Derute

Mai cititi reviste literare, de cultura, pe o asemenea caldura? Poate ca n-aveti timp, chef sau bani decit pentru „Suplimentul de cultura”, care va vine la pachet cu „Ziarul de Iasi”, dar sa stiti ca mai exista inca vreo suta-doua de publicatii ce dau sama de starea de spirit, cogitativ si imaginativ, a na(ra)tiunii. Scriitorii, spre deosebire de alte specimene, cu un ochi in ceafa (ca si soacra), ce le permite sa vada si partea nevazuta a lunii/ a lumii.
<195> Despre deruta funciara a basarabeanului „profund”, care nu stie incotro s-o apuce – spre Romania, spre Rusia? – iata o mostra extrasa dintr-o (savuroasa) proza a lui Alexandru Vakulovski („Apostrof”, Cluj, august 2006): „tati, ca orice roman si mai ales ca orice basarabean, ba e om sovietic (ascultind «Europa libera», mami: «Numai minciuni spun despre noi! Da’ nu-i drept! Nu-i adevarat, numai minciuni spun». Mi-am scris pe bicicleta, cind eram mic, ceva cu litere latine, ceva gen NIRVANA, tati mi-a zis s-o dau jos. – De ce? e frumoasa – Bai, scoate-o de-acolo, ti-am spus, ce-ai scris acolo timpenia aceea? – Pai inseamna URSS, dar cu litere latine. – Da-o jos! daca vrei sa scrii, scrie cu literele noastre – ei, «literele noastre» atunci erau alea rusesti), ba e rusofob (eram elev sovietic, invatam la literatura rusa, citeam, cind intra tati: «Ce faci? – Invat», se uita la coperta: «Acestia ne-au cotropit si ne asupresc, dar tu ii citesti!», mi-a aruncat cartea, a injurat si a iesit), ba e patriot roman, cam nationalist, ba e cu Moldova Mare, Moldova lui Stefan cel Mare, ba moldovean – moldovean si vorbeste despre «Moldova noastra!» si «Tara noastra!»”.
<195> In schimb, Indrei Ratiu (fiul regretatului Ion Ratiu, harismaticul om politic din anii ’90) stie unde sa se intoarca. Nascut in Anglia, a trait (si) in SUA, in Franta, Germania, Elvetia, Arabia Saudita, Kuweit, Tunisia, a calatorit prin toata lumea si, spre final de cariera, s-a fixat la… Turda, unde desfasoara o prodigioasa activitate in slujba comunitatilor locale. Si marturiseste, intr-un amplu interviu din „Tribuna” (Cluj, 1-15 augist a.c.): „… In ciuda a tot ceea ce se povesteste, cum ca Romania ar fi o tara cu diversiuni intre etnii, eu nu am observat nimic. Aici traim alaturi mai multe comunitati culturale, care au fiecare traditia lor, obiceiurile lor. Sint familii care vorbesc mai multe limbi – romana, maghiara, germana, rromanes – dar acest lucru nu le afecteaza identitatea. Este pentru prima data, pentru mine, sa intilnesc un mediu nu doar tolerant la diversitatea de culturi, dar si sensibil in acest sens”.
<195> In aceeasi „Tribuna”, Adriana Jebeleanu (Jebe) ne demonstreaza ca se poate face cariera artistica in Italia, tara, prin excelenta, a artelor, nu a mafiei si faradelegii. Stabilita din anul 2000 la Modena, tinara pictorita are un succes fulminant, cucerindu-i pe italieni cu spiritul ei creativ (nutrit dintr-un… Est) „foarte viu, pe care lumea occidentala il pierde uniformizindu-se. (…) Noi, romanii, sintem mai curajosi si ne… autoironizam – ceea ce e foarte important – si… hazul de necaz, care-i tipic romanesc, ii foarte fain, imi place mult”.
<195> Si Mircea Cartarescu face haz de necaz. „Succesul de care se bucura in ultima perioada pare a fi ireal. Pina in urma cu vreo doi ani, chiar el se minuna de primirea pe care i-au facut-o vecinii bulgari cu ocazia lansarii unei carti: «Nu ma stiam un star occidental, ci tot un amarastean din zona, un ins dintr-o cultura mica si fara perspectiva. Uneori simt ca intreaga lume e patria mea si doar Romania este strainatatea. Simt ca maninc, la Bucuresti, piinea amara a exilului»”. Si aceasta intrucit (opineaza Mihai Gotiu, in „Echinox”, 3-6, 2006) „Un scriitor bun este un scriitor mort. In numele unui scriitor mort se pot organiza ceremonii, se pot acorda premii, se pot obtine burse. Un scriitor viu e incomod, e greu de controlat si, implicit, nimeni n-are nevoie sa-l promoveze si sa se afiseze cu el. (…) Un scriitor poate fi, cel mult, simpatizat. De cele mai multe ori insa un scriitor este doar compatimit. Nici intr-un caz iubit. De iubit, iubim manelele, banii, posturile inalte, masinile de lux, pisicutele cu bikini care bintuie topurile de muzica si fanteziile celor ce adorm in buda cu «Hustler» ori «Penthouse» in brate”.
<195> Asta, in viziunea adultilor, a „oamenilor mari”. Dar ce este un scriitor in viziunea unui copil (elev)? Spicuiesc, acum, nu dintr-o revista, ci dintr-o scrisoare, primita de la o profesoara-poeta: „Intr-o pauza de masa a venit vorba despre un anumit fel de mincare, nu mai tin minte care, dar am retinut uimirea copilului: «Cum, dar dvs. scrieti carti, ce, mai faceti si mincare?» Cu greu m-am hotarit sa-i spun ca scriitorii sint tot oameni si ei, beau, maninca. Spre surprinderea mea, mi-a dat de inteles ca m-a crezut, dar m-a privit intr-un fel din care mi-am dat seama ca, in ochii lui, nu mai sint asa sus ca la inceput, cind doar «scriam si citeam», deci am iesit din cercul scriitorilor, pentru ca «astia, doamna profesoara, sint scriitori adevarati, ei doar scriu, mai beau cite-o cafea-doua-trei, mai fumeaza. In rest, discuta despre cultura, citesc, scriu…”.
<195> Si cind ma gindesc ca simbata mi-am petrecut 3 ore in bucatarie, ca sa-mi pregatesc mincarea; ca spal vasele (si, deseori, putina), duc gunoiul; in rest, da, fumez, beau cafele. Oi mai fi scriitor?

Publicitate și alte recomandări video