Decizie suspectă! Nu se mai face studiu de fezabilitate pentru autostrada Iaşi - Târgu Mureş
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 19.01.2022

Ultima şmecherie gândită la Bucureşti pentru a lua ochii alegătorilor?

Decizie suspectă! Nu se mai face studiu de fezabilitate pentru autostrada Iaşi - Târgu Mureş

GALERIE
autostradaautostrada 1
  • autostrada
  • autostrada 1
- +

CNAIR a anunţat că nu va mai face studiu de fezabilitate pentru autostrada Iaşi - Tg. Mureş şi va folosi studiile vechi. Acestea indicau un cost uriaş, de 9 miliarde de euro, motiv pentru care a şi fost respins proiectul în trecut. Asociaţia „Pro Infrastructură“ consideră că această decizie ar putea arunca în aer întregul proiect. „Luarea unor decizii populiste şi pripite prezintă toate premisele unui dezastru, unui blocaj total al uneia dintre cele mai importante autostrăzi româneşti“ - este reacţia Asociaţiei.

Autorităţile centrale găsesc noi moda­lităţi de a tergiversa începerea proiectului pri­vind construirea autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş. Clasa politică ieşeană a eşuat la­mentabil în ultimii 12 ani să facă lobby pentru proiect, iar Compania Naţională de Ad­ministrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) caută motive pentru a-l îngropa definitiv. Ultima găselniţă a fost devoalată de Asociaţia „Pro Infrastructură“, o organizaţie care monitorizează atent proiectele de infrastructură din ţară.

Licitaţii lansate în baza studiilor de fezabilitate vechi?

Reprezentanţii organizaţiei au precizat că, la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei dezbateri, CNAIR a anunţat că va renunţa complet la actualizarea studiilor de fezabilitate pentru autostradă, iar licitaţiile de proiectare şi execuţie ar urma să fie făcute în baza documentaţiilor din anii 2009 - 2010. Cel mai probabil, într-o astfel de ipoteză, CNAIR va fi cea care va revizui documentaţiile.

Pe vremea USL, când parlamentarii PSD şi PNL de Iaşi se băteau cu pumnul în piept că nu vor vota bugetul de stat dacă nu sunt finanţări pentru Moldova - ceea ce, evident, nu s-a întâmplat, guvernul social-liberal a refuzat să aprobe indicatorii tehnico-economici stabiliţi prin stu­diile de fezabilitate. Motivul? Suma excesiv de mare prevăzută pentru realizarea autostrăzii, respectiv peste 9 miliarde de euro. Asociaţia „Pro Infrastructură“ a su­bliniat că lansarea licitaţiilor în baza studiilor vechi va crea blocaje mari în implementare.

„Organizaţiile de mediu au identificat, prin metode ştiinţifice bazate pe date serioase din teren, în cadrul unui pro­iect pan-european de proiectare a au­tostrăzilor «verzi» (prietenoase cu me­diul), numeroase trasee folosite de urşi care intersectează (sau chiar se suprapun perfect peste) traseul Autostrăzii A8 între Târgu Mureş şi Ditrău. Pe acest segment, în studiul de fezabilitate din 2010, nu există ecoducte care să permită permeabilitatea (trecerea urşilor dintr-un habitat în altul). Tunelurile şi viaductele, conform datelor culese de experţi, nu sunt suficiente sau nu sunt bine amplasate“, spun reprezentanţii organizaţiei pe pagina oficială de Facebook a Asociaţiei.

Ei au amintit că CNAIR vrea să rezilieze contractul pentru revizuirea tronsonului Târgu Mureş - Ditrău, contract care, în prezent, este suspendat, ca urmare a unor nereguli descoperite de Curtea de Conturi.

Despre celelalte două segmente, Asociaţia a su­bliniat că lansarea licitaţiilor în baza studiilor vechi implică şi utilizarea studiului geotehnic realizat la vremea respectivă.

„Un studiu geotehnic complet într-o zonă de munte este extrem de costisitor. Fo­ra­jele sunt mult mai scumpe decât cele obiş­nuite, realizându-se la mari adâncimi, ast­fel încât să se propună soluţii cores­punzătoare pentru lucrările de artă precum tunelele şi viaductele foarte înalte. Valoarea mică a contractelor pentru rea­lizarea studiilor de fe­zabilitate pe această autostradă din 2010 este îngrijorătoare, ridicând mari semne de întrebare referitoare la calitatea studiului geotehnic rea­lizat atunci, motiv pentru care revizuirea acestor studii de fezabilitate la o calitate corespunzătoare este mai mult decât necesară!“, au arătat reprezentanţii Asociaţiei.

