anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 14.08.2022

Demisiaaaaa! Demisia cui?

GALERIE
gin
  • gin
- +

Lumea fotbalului şi-a dat seama, în sfârşit, că schimbarea la nesfârşit a selecţionerilor nu este o soluţie. Iar o schimbare la vârful FRF, legitimat de vot unanim, este imposibilă.

Un nou moment penibil în fotbalul românesc, poate un record de penibilitate. În 1967, cei mai în vârstă îşi amintesc de un Elveţia-România 7-1 la Zürich, în preliminariile Campionatului European, într-o grupă din care mai făceau parte Italia şi Cipru. Un rezultat fără trecut şi fără viitor. La Bucureşti, România învinsese Elveţia cu 4-2, după 4-0 la pauză (!), iar la echipa tricoloră lucra legendarul Ilie Oană secondat de Pişti Kovacs, viitorul „mag” de la Ajax Amsterdam. Elveţia a jucat, e drept, la Cupa Mondială din Anglia 1966, unde a obţinut zero puncte, cu golaveraj de 1-9 şi de atunci n-a mai realizat nicio victorie. România era pe val, aduna victorie după victorie, între care un 2-1 cu Franţa pe „Parc des Princes”şi era receptată ca un mare pericol pentru Italia,marea râvnitoare la locul I în grupă, unicul calificant. Acest rezultat a fost atât de şocant întrucât mulţi au crezut varianta unei intoxicări în masă la restaurant a delegaţiei tricolore de către gazdele helvete.Scriitorul ieşean Mircea Radu Iacoban, care a comentat meciul la radio şi TV, a negat vehement. Delăsare generată de convingerea că ai noştri ca brazii sunt mari favoriţi. Urmarea? Oană şi Kovacs au fost mătrăşiţi şi înlocuiţi cu o cooperativă de antrenori (cinci la număr!) cu sarcina de a rezista „squadrei” pe stadionul „23 August”. Da de unde? Epilogula fost şi mai halucinant: România a ieşit din grupă peste Elveţia, fiindcă zmeii din Cantoane au fost biruiţi în Cipru, de o echipă zdrobită de tricolori cu scorul agregat de 12-1.

Revenind din istorie, dezastrul actual pare mai dramatic, fiindcă nu e vorba de un singur meci, ci de o intoxicare în masă a unui nucleu de jucători pe perioada a patru meciuri, dintre care „două” mai mult decât penibile. Publicul de pe Giuleşti, care a purtat pe tricolori spre victoria norooasă din meciul cu Finlanda, a cerut din nou demisia. Demisia cui? Nimic nou: demisia s-a cerut şi la primul meci al tricolorilor sub mandatul lui Edi Iordănescu,amicalul cu Grecia,ceea ce a determinat mutarea fiefului din Ghencea în Giuleşti. Numai că nici atunci şi nici acum nu s-a cerut demisia exclusivă a lui Iordănescu ci a întregului colectiv de la care putem zice că depandă destinul fotbalului românesc.

Să le luăm pe rând:microbiştii noştri şi-au dat, în sfârşit, seama că problema profundă care macină naţionala nu este selecţionerul: au fost rulaţi Iordănescu senior, Daum,Contra,Rădoi şi nu s-a schimbat nimic în fond. Şi dacă startul de mandat al lui Iordănescu junior este un record negativ chiar şi în istoria recentă a vremurilor de restrişte şi jele, suporterii au ajuns la concluzia că schimbările perpetue de selecţioneri nu sunt soluţii. Trebuie tăiat răul de la rădăcină – glăsuiesc suporterii şi aceştia se exprimă: „Nu e FRF” (eufemism) şi „Jos Burleanu”. Pe de altă parte, cei de la Federaţie merg până în pânzele albe cu Edi. Şi-or fi dat seama că jucătorii (care, în ciuda, valului de adrenalină care ne macină, nu sunt chiar lipsiţi de valoare) nu pun osul?Aşa se pare din moment ce Burleanu şi Stoichiţă îi cer selecţionerului să„taie în carne vie”. Mai degrabă cei de la FRF au realizat că nu au cu cine să-l schimbe pe Iordănescu: Petrescu şi Mutu au contracte, Hagi e legat de „conflictul de interese”, Bölöni şi Rădoi nu vor mai accepta o negociere iar de o altă aventură cu un selecţioner debutant n-are chef nimeni

Burleanu nu poate fi demis de factorii politici, fiindcă sare UEFA ca muşcată de şarpe. Cu ani în urmă, Polonia a fost ameninţată cu excluderea, pentru că preşedintele Federaţiei a fost demis de guvern pentru corupţie.Şi era vorba de legendarul Grzegorz Lato! Autorităţile leşeşti au fost convinse să facă cale întoarsă. Că Burleanu ar putea să fie convins să demisioneze singur de ruşine, n-are sens să discutăm, fiindcă este apărat de unanimitatea votului şi, vorba chibiţului „ de unde, frate,ruşine”?

Aşa că râmânem în continuare cu Răzvănel şi Mihăiţă „Lippi” la butoane, cu Edinho la execuţie şi cu speranţe că va pica salvarea din cer. Fiindcă, în acest status-quo, o reformă de la rădăcină în fotbalul românesc, care să pornească de la cele mai mărunte centre de copii şi juniori până la vârf este imposibilă!

Nicolae GRECU

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.