Deficit alarmant de ambulanțe la SAJ Iași. Opt mașini au peste 900.000 de kilometri

miercuri, 18 iunie 2025, 18:50
4 MIN
 Deficit alarmant de ambulanțe la SAJ Iași. Opt mașini au peste 900.000 de kilometri

Serviciul de Ambulanță Județean Iași se confruntă cu un deficit semnificativ de ambulanțe, iar starea actuală a parcului auto este tot mai deteriorată, a spus pentru „Ziarul de Iași” dr. Angelica Hristea, managerul instituției.

Deși județul urmează să primească în curând 13 ambulanțe de tip B, acestea nu vor fi suficiente pentru a acoperi necesarul real (mai multe informații AICI).

Nouă ambulanțe au fost casate în 2025

Potrivit managerului SAJ Iași, instituția dispune în prezent de 76 de ambulanțe. De la începutul anului au fost casate nouă ambulanțe, deoarece erau foarte vechi și nu mai puteau fi utilizate în condiții de siguranță, managerul subliniind că acestea nu mai puteau primi aviz de circulație pe drumurile publice. Dr. Hristea atrage atenția asupra stării critice a parcului auto, menționând că, dacă s-ar respecta în totalitate normele legale, aproximativ 45% dintre ambulanțe ar trebui casate. În lipsa unor înlocuitori, serviciul este nevoit să le mențină în funcțiune prin reparații frecvente, pentru a putea răspunde solicitărilor din județ. Aceasta spune că, în ciuda casărilor recente, în flotă mai există patru ambulanțe care au depășit un milion de km și alte patru care au trecut de 900 de mii de km, apropiindu-se rapid de același prag.

„Este nevoie de un număr mult mai mare de ambulanțe pentru ca misiunea noastră să poată fi îndeplinită corect, adică să fim pregătiți în orice moment, astfel încât, atunci când apare o urgență, să putem trimite echipajul imediat. Din păcate, această problemă nu este specifică doar județului nostru, ci se regăsește la nivel național. Pacienții ajung să aștepte ambulanța pentru că nu există suficiente autospeciale și nici personal suficient, raportat la numărul mare de urgențe înregistrate zilnic. Ne descurcăm cu dificultate, iar întreaga povară cade pe efortul enorm al echipajelor”, a precizat aceasta.

Dr. Angelica Hristea explică faptul că, anul trecut, a fost adoptat și reglementat un nou normativ care stabilește necesarul de ambulanțe pentru fiecare serviciu județean, pe baza unor indicatori precum numărul populației, suprafața județului, numărul de kilometri de drum, gradul de asfaltare și alți factori relevanți. În urma aplicării acestui normativ, s-a estimat că pentru județul Iași ar fi necesare aproximativ 105 ambulanțe de tip B și 19 ambulanțe de tip C. Totuși, ea precizează că, în momentul de față, aceste cifre sunt departe de realitate și reprezintă mai degrabă un ideal greu de atins.

Sute de solicitări doar într-o singură zi

„Când m-am angajat, am cunoscut colegi care lucrau încă de la înființarea serviciului de ambulanță și îmi povesteau cum, pe atunci, veneau la serviciu și îl rugau pe dispecer: «Dă-mi și mie o solicitare, vreau să merg să ajut un om». Se întâmpla uneori să primească o singură solicitare pe o întreagă tură. Astăzi, lucrurile s-au schimbat radical. Sunt ture de 12 ore în care echipajele nu reușesc nici măcar să se întoarcă la sediu pentru a mânca sau a merge la toaletă. Ajung uneori să aibă și 14-16 intervenții într-o singură tură, iar acest lucru este foarte solicitant, mai ales dacă ținem cont și de traficul aglomerat. Numărul solicitărilor a crescut constant, iar situația devine tot mai presantă. De exemplu, doar ieri, în 24 de ore, ne-am apropiat de 600 de solicitări”, a specificat dr. Hristea.

Managera explică faptul că situația este foarte dificilă, mai ales în condițiile în care urmează perioadele de concedii. Personalul este nevoit să asigure gărzi suplimentare, însă acest lucru duce la oboseală, îmbolnăviri și concedii medicale, ceea ce generează din nou nevoia de supliniri.

Dr. Hristea precizează că recent a fost reînnoit protocolul de colaborare cu centrele de permanență din tot județul, cu scopul ca persoanele care nu se află în situații de urgență să poată apela aceste centre. Ea subliniază constant că aceste centre sunt numeroase și ar trebui folosite mai des.

„Înainte de a suna la 112, pacienții ar trebui să se adreseze mai întâi unui medic pentru evaluare, care să decidă dacă este vorba cu adevărat de o urgență sau dacă situația poate fi gestionată prin tratament de la medicul de familie, evitând astfel accesarea directă a spitalului”, a spus aceasta.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii