Demolarea memoriei: viitorul fără trecut

În 1892 era înființată prin decret regal Comisiunea Monumentelor Istorice, chiar la mijloc de noiembrie. Acum 133 de ani. Avea atunci cinci membri: V.A. Urechia, Titu Maiorescu, Constantin C. Arion, Grigore Tocilescu și George Sterian. Ca să înțelegem mai bine contextul: la 1878, pe 15 martie, Carol I devine rege. Cu alte cuvinte, în tânărul stat numit România (din 1866) una dintre priorități a fost cunoașterea și conservarea patrimoniului național. Iată cum apare această instituție la numai patru ani de la proclamarea regalității, într-o țară înapoiată, în care la 1899 se estimează că analfabetismul se ridica la cota amețitoare de 78%.

Și în aceste condiții grija statului s-a îndreptat către patrimoniu. Instituția a rezistat aproape o sută de ani (trebuie spus, sub diverse denumiri), până la cutremurul din 1977. După aceea, Nicolae Ceaușescu o desființează pur și simplu. Motivul? Pentru a putea demola ce vrea, cum vrea, unde vrea. Omul nou pe care și-l dorea nu avea nevoie de trecut.

A urmat, după cum știm, un dezmăț imobiliar al statului. Orașe distruse de lama buldozerului comunist pentru a face loc unui viitor cât mai gri, cât mai uniform, cât mai lipsit de identitate, blocuri și cutii de chibrituri, cum erau numite apartamentele. Iar aici, din păcate, Iașii reprezintă un exemplu – de fapt, așa a și fost gândit planul, orașul Iași fiind un „model de bune practici” în „sistematizarea și restructurarea urbană”. Practic, dacă ne uităm azi la țesătura urbană, vedem discontinuități în partea centrală a orașului, cea veche, unde ce a mai rămas până la urmă? Cuza Vodă a mai rezistat, Lascăr Catargiu la fel, câte ceva pe dealul Copoului, în rest mai ființând în discontinuitate câte o clădire aici, alta acolo. Mi se pare greu să faci un ghidaj în Iași fără să te folosești de mașină, din păcate.

Instituția distrusă de Ceaușescu a revenit la forma de bază (între timp cunoscuse alte avataruri, care să mimeze grija față de monumente), la spiritul inițial, în diverse forme, abia în 1990, ca Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (DMASI), pentru ca în 2009, prin comasarea mai multor structuri, să apară Institutul Național al Patrimoniului (INP), care în 2011 avea să înglobeze și Institutul de Memorie Culturală (CIMEC).

Cercetare, inventariere, conservare, restaurare și promovare a patrimoniului imobil, mobil, imaterial și digital – acestea sunt atribuțiile INP. Este cea mai importantă instituție din țară care le are.

Acestea sunt datele tehnice necesare pentru a înțelege ce urmează.

A apărut mai întâi un zvon, apoi a venit și confirmarea că ministrul Culturii, sumbrul actor Demeter András István, intenționează să desființeze INP, prin comasare în cadrul ministerului pe care îl conduce. Adică a găsit el de unde poate tăia fonduri. De la o instituție fundamentală pentru prezervarea patrimoniului nostru. Repet, cea în subordinea guvernului care are misiunea de a inventaria, digitaliza, proteja ce mai avem din trecutul nostru și așa peticit. Iar numărul angajaților este infim pentru misiunea lor: circa o sută de persoane. Bine, nu mai spun că în total în muzeele noastre abia se ajunge la mai puțin de 8.000 de angajați, cu tot cu personalul auxiliar. Cam așa înțeleg vremelnicii că trebuie tratat patrimoniul.

Ah, dacă poate ați uitat, vă aduc aminte: cu puțin mai înainte, la începutul lui octombrie, același ministru Demeter András afirma într-o circulară transmisă instituțiilor din subordine că ar fi indicat ca, dacă nu au parte de utilizatori (vizitatori, spectatori etc.) să se meargă până la intrarea în concediu fără plată. Aici sunt două aspecte, ambele de altfel de natură legală: conform legii, concediul fără plată poate fi acordat numai la cererea angajatului, angajatorul nu are dreptul de a impune așa ceva; apoi poate că domnul ministru ar trebui, spre exemplu, să citească legea muzeelor, 311/2003, presupun că o poate găsi rapid, și să înțeleagă, conform legii, care sunt îndatoririle pe care le au. În sfârșit, un alt aspect este legat de etică și cultură: nu poți funcționa mercantil în acest domeniu. Dacă înțelegi cultura ca la piață este o problemă majoră. Pentru că la piață dacă nu ai mușterii închizi taraba pe ziua aia și gata. Dar cultura este permanentă. După cum vedem, este o continuitate în acțiunile domnului ministru. Și care pare că se vrea comparat cu Ceaușescu.

Ca să revin la INP, trebuie spus că instituția a aflat din presă despre intențiile ministrului. Halal! Ce să mai spui de riscul despecializării și numirii politizate a unor persoane mai puțin specializate. Practic, de politizarea patrimoniului. Amintesc aici și o altă problemă: ce facem cu proiectele în curs de implementare? Pentru că, prin dispariția INP, ca entitate, ele nu mai pot fi finanțate.

Ștefan Bâlici, fost director al Institutului Național al Patrimoniului și actual președinte al Ordinului Arhitecților din România, declara pentru PressOne că singura motivație reală pe care o vede este „nevoia de control asupra deciziei în domeniul patrimoniului”. Repet, INP este cea mai importantă componentă a sistemului public când vorbim despre protejarea patrimoniului. Iar specialiștii sunt cei care cunosc nevoile reale din domeniu, nu sistemul politic. Ce se va întâmpla cu Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice sau Timbrul Monumentelor Istorice? Dacă vor supraviețui, imaginați-vă cât de mare va fi decalajul birocratic, un decalaj care cu siguranță va afecta, ați ghicit, patrimoniul. La fel și cu finanțările obținute de la UE sau prin PNRR. Semnezi un contract cu o entitate care dispare – la fel și finanțarea. În loc să investim cât mai mult în consolidarea culturii, se pare că ministrul consideră că trebuie investit în slăbirea sa.

Este cu atât mai ironic cu cât de curând, pe 16 noiembrie, a fost Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România. Iar toate înscrierile pe lista Patrimoniului Mondial a monumentelor din România au fost pregătite de INP.

Toată această afacere, până la urmă, cui prodest? Cine are de câștigat? Din punctul meu de vedere, constructorii. Odată politizate deciziile, avizele de „dezvoltare imobiliară” vor fi date mult mai ușor, planurile de urbanism putând fi făcute din pix de nespecialiști, fără a ține cont de distrugerea patrimoniului. Distrugerea de situri oricum este o problemă uriașă în acest moment, închipuiți-vă ce va fi dacă Ministerul desființează INP. Protecția monumentelor va fi practic anulată. Am povestit de Ceaușescu?

Cine pierde? Fiecare dintre noi. Și toți cei care vor veni după noi.

La doar patru ani de la apariția regalității în România, oamenii politici conștientizau importanța unei instituții care să se ocupe de monumente. La 35 de ani de democrație, oamenii politici de astăzi par să nu fi înțeles.

Avem nevoie de trecut. Și avem nevoie de un viitor al acestui trecut. Pentru fiecare dintre noi.

Radu Cucuteanu este istoric, redactor de carte și traducător, angajat în prezent al Editurii Junimea

Publicitate și alte recomandări video