Demisionează Ilie Bolojan în zilele următoare? „Oamenii aceştia care cântă prohodul guvernului… Ei proşti nu sunt”
Judecătorii Curții Constituționale dezbat miercuri legea privind reforma pensiilor pentru magistrați. Premierul Ilie Bolojan a lăsat de înțeles că ar putea renunța la funcție dacă actul normativ va fi declarat neconstituțional.
Ionuţ Moşteanu, unul dintre liderii USR, este de părere că, dacă Ilie Bolojan demisionează, România se va afla într-o ”criză politică majoră”. El le răspunde şi reprezentanţilor PSD care susţin că, dacă Bolojan pleacă din funcţia de şef al Guvernului, coaliţia va funcţiona în continuare, conform protocolului.
Ionuţ Moşteanu a declarat că premierul nu ar trebui să renunţe la funcţie dacă judecătorii Curţii Constituţionale vor decide că reforma pensiilor magistraţilor încalcă legea fundamentală. ”Poate fi ceva greşit fundamental şi atunci da, ar trebui să zici: băi, ai greşit fundamental, pare că nu te pricepi, sau o nuanţă care e o interpretare. Din nou, când vorbim de interpretarea Constituţiei, şi am văzut – nu vreau să critic CCR-ul – dar de-a lungul anilor am văzut tot felul de interpretări. Dacă e vorba doar de o nuanţă în care CCR-ul spune că: măi, statule, care ai decis la un moment dat să dai nişte pensii speciale că aşa ai gândit tu pentru societatea ta că trebuie să recompensezi o anumită categorie de cetăţeni, nu mai poţi tu, statule, să decizi că nu le mai dai pensiile astea speciale, mie nu mi se pare o echitate. Şi nu îmi scrie nicăieri în Constituţie lucrul ăsta, dacă mă întrebaţi. Dar e o discuţie de nuanţe, decizia aia nu trebuie să fie una care să pice coaliţia sau datorită căreia premierul Bolojan să plece acasă”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, luni seară, la Antena 3.
El este de părere că, dacă premierul Ilie Bolojan demisionează, România se va afla într-o ”criză politică majoră”. ”Dacă premierul Bolojan pleacă – şi o zic, l-am cunoscut şi pe dânsul, i-am cunoscut şi pe colegii de coaliţie şi înţeleg cum arată piaţa politică în momentul ăsta – România va fi într-o situaţie foarte proastă. Cine vine în locul lui? Acei lideri (care spun că va merge mai departe coaliţia, în baza protocolului – n.r.) ştiu să zică un nume de premier, acei lideri care zic? Eu i-aş întreba: cine? Cine ar veni în locul lui să-şi asume tot ce-şi asumă premierul Bolojan acum? Că-s lucruri nepopulare pe care nu dânsul le-a creat, nu noi le-am creat, dar care trebuie rezolvate şi la limită s-au rezolvat şi evaluările comisiilor de rating şi discuţia cu ECOFIN-ul”, a adăugat Moşteanu.
Întrebat dacă, în opinia sa, va fi o criză politică în România în situaţia în care premierul Ilie Bolojan pleacă, reprezentantul USR a răspuns: ”Da, va fi o criză politică majoră”. Moşteanu a subliniat că nu poate el să decidă dacă USR va rămâne în coaliţie în cazul în care Ilie Bolojan pleacă. ”Avem nevoie de mai mult timp pentru a echilibra situaţia fiscal-bugetară. Şi apoi, ştiţi cum e, pe vreme bună se găsesc mulţi marinari. Pe vreme proastă nu-s prea mulţi. Bolojan e unul dintre cei care şi-a asumat acest lucru şi eu, ca om, dacă vreţi, dincolo de politician, am tot respectul pentru dânsul că şi-a asumat această sarcină ingrată pentru politicieni, să ia măsuri nepopulare. Parcă e împotriva job description-ului. Dar cineva trebuie să le facă şi din nou noi ne asumăm că trebuie să echilibrăm fiscal-bugetar România. Pentru că altfel ne ducem de râpă cu toţii. Nu vrem asta”, a spus Ionuţ Moşteanu.
„Oamenii aceştia care cântă prohodul guvernului… Ei proşti nu sunt”
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu declară, marţi, că oamenii care cântă prohodul guvernului proşti nu sunt, înţeleg situaţia şi au acces la date şi totuşi nu îşi explică de ce o fac, întrebându-se ce are de câştigat România dintr-o criză politică. ”Declanşarea procedurii de deficit excesiv/suspendarea fondurilor europene. Ar fi un semnal foarte prost să amâne Curtea Constituţională decizia de mâine. La fel de prost ar fi să anuleze măsurile de echilibrare bugetară”, spune prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, într-o postare pe Facebook.
