Despăgubiri de 1,4 milioane de euro pentru clădirea consulatului Rusiei la București. Prețul pieței, de patru ori mai mare
Moștenitorii industriașului Nicola Prodanof au câștigat în instanță despăgubiri de circa 1,4 milioane de euro pentru un imobil din București ocupat de secția consulară a Ambasadei Federației Ruse.
Suma este aproape dublă față de cea oferită în 2020 de statul român, dar de patru ori mai mică față de valoarea de piață a imobilului, acuză moștenitorii.
Concret, este vorba despre o proprietate de aproximativ 1.000 mp de teren, pe care se află o casă cu etaj și mansardă, cu suprafața construită de 700 mp. Aceasta se află în perimetrul clădirilor din Șoseaua Kiseleff care aparțin de Ambasada Rusiei.
Vila a fost construită în perioada interbelică și confiscată de comuniști în 1950 de la familia Prodanof, care deținea la acea vreme cele mai importante fabrici de încălțăminte din țară.
În 1951, guvernul comunist a făcut un schimb cu URSS, primind în locul vilei o proprietate de zece ori mai ieftină. După destrămarea Uniunii Sovietice, Rusia și-a însușit proprietățile din străinătate ale URSS, în dauna Ucrainei – cu care nu a semnat nici azi tratatul de succesiune.
Clădirile URSS, intabulate de ruși pe mandatul lui Geoană la Externe
Cele mai importante clădiri au fost intabulate de ruși în timpul mandatului la Externe al lui Mircea Geoană, unele la solicitarea expresă a unor oameni din minister, arată o investigație Rise Project. Fostul adjunct al secretarului general al NATO și actual candidat la șefia statului nu a clarificat niciodată această poveste.
Mai mult, pe presshub
Publicitate și alte recomandări video