Deputatul Alexandru Muraru, președinte PNL Iași: “Guvernarea liberală va lupta pentru creșterea salariului mediu net și sprijinul pentru mediul economic” (P)
Președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, candidat la alegerile parlamentare, a declarat că, în eventualitatea unei guvernări liberale, Partidul Național Liberal va continua să lupte pentru creșterea salariului mediu net și să sprijine mediul economic, asigurându-i creșterea și stabilitatea.
“PNL are ca obiectiv o creştere a salariului mediu net de la 1.000 la 1.400 euro în următorii 4 ani, bazându-se pe investiții și un mediu economic favorabil susținut de politicile fiscale. Îmbunătăţirea nivelului de trai va fi asigurată de majorarea veniturilor salariale nominale nete cu un ritm mediu anual de circa 8,4% în perioada 2025-2028, ceea ce înseamnă că salariului mediu net pe economie va ajunge în 2028 la circa 7.000 lei, în concordanţă cu o creştere a câştigului salarial mediu brut la 11.140 lei. În același timp, politicile economice de dezvoltare aplicate vor asigura o inflație în scădere temperată spre 3% la finalul anului 2028, apropiată de ținta BNR, ceea ce va duce la evitarea erodării puterii de cumpărare prin majorări de prețuri.”, a spus deputatul Alexandru Muraru.
De asemenea, președintele PNL Iași a arătat că programul de guvernare propus de Partidul Național Liberal pune accent pe un sprijin mai mare pentru sectorul economic.
“Menținerea cotei unice de impozitare pentru a susține investițiile private, un motor crucial pentru creșterea economică. România a înregistrat o creștere economică constantă în ultimii ani, susținută de investiții private care au contribuit la dezvoltare și la crearea de locuri de muncă. În ultimii 4 ani, în timpul guvernărilor liberale, România a înregistrat cele mai semnificative creșteri economice post-pandemie – 5,7% în anul 2021 și 4,1% în anul 2022, menținând România în topul statelor membre la nivelul UE privind creșterea economică. O caracteristică importantă a guvernări liberale și a aportului liberal în politicile guvernamentale din ultimii 5 ani a fost reprezentantă de o creștere continuă a nivelului investițiilor la nivel național.”, a adăugat președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru. CMF 11240002
Publicitate și alte recomandări video