El continuă: ”Oamenii aceştia care cântă prohodul guvernului… Ei proşti nu sunt, înţeleg situaţia şi au acces la date. Dar totuşi nu îmi explic de ce o fac. Ce are de câştigat România dintr-o criză politică? Şi voi explica mai jos. Eu pot să accept că simplii cetăţeni nu înţeleg situaţia efectiv dezastruoasă în care Guvernul Ciolacu a lăsat bugetul ţării. Şi mai pot accepta că diferiţi influenţări nu înţeleg. Dar nu-i pot înţelege pe aceşti membri PSD. Pentru că EI ÎNŢELEG situaţia, au acces la date. Ei ştiu că dacă nu continuăm aceste măsuri, va fi mult, infinit mai greu. Deci, întrebarea mea este simplă si clară: de ce?”.
Prim-vicepreşedintelui PNL se referă şi la ”atacurile concertate ale membrilor PSD la adresa premierului Ilie Bolojan în situaţia de astăzi, forţând prematur blocaje în deciziile esenţiale şi cultivând neîncrederea în Guvernul României”.
”Aşa că o spun frust: Deficitul real al României este astăzi de cca. 10% din PIB. În 2009 deficitul Greciei era de 9%. În 2010 a fost de 15%. Da, şi Grecii au minţit Comisia, şi-au minţit cetăţenii şi au ascuns realitatea. Politicienii lor au fost iresponsabili, iar cetăţenii au trecut printr-o perioadă extrem de grea: falimente, şomaj… Procedura de deficit a adus în Grecia FMI-ul iar pentru o perioadă chiar nu şi-au mai aparţinut. Şi asta în timp ce grecii erau în Ecofin!! Adică aveau întreaga protecţie a Uniunii Europene pentru că era afectată direct moneda euro”, arată Ciprian Ciucu.
El precizează că ”Ilie Bolojan le-a mulţumit membrilor PNL, în Biroul Politic, că nu au răspuns atacurilor membrilor PSD”. ”Contraintuitiv. Dar nu vrea să mai intre în logica conflictului dur care a erodat încrederea oamenilor, Nicu şi Marcel. Acum, la televizor este doar Marcel. Şi revin la început: să nu se aştepte nimeni să scăpăm de procedura de deficit dacă Curtea Constituţională va fi amânat decizia mâine sau va pica reformele. Credibilitatea ţării a suferit mult, hai să fim măcar acum oameni serioşi şi să facem ceea ce este corect în această Coaliţie a neîncrederii. Totul este conectat, se lucrează în paralel pe mai multe fronturi. Grecizarea României poate fi evitată. Am zis ce am avut de zis, mă întorc la primaria mea”, mai comentează Ciucu.
Ce spune UDMR
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că, dacă judecătorii CCR vor considera că legea privind modificarea condiţiilor de pensionare pentru procurori şi judecători este neconstituţională, „legitimitatea coaliţiei va fi extrem, extrem de şubrezită”.
El a susţinut că ”soluţia corectă” ar fi ca judecătorii de la Curtea Constituţională să declare că legea privind reforma pensiilor magistraţilor este în acord cu legea fundamentală. Kelemen a afirmat că magistraţii au ”o capacitate uriaşă de a impune un punct de vedere şi de a influenţa”, lucru care s-a întâmplat ”tot timpul”. ”Probabil că în acest moment soluţia mai bună ar fi ori declararea constituţională a legii ori o amânare (a pronunţării – n.r.) fiindcă în momentul în care legea ar pica la Curtea Constituţională, legitimitatea coaliţiei va fi extrem, extrem de şubrezită. Guvernul a luat această decizie, dar în spatele Guvernului există o coaliţie. Nu mai poţi să ieşi în faţa oamenilor şi să explici toate celelalte măsuri spunând că: dom-le, am încercat toate variantele, toate formele şi nu putem legifera în această zonă (a pensiilor magistraţilor – n.r.)”, a declarat Kelemen Hunor, luni seară, la Euronews România.
El a spus că legitimitatea ar fi una înţeleasă în sens ”politic”. ”Eu nu vorbesc de demisie, fiindcă poate să rămână coaliţia, poate să rămână domnul Bolojan, poate să rămână cu un alt premier aceeaşi coaliţie. Când eu spun de legitimitate nu spun în sensul politic, pur şi simplu cum vei acţiona, ce credibilitate vei avea în faţa societăţii când nu ai putut rezolva o chestiune care e considerată injustă de societate, nedreaptă. Atunci, ce legitimitate ai să mai pui pentru alte categorii economice, sociale, de profesie, de orice natură, reforme, schimbări? Asta este problema, de credibilitate, că dacă noi am fi acum într-o situaţie, din punct de vedere al bugetului şi din punct de vedere economic extrem de bună, cu o creştere economică şi cu un deficit sub control, sub 3%, n-am avea o problemă. Pică, hai că mai vedem cum facem! Dar există o presiune de a face reforme, de a aduce venituri, de a tăia cheltuieli. În foarte multe domenii, oamenii sunt afectaţi, de la învăţământ, la sănătate şi aşa mai departe. Şi aici e o categorie care nu poate fi atinsă de nimeni şi niciun fel”, a adăugat Kelemen Hunor.
