselor din tutun in unitatile sanitare si cele de invatamant, de stat si private, precum si vanzarea la bucata a tigaretelor, tigarilor de foi si cigarillos.
Legea Antifumat a fost initiata de deputata PSD Aurelia Cristea, care a fost sprijinita de mai multe ONG-uri in promovarea acestui proiect. Cristea a spus ca nu a facut altceva decat sa preia legea antifumat de la deputatul PSD Manuela Mitrea si sa amendeze legea, in urma un demers de dezbatere publica inspirat din bunele practici ale statelor europene.
In prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul in spatiile publice inchise, in mijloacele de transport in comun si la locul de munca.
Un grup de 33 de senatori a depus, pe 21 decembrie, la Curtea Constitutionala contestatia referitoare la legea care interzice fumatul in toate spatiile publice inchise, adoptata in 15 decembrie de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional.
Cuvinte cheie: + fumat interzis, spatii publice, curte constitutionala
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Transportul public din Iași, prelungit în weekend pentru festivalul INIMO
Suceava, județul cu cei mai mulți copii lăsați singuri acasă. Iași este pe locul 3
Doi turiști din Suedia au ajuns la Urgențe după ce au experimentat România. Au mâncat la Botoșani
Ministrul Budăi, veşti bune pentru românii de peste 45 de ani: Se dau 2250 de lei lunar de la stat
Marcel Ciolacu va fi premier din 25 mai 2023. Așa spune Ciucă
Tragedie la Cristești: Doi tineri au murit dupa ce au intrat cu motocicleta intr-un TIR
Iaşul este prezent în Champions League şi Conference League!
Daea vrea să acopere România cu rachete antigrindină de 3200 de euro bucata
Noi explozii în Crimeea. Zelenski somează Rusia să se retragă de la centrala nucleară Zaporojie
VIDEO/FOTO 5 victime în CUG după ce un Mercedes a intrat în două mașini
Sărbătoarea diasporei la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi (P)
O cotonogeală politică cu icnete şi gemete. Se vorbeşte de 40.000 de coco
Wizz Air consolidează baza de la Iaşi. Record de trafic la Aeroport. Cursă spre Istanbul?
Cum se poate obţine concediu medical de către cineva care vrea să îngrijească un bolnav de cancer
Un şofer din Târgu Frumos susţine că după două pahare de vin a ajuns la 2,4 la mie alcoolemie
Un permis de conducere cu însoţitor, din Anglia, schimbat cu unul fals, din Basarabia
Băut şi fără permis, la miezul nopţii, prin Nicolina. Cum l-au pedepsit judecătorii
Târg de locuri de muncă pentru ucraineni/Ярмарок вакансій для українців в Яссах
Un ieșean a verificat scurgerile de gaz cu bricheta şi a aruncat in aer gospodăria
VIDEO Copac scăpat de un ”Dorel” de la ISU Pitești peste un BMW de 120.000 de euro
OMS recomandă vigilenţă după contaminarea unui câine cu variola maimuţei
„Cel mai cool premier” - Sanna Marin. Ucrainenii o apără, moraliştii Kremlinului o fac „drogată”
Incendiul din parcul Serra da Estrela (Portugalia) a mistuit deja aproximativ 25.000 de hectare
Fraudă fiscală de miliarde de euro în Germania. Cancelarul Scholz, nevoit să ofere explicaţii
Rusia anticipează o creştere de 38% a veniturilor din exporturile de energie în acest an
Serviciile de productie video – cost neglijabil, ROI urias! Iata de ce sunt atat de eficiente! (P)
România a donat echipamente militare Ucrainei din a patra zi de război
INTERVIU Majoritatea părinţilor nu au avut parte de educaţie sexuală corectă
Profesorii debutanţi, 100 lei în plus la salariu. Este de ajuns?
Poli ar putea juca în afara Iaşului. Iată variantele luate în calcul! Concert pe stadion
Alexandru CĂLINESCUReformă? Ce fel de reformă? |
Nicolae TURTUREANUAm fost la Gânju… |
George PLEȘUOm câine |
Codrin Liviu CUȚITARUModernitatea şi postmodernitatea alienării |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.