
Reamenajarea vechiului terminal, acum destinat curselor non-Schengen, este prioritatea șefilor aerogării. Aerogara ieșeană a înregistrat un trafic de 1,7 milioane de pasageri de la începutul anului.
Cu cei 205 mii de pasageri care au zburat luna trecută spre sau de la Iași, aeroportul rămâne aproape de nivelul record de trafic de anul trecut. În septembrie 2023, 215 mii de pasageri au trecut prin porțile de sosire sau îmbarcare ale terminalelor T2 și T3, cele care funcționau atunci. Acum, după cum se știe, zborurile către și dinspre destinații din țări Schengen sunt alocate T4, iar cele către aeroporturi din afara Spațiului Schengen pleacă din T3. Acest din urmă terminal urmează să fie reamenajat, pentru a se crea mai mult spațiu pentru călători atunci când se suprapun două sau mai multe curse. Aproape 30 la sută din numărul pasagerilor înregistrați la Aeroportul Iași în august au fost pe relația non-Schengen.
În comparație cu primele 9 luni ale anului trecut, în aceeași perioadă din anul curent au trecut prin aerogara ieșeană aproape 1,7 milioane de pasageri, adică cu 59 de mii mai puțini (3,5 la sută). Altfel spus, dacă în 2023 pasagerul Nr. 2.000.000 a sosit la Iași pe 10 noiembrie, anul acesta va întârzia câteva zile.
Publicitate și alte recomandări video