„Se creează premisele unui blocaj total“

CNAIR a achitat circa două milioane euro pe studiile de acum opt ani, în timp ce, pentru revizuirea lor, era prevăzută o sumă de cel puţin 10 ori mai mare.

Un alt aspect sesizat de „Pro Infrastructură“, şi care a fost invocat la dezbaterea menţio­nată de către reprezentanţi ai autorităţilor locale, constă în faptul că cetăţenilor li s-a permis să construiască locuinţe şi alte investiţii pe aliniamentul autostrăzii, construcţii care nu sunt prevăzute de studiile de fezabilitate vechi.

„Astfel că vom avea nevoie de exproprieri suplimentare şi există riscul de blocaje majore în momentul execuţiei“, a completat Asociaţia.

Reprezentanţii organizaţiei au făcut un apel la Ministerul Transporturilor şi CNAIR să revină asupra deciziei.

„Fuga de responsabilitate şi luarea unor decizii populiste şi pripite care să îmbunătăţească imaginea personală a unor politicieni efemeri, prezintă toate premisele unui dezastru, unui blocaj total al uneia dintre cele mai importante autostrăzi româneşti, lăsând izolată mulţi ani de acum încolo Moldova de vestul Europei, condamnân­d-o definitiv la subdezvoltare“, au conchis reprezentanţii Asociaţiei „Pro Infrastruc­tură“

Şefii CNAIR nu au putut fi contactaţi în cursul zilei de ieri, în ciuda apelurilor telefonice repetate.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Lucian DÎRDALA

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Dacă Moscova doreşte un cadru bilateral de discuţii cu SUA, prin care să-şi etaleze statutul de mare putere, este bine să îl aibă: orice ţâfnă occidentală este, în acest moment, contraproductivă.

Filmuletul zilei

opinii

Ziua Culturii Naţionale Underground

Florin CÎNTIC

Ziua Culturii Naţionale Underground

15 ianuarie a intrat deja în imaginarul colectiv ca o zi fastă! Dar ce-ar fi să sărbătorim şi ziua de 14 ianuarie, ziua de naştere, acum 75 de ani, a lui Luca Piţu, un eseist erudit şi muşcător, unul dintre corifeii culturii alternative, neoficiale, underground. El, care a fost în timpul dictaturii mentorul „Grupului de la Iaşi”, cred că ar binemerita o reverenţă postumă chiar în aceste zile cu focuri de artificii culturale. Iată, deci, ce scriam, sub titlul „Minus Eminescu”, cu şapte ani în urmă, la plecarea sa, într-o zi de iunie care devansa şi ea o comemorare eminesciană:

Legaţi de glie (II)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Legaţi de glie (II)

Relatam în prima parte a articolului toate încercările mele nereuşite de a obţine detaşarea în învăţământ dintr-un judeţ în altul, din judeţul Bacău în judeţul Iaşi, pe vremea Împuşcatului. Eram ca „legaţi de glie” de legi ceauşiste, ca şi robii de pe vremea ceea, când vrabia mălai Viteazul. Aşa că până la urmă am venit cum se spunea într-un scheci COPILĂ, o dulce copilă, adică C-O PILĂ. 

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Alex VASILIU

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Între coperți de albume publicate de-a lungul deceniilor în România și în Franța, în coperți de volume cuprinzând evocări și texte scrise la anii tinereții, în spațiile generoase ale expozițiilor devenite subit neîncăpătoare pentru imensitatea peisajelor, pentru geometria variabilă a liniilor și formelor naturale adăpostite în memoria peliculei, în obiectele-fragmente de artă meșteșugite spre finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor, se ascund fărâme din povestea fascinantă a lui Dan Eremia Grigorescu.

pulspulspuls

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Unul dintre cei mai nemulţumiţi aleşi locali de la partidoi faţă de ultimele numiri sau avansări din filială cică ar fi, aşa este, aţi ghicit: conţilierul Mugurel, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Ca între prieteni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X