Titularii licentei de exploatare a resurselor minerale trebuie sa plateasca o taxa anuala de 5.000.000 lei/km.p., prevede Legea minelor, ale carei patru articole au fost adoptate, joi, la Camera Deputatilor.
Taxa anuala pentru activitatea de prospectiune a fost stabilita la 5.000 lei/km.p., iar cea de explorare – la 20.000 lei/km.p.
Taxa de explorare se dubleaza dupa primii doi ani si devine de cinci ori mai mare dupa patru ani.
Legea reglementeaza desfasurarea activitatii de prospectiune, explorare si exploatare miniera, stabileste resursele minerale care fac obiectul exclusiv al proprietatii publice si apartin statului, conditiile de acordare si retragere a licentelor.
Licenta de exploatare, obtinuta de la stat, prin intermediul Agentiei Nationale pentru Resurse Miniere, este valabila pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de cite cinci ani.
Deputatii au votat, astfel, in favoarea proiectului Legii minelor din 1997, initiat de catre Guvern, propunere care a primit ulterior avizul favorabil al Comisiei pentru industrii din Camera Deputatilor.
Comisia de specialitate a mai analizat, la 1 octombrie a.c., alte doua proiecte privind activitatea miniera, din partea deputatului PNTCD Barbu Pitigoi si a fostului guvern, ambele avizindu-le negativ.
Publicitate și alte recomandări video