anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Despre alegerile directe în partide

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

Orientarea către votul membrilor sau chiar al simpatizanţilor nu este o decizie facilă, dar a venit timpul ca ea să fie discutată şi în România, să avem parte de argumente pro şi contra, să vedem că partidele se preocupă de democratizarea internă.

În mediile politice româneşti începe să se vorbească mai mult despre alegerea directă a preşedinţilor de partide şi, eventual, a candidaţilor la funcţia de preşedinte al României. După cum se ştie, Partidul Social Democrat l-a învestit pe d-l Liviu Dragnea în urma unui vot al membrilor. În Partidul Naţional Liberal, actuala cursă se desfăşoară pe coordonatele clasice - votul congresului -, dar există persoane care ar prefera scrutinul direct. Este un proces care nu se va concretiza decât mai târziu - sau deloc. Dar, dacă ne reaminteşte imperativul democratizării partidelor, el merită salutat. Ne putem imagina un preşedinte de partid ales pe principiul un membru - un vot. La fel pentru candidatul la preşedinţie, dacă nu se preferă varianta şi mai curajoasă a unui corp electoral format nu doar din membrii cu carnet, ci din toţi cetăţenii dispuşi să vină la sediu şi să voteze.

Ar trebui să existe o competiţie reală semnificativă în rândul partidului. D-l Liviu Dragnea a fost confirmat ca lider al PSD într-un moment în care baza partidului se identifica puternic cu candidatul (unic). Sigur că lucrurile au mers bine, PSD câştigând alegerile din decembrie, însă ideal ar fi ca membrii de partid să nu fie chemaţi la un scrutin fără suspans. Probabil că în congres se putea lua act de existenţa sau nu a unei competiţii serioase - să spunem, obligativitatea prezentării unei liste de semnături în favoarea fiecărui candidat, suficient de exigentă încât să fie blocaţi candidaţii fără greutate sau veleitarii. Dacă există un singur candidat real, ar fi de competenţa congresului să-l învestească. Pe de altă parte, între mai mulţi candidaţi viabili s-ar ajunge la alegeri interne în două tururi, după modelul cunoscut, sau într-un tur, cu primii doi clasaţi.

În ceea ce priveşte candidatul la preşedinţie, argumentaţia ar merge pe aceeaşi linie dacă s-ar organiza alegeri preliminare („primare”) în care ar fi chemaţi să voteze doar membrii. Dar, pornind de la constatarea că în partidele mari din Europa occidentală gradul de implicare a membrilor s-a diminuat - de altfel, a scăzut şi numărul lor - are sens ideea unor „primare” deschise şi simpatizanţilor. Un simpatizant activ în mediul său profesional sau influent pe reţelele sociale ar fi mai util cauzei decât un titular de carnet care stă pasiv. Sigur, există riscul ca un grup bine organizat din exterior să exercite o influenţă exagerată - spre exemplu, să contribuie la înfrângerea unui candidat moderat, favorit în alegerile propriu-zise, de către un rival mai intransigent, dar incapabil să atragă nehotărâţii, în ziua votului. 

Să luăm, ipotetic, cazul liberalilor. Dacă pentru şefia partidului şi-ar anunţa candidatura cinci personalităţi, congresul ar putea să le ierarhizeze prin vot, scoţându-l din cursă pe ultimul şi observând dacă primul clasat a întrunit majoritatea absolută. În acest caz, alegerile directe ar putea fi evitate. Pe de altă parte, dacă el sau ea nu are majoritatea absolută, s-ar ajunge la un scrutin în patru (cu două tururi) sau la o competiţie între primii doi. Apoi, când se va pune problema candidatului la preşedinţie, liberalii ar lua act că preşedintele în funcţie vrea să concureze pentru un nou mandat şi ar testa, în congres, dacă există un contracandidat serios (sau mai mulţi) care să obţină semnături de sprijin de la un sfert din delegaţi. În acest caz, s-ar organiza alegeri primare; altfel, preşedintele în funcţie ar fi desemnat candidat de către congres. La PSD, însă, competiţia ar fi obligatorie pentru că partidul nu deţine funcţia prezidenţială; chiar dacă însuşi liderul partidului ar vrea să candideze, ar fi nevoit să parcurgă procedura de selecţie.

Sistemul poate fi aplicat pentru desemnarea candidatului la funcţia de primar. Aici, partidele ar putea evita să deschidă competiţia înspre simpatizanţi, pentru că o mie sau două de voturi din afară ar putea copleşi preferinţele membrilor. Dar cointeresarea societăţii civile ar fi la fel de binevenită ca în cazul unor funcţii naţionale. Iar pentru un primar în funcţie s-ar putea aplica artificiul descris mai sus, în cazul preşedintelui României.

O întrebare cu adevărat interesantă ar fi următoarea: e mai bine să se aştepte crearea unui cadru de competiţie reală în partide sau tocmai alegerea directă va stimula competiţia? Apoi, de ce nu s-ar decide prin vot temele majore din programul de guvernare? Şi aşa mai departe. Nu în ultimul rând, dacă privim experienţa dreptei franceze („Republicanii”) în perspectiva viitoarelor prezidenţiale, vedem că decizia votanţilor în favoarea unui candidat nu mai poate fi întoarsă chiar dacă elitele partidului ar dori-o. Sau, rămânând în Franţa, observăm cum ruptura între preferinţele activiştilor socialişti şi cele ale electoratului au dus la desemnarea unui candidat prea îndepărtat de centru. Orientarea către votul membrilor sau chiar al simpatizanţilor nu este o decizie facilă, dar a venit timpul ca ea să fie discutată şi în România, să avem parte de argumente pro şi contra, să vedem că partidele se preocupă de democratizarea internă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Jurnalism în cheia „clarităţii morale”

Alexandru LĂZESCU

Jurnalism în cheia „clarităţii morale”

Jurnalismul nu poate fi niciodată matematic obiectiv, însă el ar trebui să fie, cel puţin în teorie, relativ nepărtinitor, să permită dezbaterea şi să găzduiască puncte de vedere diferite; nu şi în noua viziune radicală de stânga care câştigă teren în Occident, pentru care „adevărul propriu” trebuie să primeze.

Filmuletul zilei

opinii

Scaunele şi câinele Celsius

Nichita DANILOV

Scaunele şi câinele Celsius

Am ascultat cu glasurile stinse sunetele de chitară, am ascultat şi recitalurile. Am aplaudat. Apoi ne-am sculat de pe scaunele noastre, ne-am salutat de la distanţă, şi am plecat spre bârlogurile noastre risipite prin diferite colţuri ale oraşului. Ajunşi acasă, ne-am întins în pat, scrutând tavanul. Dar atât patul, cât şi tavanul semănau cu piaţa unde avusese loc recitatul. Şi atunci ne-am întrebat: la ce bună arta în vremea pandemiei?

Generații de drepturi, starea democrației și noile conflicte

Sorin CUCERAI

Generații de drepturi, starea democrației și noile conflicte

În societate lucrurile stau cam la fel ca în zona politică - excepția semnificativă fiind societatea urbană (mai ales din urbanul mare), care tinde să susțină din ce în ce mai puternic drepturile din a treia generație. De aici și respingerea masivă în urban a partidelor tradiționale (PSD și PNL), percepute ca rămase în urmă, când nu de-a dreptul retrograde (cam cum era perceput PCR în urbanul mare în anii '80).

O critică a criticii

Dana ȚABREA

O critică a criticii

Volumul semnat de Miruna Runcan, Teatrul în diorame. Discursul criticii de teatru în comunism. Fluctuantul dezgheţ 1956-1964 (Editura Tracus Arte, 2019) este pentru autoare, critic de teatru, profesor la Facultatea de Teatru şi Televiziune de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, un prilej de reflecţie şi cercetare academică asupra fenomenului criticii de teatru în comunism, de analiză retorico-stilistică a unor fragmente din cronicile timpului, ceea ce-i permite să formuleze opinii cu privire la structura şi tipologia cronicilor, parte a unei critici a criticii, aspect neglijat de literatura de specialitate.

pulspulspuls

Iacătă politichia pe cai mari, cu sticla de whisky în mână

Iacătă politichia pe cai mari, cu sticla de whisky în mână

Să începem cu sfârşitul pe astăzi, stimaţi telespectatori, şi să vă oferim ceva de la Bucale, una bucată postare frumoasă a unui bun amic, abil cunoscător al sforăriilor din partidoi. 

Caricatura zilei

Răzbunarea mașinii

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.