Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
Într-un document publicat joi de PNL Iași, deputatul Costel Alexe, liderul județean al formațiunii liberale, spune că primarul Mihai Chirica dă dovadă de „incompetență”. „Incompetența sa a aparatului Primăriei Iaşi au favorizat încălcarea sistematică a legii şi doar o minune a făcut ca ieşenii să nu plătească cu viaţa prostia şi ignoranţa autorităţilor”, consideră Alexe.
Redăm, în rândurile următoare, comunicatul șefului PNL Iași:
“Lucrurile importante au nevoie de timp” a fost sloganul sub care administraţia PSD a încercat să mascheze incompetenţa şi corupţia care au băgat Municipiul Iaşi într-un ev mediu administrativ: investitorii ne ocoleau, proiectele de infrastructură erau tergiversate şi se pierdeau sume colosale de bani pe corecţii financiare şi penalizări. Doar scandalurile se ţineau lanţ si făceam deliciul presei naţionale cu tăierea teilor sau monitorizarea activăţii amantei primarului folosind Poliţia Locală.
În 2016 Mihai Chirica, ne vindea “un nou început”, doar că astăzi, prezentând triumfător, am aflat chiar din gura dumnealui că a “descoperit” că în Municipiul Iaşi “sunt 1079 de şarpante şi mansarde, iar autorizate 150, mai puţin de 10%!”.
Dincolo de eroarea matematică (13.9%), această afirmaţie este un autodenunţ public al propriei incompetenţe! Ceea ce omite să precizeze distinsul edil este că în cei 16 ani de administraţie a ocupat pe rând atât funcţia de Director Tehnic (2002-2012) în cadrul Primăriei Iaşi, cât şi postul de Viceprimar /primar interimar(2012-2016), având în coordonare atât Poliţia Locală cât şi Direcţia de Urbanism. Cu alte cuvinte erau atribuţiile sale de serviciu să se asigure că aceste construcţii deţin autorizaţiile necesare şi să ia măsurile legale prin verificări periodice atunci când erau constatate abateri. Tocmai incompenţa sa şi a aparatului Primăriei Iaşi au favorizat încălcarea sistematică a legii şi doar o minune a făcut ca ieşenii să nu plătească cu viaţa prostia şi ignoranţa autorităţilor.
Domnule Mihai Chirica, în momentul când ai fost director tehnic şi viceprimar şi vii să zici că 10% din şarpantele şi mansardele din Iaşi au autorizaţii, e ca şi cum ţi-ai cere singur demisia”, a notat Alexe.
Cuvinte cheie: + Costel Alexe, Mihai Chirica, PNL, PSD, atac
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei
Prahova: Bărbat ucis cu un singur pumn după o ceartă pe modul în care a parcat maşina
Dan Şucu anunţă că merge cu galeria Rapidului la meciul cu U. Craiova
Preţul aurului a urcat joi la 327,8351 lei/gram, o nouă valoare record
Nou scandal: Postări cu soldaţi israelieni care se joacă cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza
Prefectul Cojocaru acuză conducerea Aeroportului Iaşi de "politizare cu penali"
Conferința ,,BRICS și ordinea economică mondială”, la sediul Academiei Române din Iași
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Ministrul Energiei explică modul cum va fi aplicată schema de plafonare la gaze şi energie
Noi măsuri în privinţa sistemului electronic RO e-Factura. Ce măsură anunţă Guvernul
Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting din Republica Moldova
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Totul despre evaluarea copiilor din Iaşi care vor împlini 6 ani după începerea clasei pregătitoare
O nouă reţea de gaze, cu peste 1.700 de branşamente, într-o comună de lângă Iaşi
Un arhitect în cursa pentru Primăria Iaşi. Este candidat din partea REPER
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |