Astăzi, 11 octombrie a.c., a avut loc lansarea celei de-a VII-a ediții a proiectului ,,Deschide-ți mintea nu fi închis”, desfășurat în parteneriat cu Penitenciarul Iași.
Astfel, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iași, împreună cu reprezentanți ai Penitenciarului Iași au organizat și au desfășurat activități informativ – preventive la Colegiul Național de Artă „Octav Bancilă” Iași.
În prima parte a activității, elevii au fost informați asupra aspectelor legale ce ţin de infracţionalitate şi conştientizarea consecinţelor pe care le implică acestea, în sensul descurajării comportamentului infracţional.
În a doua parte a activității au fost prezente două persoane aflate în custodia Penitenciarului Iaşi, condamnate pentru fapte penale, care au purtat discuţii cu elevii, prezentând cauzele şi efectele deciziilor care au dus la executarea unei sentinţe în penitenciar.
Impactul discuțiilor cu elevii a fost cel așteptat de polițiștii care consideră că puterea exemplului este relevantă în astfel de situații.
La activități au participat 305 de elevi și 23 cadre didactice.
Publicitate și alte recomandări video