VIDEO Singura mănăstire din Iași care se vede deasupra norilor. O recunoașteți?
Manastirea Cetatuia din Iasi, ctitoria domnitorului Gheorghe Duca (ridicata între 1669 si 1672 (...)
citeste totluni, 18.01.2021
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat joi la Palatul Cotroceni mai mulţi membri ai guvernului pentru o discuţie pe marginea posibilităţii deschiderii şcolilor începând cu semestrul al doilea, pe 8 februarie, au declarat pentru G4Media.ro surse politice.
Potrivit acestora, printre cei chemaţi la discuţia cu şeful statului se numără premierul Florin Cîţu, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi şeful DSU, Raed Arafat. Sursele citate au explicat că preşedintele Iohannis consideră că în acest moment există suficiente date astfel încât să poată fi luată o decizie în privinţa deschiderii şcolilor.
La finalul întrunirii de la Palatul Cotroceni este aşteptată o declaraţie din partea şefului statului, în care să fie anunţate concluziile discuţiilor. Nu se pune problema ca elevii să mai revină în bănci în semestrul 1, cursurile urmând să se desfăşoare în continuare online până la finalul lunii ianuarie, au mai explicat sursele citate.
Mai mulţi oficiali guvernamentali, inclusiv ministrul Educaţiei. Sorin Cîmpeanu, şi şeful DSU, Raed Arafat, au declarat zilele trecute că şcolile ar putea fi deschise începând cu data de 8 februarie.
SURSA: G4MEDIA
Cuvinte cheie: + redeschidere, scoli, Palatul Cotroceni, decizie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Experiment inedit cu vaccinul anti-Covid făcut de șeful de la Infecțioase. Concluzie surpriză
Crima de sub tarabă: 30 de ani de închisoare. „Las’ că vine seara şi te aranjăm”
Fost procuror, găsit mort alături de menajeră. Rudă cu fostul primar al Pașcaniului, Dumitru Pantazi
Spărgătorii găinari din Botoşani, ce furau salam, cârnați și bere la Iaşi, prinşi în Timiş
Ieșean ucis de musafir în apartament, după o discuţie în contradictoriu
Ghinionul unui şofer băut zdravăn care a ajuns în şanţ cu maşina, iar un polițist a vrut să-l ajute
Azi se deschid la Universitatea Al. I. Cuza cursurile de limbi străine contra cost
Bărbat şi femeie, prinşi după ce au furat porumb de la un vecin
Astăzi, hram la trei lăcaşuri ortodoxe din Iaşi. Sărbătoare cu „Cruce neagră
Un încornorat de la „Vara ispitelor”, înșelat de Cosmina Păsărin, numit secretar de stat la Justiție
VIDEO Singura mănăstire din Iași care se vede deasupra norilor. O recunoașteți?
Cazare spectaculoasă în România: Raiul scandinav din vârf de munte
Psihologul de weekend: ”Psihologii mei din copilărie au fost cureaua, papucul și palma”
VIDEO Baloo din Retezat! Urs surprins într-o ipostază amuzantă de angajații Romsilva
FOTO Noua minune turistică a României: căsuțele de hobbit, paradisul ascuns în munți
Concurență mare pentru angajarea la Biroul pentru Protecția Animalelor Iași
TABEL: Șapte comune din Iași sunt în continuare în scenariul roșu
VIDEO: Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID. A purtat un tricou cu mesaj
Cum va funcționa școala din 8 februarie. Copiii bolnavi vor învăța tot online
Voiculescu a admis că platforma de programare la vaccinare are probleme
La Bucureşti și la Cluj nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării
Pământul se învârtește mai repede: Ziua se scurtează din cauza topirii zăpezilor
Un corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I)
Care sunt alimentele pe care e de preferat să nu le consumi iarna?
Mancaruri asiatice ciudate. Ati incerca ochi de ton sau lichid seminal de peste?
Președintele Toyota avertizează: mașinile electrice pot duce industria auto în colaps
Povestea primei femei, artist african, care a pictat un BMW Art Car
Care au fost destinațiile favorite ale românilor în an de pandemie
Razer anunță masca inteligentă N95 cu RGB și proiecție vocală
Ce pregăteşte lanţul de magazine Lidl în perioada următoare în România
Care este salariul minim în România în comparație cu alte țări
Ministrul Mediului ofera noi detalii despre taxa auto. "Este foarte interesanta"
Retailerul german Metro intră oficial pe o nouă piață, conexă comerțului
Informare de ger năprasnic în întreaga ţară, începând de sâmbătă dimineaţa
Călin Popescu Tăriceanu, la ieşirea din sediul DNA: Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect
FOTO: "Plouă" în pasajul "Sfânta Vineri" din centrul Iașului. Infiltrații în zona scărilor
Franța extinde restricțiile de circulație pe timpul nopții, de la 18.00 la 06.00
Guvernul Rutte decide dacă demisionează sau nu, în urma unui scandal al alocaţiilor copiilor
Platforma de livrări foodpanda lansează o reţea de magazine proprii, pandamart
Alexandru LĂZESCURiscuri şi costuri pandemice |
Nichita DANILOVUn chip pururi adorat |
Dana ȚABREAUn spectacol de Ziua Culturii Naţionale |
Michael ASTNERRegele „cârpaci” şi virtuţile secundare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.