Deputat PSD: Corupţia este un termen desuet. Pedeapsa acasă este o măsură firească
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 16.05.2021

Deputat PSD: Corupţia este un termen desuet. Pedeapsa acasă este o măsură firească

GALERIE
radulescu
  • radulescu
- +

Propunerea ca anumite categorii de deţinuţi să-şi ispăşească pedeapsa la domiciliu sau în week-end este o măsură umană, firească şi europeană, a declarat, joi, la RFI deputatul PSD Cătălin Rădulescu, în opinia căruia termenul de corupţie este unul „desuet”.

Potrivit unor amendamente PSD adoptate de Comisia juridică din Camera Deputaţilor, persoanele condamnate, inclusiv pentru corupţie, cu pedepse de până la cinci ani de închisoare vor putea beneficia de executarea pedepsei la domiciliu sau în zilele de week-end, într-un centru special înfiinţat.

Cătălin Rădulescu explică propunerea: „Această iniţiativă a fost a mea şi a 49 de colegi PSD. Iniţiativa mea a fost făcută în vara anului trecut împreună cu mari magistraţi din România, unul dintre ei chiar care a fost la CEDO, deci foşti procurori şi foşti judecători de marcă din România şi ea arată şi copiază exact directiva europeană care va fi obligatorie de anul viitor în toate ţările din Europa, că ne place, că nu ne place. Dacă nu ne place, putem pleca din Europa şi atunci sigur, putem discuta balcanic”.

„Toată media este foarte nelămurită, dar ar putea foarte simplu să citească. Dacă ar intra pe Google şi s-ar uita la Comisia Europeană ce decizii şi ce directive europene sunt pe masa lor pentru a fi trimise după aceea ţărilor membre, pentru a fi implementate, obligatorii fiind, n-ar mai fi această chestiune”, crede parlamentarul PSD.

Cătălin Rădulescu spune că „în Europa există şi o mentalitate din asta mai umanistă”.

”La noi văd că devenim din ce în ce mai balcanici ţara asta, ne izolăm din ce în ce mai mult, iată că statele europene au decis că faptele..., pentru că vedeţi dvs., termenul ăsta de corupţie îl folosim numai în România, în alte ţări europene este vorba de fapte, faptele care sunt de o anumită gravitate şi faptele care sunt foarte grave, ei au decis, aşa cum am decis şi eu cu colegii mei, că faptele până la trei ani, am făcut eu, după care a fost amendată până la cinci ani de zile (...), toate faptele care sunt până la trei ani, bineînţeles fără violenţă, numai că eu în plus am pus şi pentru persoanele care sunt peste 60 de ani, dar şi pentru persoanele care sunt cu boli incurabile, mamelor cu copii şi femeilor gravide, toate aceste categorii de persoane să facă puşcărie printr-o procedură alternativă, şi anume puşcărie la domiciliu. Mie mi se pare o măsură umană, firească, europeană şi care oricum va fi obligatorie pentru statele din Europa, că ne place, că nu ne place”, a afirmat deputatul PSD.

Întrebat cum rămâne cu persoanele condamnate pentru corupţie, Rădulescu a replicat: „Corupţie... că se cheamă furt sau se cheamă înşelăciune sau se cheamă evaziune fiscală sau se cheamă cum vreţi dvs., este acelaşi lucru, corupţia asta e un termen aşa de desuet, încât uitaţi-vă că în ultimul an de zile e din ce în ce mai greu să vorbeşti despre corupţie. Care corupţie? Corupţia pe care a făcut-o sistemul paralel când a încheiat protocoale, despre această corupţie vorbim? Că dacă vorbim despre corupţia asta, corupţia asta-i foarte gravă (...). Adică despre care corupţie vorbim noi, corupţia inventată, despre dosare fabricate? Despre care corupţie vorbim?”.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Principiul lui Peter şi sportul

Nicolae GRECU

Principiul lui Peter şi sportul

Cei care nu izbutesc să treacă trec graniţa dintre competenţă şi incompetenţă se consideră insultaţi de către cei care observă aceasta.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

În ultimul foileton al acestei serii sunt analizate două „contribuţii“ recente ale unor autori români, marcate de manipularea de tip protocronist a unor documente de istorie medievală europeană.

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

pr. Constantin STURZU

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

Ziua de mâine, a treia duminică a Paştilor, este consacrată femeilor mironosiţe (purtătoare de miruri la mormântul Domnului). Un bun prilej pentru a vorbi despre condiţia femeii în creştinism.

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Azi doresc să vă provoc la reflecţie, fără să mă implic impunând vreun punct de vedere personal care să mă înregimenteze într-o tabără pro sau contra. E un subiect incitant, argumentele variate ale apărătorilor şi acuzatorilor nefiind deloc futile în a decela un răspuns definitiv.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

WC spațial

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.