Kelemen a subliniat: ”Această coaliţie trebuie să meargă mai departe, dar o decizie a CCR ne-ar bloca, hai să spunem că ne-ar bloca în ceea ce priveşte măsurile care trebuie luate şi trebuie luate echilibrat”.
Tudose (PSD): Dacă demisionează, avem premier în 24 de ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat marți că, dacă premierul Ilie Bolojan dorește să demisioneze, țara poate avea alt prim-ministru în 24 de ore.
‘Noi nu ne-am dus la starea civilă cu Bolojan de mână. Noi avem un protocol semnat cu celelalte partide din coaliție, cu PNL-ul, cu USR-ul, UDMR-ul și cu minoritățile. Dacă domnul Bolojan, nu știu, își duce la capăt amenințarea sau promisiunea, că înțeleg că și ieri (luni – n.r.) a zis că el demisionează… Noi nu i-am cerut demisia, îi cerem să țină cont de niște realități, niște modele economice și niște efecte ușor de preconizat ale unor măsuri haotice pe care le ia’, a declarat Mihai Tudose la Bruxelles, într-un briefing pentru jurnaliști români.
‘Dacă domnia sa consideră că vrea să plece, PNL-ul, conform protocolului, trebuie să desemneze alt prim-ministru (…). Acest lucru se rezolvă în 24 de ore. Dimineață și-a dat demisia, la prânz avem un alt prim-ministru, după-amiază sunt audierile, seara se depune jurământul, a doua zi avem o altă Românie’, a explicat Tudose, care este președintele Consiliului Național al PSD.
‘Demisia este un act unilateral, luăm act, a plecat, nu trebuie să-i aprobăm demisia’, a adăugat el. Întrebat despre vizita de luni de la Bruxelles a premierului Ilie Bolojan, în timpul căreia acesta s-a întâlnit cu mai mulți comisari europeni, Tudose a răspuns lapidar: ‘Domnule, n-am văzut-o!’.
Întrebat dacă PSD mai poate să lucreze cu actualul premier în prezent, Tudose a răspuns: ‘Noi încercăm, dar după ultimele experiențe în comun (…).’
Tudose a dat exemplul discuției despre plafonarea adaosurilor prețurilor produselor alimentare de bază, a cărei continuare este susținută de PSD, și a atras atenția că partidul său a pregătit o lege în parlament care să promoveze o măsură în acest sens în caz că premierul acționează în mod contrar. ‘Dacă domnia sa avea, nu știu, voturile pe persoană fizică, 51% în parlament, majoritate absolută și un mandat în alb pe vecie, era liber. Dar ești prim-ministru reprezentând o coaliție și trebuie să ții cont de toți cei din coaliție’, a mai afirmat fostul prim-ministru al României.
Adrian Zuckerman: Poate Bolojan a făcut greşeli, poate nu, dar trebuie mers înainte aici
Diplomatul Adrian Zuckerman, fost ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, este de părere că ”trebuie mers înainte” cu reformele iniţiate de premierul Ilie Bolojan. El susţine că ştie companii mari care au amânat investiţiile în România din cauza situaţiei prin care ţara trece acum.
”Eu ştiu companii mari care voiau să intre aici şi s-au oprit să vadă cum se dezvăluiesc lucrurile. Dar eu vreau să rog oamenii de la toate partidele din coaliţie: poate domnul Bolojan a făcut greşeli, poate nu, dar trebuie mers înainte aici. Nu trebuie fiecare lucru să încerci să-l dai jos zi după zi, trebuie să dai României o şansă să-şi revină economic. Una e să tai lucruri, au tăiat sau încearcă să taie acum, că altfel România şi-ar fi pierdut credit rating, acum e la triple B minus, care este un nivel deasupra junk, dacă e junk, rata de împrumutat bani se dublează, dacă nu mai mult, plus multe instituţii financiare nici nu dau voie să cumpere aşa de datorii de la mai jos, de triple B minus. Şi aşa că ar fi groaznic”, a afirmat Adrian Zuckerman, luni seară, la Digi 24.
El a susţinut că România are nevoie de dezvoltarea economiei. ”Acum trebuie să ne uităm cum să se dezvolte economia. Trebuie să dăm drumul la mine. România este foarte bogată: cupru, aur, pământuri rare, tot felul de lucruri. Trebuie să dăm drumul la gaz şi petrol, rezervele din Marea Neagră sunt cele mai mari din Europa, pentru că astea din Norvegia au scăzut. Şi e numai în Marea Neagră, numai o companie care extrage gaz acum. De ce? Şi-a durat 13 ani pentru ea să scoată. Trebuie să le dăm drumul”, a declarat Zuckerman.
Publicitate și alte recomandări video